OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La alegerile din toamnă, unul din trei alegători a optat pentru Partidul Democrat-Liberal şi din motivul că a promovat tineri pe liste, scutiţi de experienţa haznalei politice dîmboviţene. Theodor Paleologu era unul dintre ei. A candidat în Co-legiul nr 9 din Sectorul 2 al Capitalei, învingînd-o pe mult mai experimentata Mariana Cîmpeanu, fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale în Guvernul Tăriceanu. Deşi nu a dus o campanie zgomotoasă, bucureştenii l-au preferat pe el. Venea cu prospeţimea aerului parizian, cu privirea înaltă a unui diplomat de carieră, cu neprihănirea celui care nu s-a închinat la porţile (a)sfinţite ale Modroganilor. Şi nu avea decît 35 de ani.

 

Folosindu-se de rezonanţa numelui său de familie, fără prea mare efort, s-a trezit numărul 1 într-un colegiu care avea arondată o zonă unde predomină casele care au scăpat buldozerelor lui Ceauşescu. A avut avantajul unei copilării prin Armenească, unde a cunoscut nu numai oameni, ci şi caractere. Biblioteca tatălui, parfumul vremurilor de altădată, istoria neamului său, pinacoteca, colecţia de stampe, întinsă pînă prin secolul al XVIII-lea, l-au recomandat ca pe un viitor om politic de ţinută. Anvergura educaţiei sale nobile, calităţile dobîndite prin şcolile pariziene, prilejul de a cunoaşte personalităţi ale lumii, cînd alţi semeni de-ai săi visau viitorul ca pe o iluzie a realităţii, toate îi brodau aura de hermeneut căzut într-o hazna. Parcă mai văd şi acum admiraţia din ochii babelor ţărăniste care, pe Spătarului, Olari sau Făinari, îl aşteptau ca pe un nou senior al politicii.

 

Au trecut trei luni de zile şi dinspre palatul din marginea parcului-muzeu al lui Dimitrie Gusti tot mai bate vîntul îngheţat al neputinţei. Sediul Ministerului Culturii a rămas în aceeaşi clădire, monument marca Răzvan Theodorescu. Doar oamenii s-au schimbat, zidurile au rămas, la fel ca şi birourile. Theodor Paleologu şi-a adus rapid gaşca să cucerească Bastilia din colţ de stradă. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi aranjeze amicii pe poziţii, să-i dea afară pe cei din garda veche şi să se instaleze la pupitrul de comandă. Sfios şi tăcut, nu se lăsa impresionat de firele scurte cu beculeţe roşii, nici de puzderia de pupincurişti aciuaţi ca-n orice vreme de guvernare nouă. La început, nu părea a avea o alură de haiduc, ba, dimpotrivă, de om spilcuit, apretat şi încheiat la toţi nasturii conştiinţei sale de patrician căzut în arena cu lei. Cînd tîlhărirea artiştilor s-a făcut, nu la colţ de stradă, ci din cel mai important palat domnesc, cînd piticul din Răchitele a lansat un atac mîrşav la punga artiştilor, ministrul s-a făcut şi mai mic. Doar a abordat frontal şi feciorelnic problema pe propriu-i blog. Sub privirea oacheşă de imberb, poţi şi acum citi poziţia sa: „Ordonanţa de Urgenţă privind interzicerea cumulului pensiei şi salariului lasă deschisă posibilitatea contractelor de drept de autor şi a contractelor de management cultural“. Poc şi ursul a căzut! Adică o nedreptate se remediază cu altă nedreptate. După cîteva zile (atenţie, postarea ultimă pe blog este din 7 ianuarie 2009), ministeriaşul n-a spus nici pîs la dorinţa guvernului de a schimba legea drepturilor de autor. S-a făcut mic, cît de mic? Atît cît să nu vadă nici un specialist din birourile vecine, funcţionari care au făcut legi şi nu au venit să se joace de-a „triburile“ prin minister.

 

Nu de politeţuri ar avea nevoie cultura română. Doar de drepturi şi de respect. Cavalerul Theodor Paleologu anunţa, la începutul mandatului său, că va mobiliza toată infanteria pentru apărarea patrimoniului naţional. S-a lansat în fel de fel de ode, şlagăre sau doine de jale, numai că nu te podidea plînsul la cît de sensibil părea Măria Sa, ministrul, la moştenirea neamului românesc. Sigur că specialiştii din domeniu au dorit să cunoască mai mult: detalii referitoare la strategie, atribuţii, roluri, căi de acţiune, metode de lucru şi surse de finanţare. În zadar. Nimic din toate acestea. Împăratul era gol şi doar băieţii din gaşcă îl vedeau îmbrăcat. Omul cu ditamai ştampila şi apostilă domnească a semnat umil Ordonanţa privind mutarea celui mai vechi i conostas, databil 1682, dintr-un loc de maximă siguranţă spre bisericuţa lui Vodă din Cotroceni. În zadar prestigioşi muzeografi au semnat petiţii şi s-au mobilizat, pentru că fostul ambasador în Danemarca şi-a pierdut, pe lîngă nobleţe, şi demnitatea. Acum nu mai e decît un simbriaş la curtea lui Băsescu.