OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mai întîi, a fost omul. Apoi, în jurul lui s-a construit mitul. Omul se află, de atunci, în arestul propriului mit şi va rămîne aşa. Armata de bodyguarzi şi de avocaţi este neputincioasă. Gigi Becali – fiu de oier fruntaş pe ramură machedonească, latifundiar, magnat, filantrop, patron de fotbal, şef de partid legionaroid, inculpat, arestat, martir creştin caricatural – trăieşte, acum, o dramă de care nici măcar nu este conştient. Entitatea publică George Becali este rezultatul grotesc al unui şir de „delicte“. Coautori au fost, printre alţii, PR(O TV) şi B1 TV – tribune media de pe care mucenicul de carton îşi proclama, cu emfază şi faultînd sistematic limba română, credinţa rudimentară şi, pe alocuri, contondentă. Printre cei care au favorizat această infracţiune suigeneris – adică popularizarea şi ascensiunea unui personaj altminteri marginal, vulgar şi suspect de paranoia – merită să fie citat şi Viorel Hrebenciuc. El l-a inventat politic pe Gigi pentru că urmărea spargerea monopolului vadimist asupra curentului naţionalist-populist şi era convins că îl poate controla.

 

Producţie de serie B a mass-mediei postcomuniste, Becali s-a vrut şi – mai grav! – s-a crezut un Întemeietor. Pentru început, la Steaua, unde a încercat să şteargă istoria clubului, cu tot cu urmele creatorilor ei. De aici, a pornit misiunea de cucerire a României prin Cruce, dar a sfîrşit jucînd o tablă cu interlopii la Rahova. Aceasta pentru că le-a aplicat celor care i-au furat limuzina o justiţie aparte, marca Becali. În competiţia sa nebună cu propria imagine, „Jiji“ – şef de trib machedonesc, Mîntuitor şi Judecător – a intrat în coliziune cu Justiţia pămînteană, căreia nu i-a recunoscut niciodată autoritatea. După ani de procese şi de batjocură la adresa magistraţilor, Arhanghelul s-a prăbuşit şi plăteşte acum pentru ofensă adusă Autorităţii.

 

Nu schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării, din care statul a ieşit păgubit, şi nici acuzaţiile de corupţie în cazul „Valiza“ nu l-au doborît pe Becali, ci tentativa sa de a instaura un sistem judiciar paralel şi exemplul prost pe care l-ar da, astfel, celor pentru care reprezintă un model. Treziţi-vă, domnilor judecători! În arest sau în afara lui, cu cătuşe sau fără, umplînd cu rîsul şi ideile lui de grotă o celulă sau studioul de la „Naşul“, George Becali rămîne oricum un pericol public, pentru că este atentatorul care vine dintr-un trecut tribal pentru a arunca în aer modernitatea. De aceea, procesul care va urma nu are voie să se transforme într-o sacrificare ritualică, menită să ajute la recredibilizarea justiţiei. Oarbă, surdă la huiduielile de stadion ale patibularilor strînşi în jurul magnatului de Pipera, mută sub presiunea media, discretă şi eficientă. Aşa s-ar cuveni să se arate justiţia. Fără stenograme şi alte probe din dosar lăsate la îndemîna presei, fără fisuri procedurale de care să profite avocaţii şi fără influenţe care să alimenteze speculaţiile de orice natură.

 

Deja scenariile umplu rigolele politicii româneşti favorizate de declaraţiile cenuşiului şi mai puţin eminenţei Gil Gureanu, cum îl numeau Divertişii în epoca lor de glorie. Fostul sereist-şef avertizase că se vor opera arestări spectaculoase înainte ca Becali să fie priponit şi că ele au evident substrat electoral în anul prezidenţialelor. Marian Vanghelie, cel care îl mînă în luptă spre Cotroceni pe anemicul Mircea Geoană, a urlat pe toate televiziunile că dosarul Becali a apărut la ţanc ca să acopere scandalul imobiliar Popoviciu-DGIPI şi presupusele sale conexiuni cu familia Băsescu. După ce i s-a reproşat pasivitatea, şeful liberalilor şi posibilul candidat prezidenţial Crin Antonescu marşează şi el, imprudent, la cartea malversaţiunilor Cotroceniului. Nimeni nu este naiv să creadă că România nu se află, de multă vreme, în campanie electorală. De aici, însă, pînă la a sugera că tot ce se întîmplă pe tărîm judiciar – toate aceste dosare în jurul unor nume publice importante ar ascunde lucrătura lui Traian Băsescu – este o distanţă uriaşă şi te poţi rătăci dacă luciditatea nu îţi este călăuză. Iar răspunsul la slugărnicia celor care îl înconjoară pe preşedinte şi ar face orice pentru a-l menţine în funcţie nu este atacul neprobat şi uşor de contracarat, ci radiografia clară a unui mandat, la finalul căruia personajul Băsescu pare epuizat politic, iar proiectul său, năpădit de buruieni.

 

Din păcate, nici un program refondator nu se întrevede acum, cînd România prezintă simptomele unui organism intrat în decompensare. False soluţii de reanimare de tip autoritarist-mesianic au propus, pe rînd, Vadim şi prietenul său ideologic Becali. Cei doi politicieni antisistem au trăit, unul după altul, gloria şi decăderea. Ideile toxice supravieţuiesc personajelor care le propagă. Ele pot fi repuse, periculos, pe tapet, dacă mascarada politică şi criza se prelungesc. Miza pentru România este aceeaşi ca în urmă cu cinci ani – ieşirea din arestul la care o obligă o clică politică nevolnică şi coruptă.