OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se întîmpla luni, 28 iunie 2010, la vremea prînzului. La Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, avea loc lansarea cărţii Adrian Marino. Vîrstele devenirii de Simona-Maria Pop, volum apărut la Editura Dacia. La lansare, erau invitaţi să vorbească Virgil Şerbu Cisteianu (jurnalist şi scriitor din Alba Iulia), Gabriel Andreescu şi subsemnatul. În sală se afla şi domnul Mircea Carp, fost redactor al postului de radio Vocea Americii, mai apoi director al departamentului românesc de la Vocea Americii, ulterior angajat la Europa Liberă, unde a deţinut, din 1979 pînă în 1995, funcţia de director asistent. În 1995 s-a pensionat, iar anul acesta a împlinit 87 de ani. Vine des în România, călătoreşte la Iaşi, unde are rude. S-a născut la Gherla, din părinţi moldoveni, făcînd Liceul Militar la Iaşi şi la Mănăstirea Dealu din Tîrgovişte. A copilărit la Botoşani, unde, cînd erau ţînci amîndoi, l-a cunoscut pe Adrian Marino. Drumurile lor s-au mai intersectat în următoarea jumătate de secol. În perioada cînd locuia la München şi lucra la Europa Liberă, Mircea Carp îl primea frecvent în vizită, acasă, pe Adrian Marino. Erau prieteni, aşa au rămas şi după 1989. La Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, există un Fond ,,Mircea Carp“, cu scrisori ale celor doi prieteni. Fondul poate fi consultat de oricine, Simona-Maria Pop a citat fragmente din scrisori în volumul Adrian Marino. Vîrstele devenirii. În 1997, Mircea Carp publică, la Editura Polirom, volumul Vocea Americii în România (1969-1978), cu un Cuvînt înainte semnat de Adrian Marino. Cartea aceasta, epuizată de mult, ar merita să aibă o a II-a ediţie, fiind mărturia unui jurnalist care a vizitat de 14 ori România, însoţind delegaţii americane, inclusiv pe preşedinţii Richard Nixon şi Gerald Ford. Pentru istoria relaţiilor româno-americane din vremea comunismului, volumul lui Mircea Carp este o referinţă esenţială.

 

Peste prietenia dintre Adrian Marino şi Mircea Carp s-a aşternut, anul acesta, umbra răutăţii. În ciclul de articole din Evenimentul zilei, Mirela Corlăţan a venit cu o ştampilă infamantă. Adrian Marino ar fi fost un „informator zelos“ al Securităţii, ce a căutat să submineze exilul românesc, să-l influenţeze la ordinele Securităţii, care îl trimitea în misiune, în Occident. Alegaţiile erau făcute pe baza consultării unui nou dosar, venit anul acesta de la SIE. Acelaşi dosar, aflat la CNSAS,  a fost studiat, după serialul infamant din Evenimentul zilei, de către Gabriel Andreescu şi Simona-Maria Pop, care şi-au publicat  concluziile în cotidianul.ro şi în Observator cultural. Acestea diferă fundamental de articolele din Evenimentul zilei. Nu, Adrian Marino n-a fost informatorul incriminat de Mirela Corlăţan. Gabriel Andreescu a pus lucrurile la punct, în matca adevărului, arătînd cît de tendenţios şi de superficial a fost interpretat dosarul de la CNSAS. Mirela Corlăţan l-a sunat la München pe Mircea Carp, iar acesta i-a oferit o declaraţie, apărută în Evenimentul zilei din 1 mai: „Ceea ce a făcut Adrian Marino ca intelectual de frunte a dăunat grav rolului şi activităţii exilului. Profunzimea activităţii sale, chiar dacă la un moment dat a încetat să mai fie agentul docil, m-a întristat“, a declarat atunci, de la München, Mircea Carp.

 

Luni, 28 iunie 2010, Mircea Carp este invitat să ia cuvîntul la lansarea pe care am amintit-o la începutul acestor rînduri. Vorbeşte cinci-şase minute. Precis, calculat, ca la radio, ca în urmă cu 15-20-25-30 de ani. Şi îi cere, în public, iertare lui Adrian Marino. Spune că regretă fiecare cuvînt şi adaugă faptul că a greşit faţă de acesta. Datorită vîrstei şi experienţei sale, nu ar fi trebuit să se lase influenţat de acel telefon de la Evenimentul zilei şi să dea o declaraţie pripită. Pentru acest motiv, Mircea Carp îi cere iertare lui Adrian Marino şi speră ca noi să înţelegem situaţia. În faţa audienţei, încerc să aduc în discuţie modul în care i-a fost „smulsă“ acea declaraţie. Mircea Carp era la München, ştia sporadic „cazul Marino“, primise un telefon de la Mirela Corlăţan, în care i s-a făcut un rezumat dubios, n-a văzut documentele. „Chiar şi aşa, tot am greşit. N-aş avea linişte pînă la sfîrşitul vieţii mele, dacă nu mi-aş cere iertare“, îmi replică Mircea Carp.