Nr. 718 din 11.04.2014

On-line - actualitate
Focus
Editorial
Eveniment
In memoriam
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Studii culturale
Istorie
Memorialistică
Articole
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   Iulie   |   Numarul 277   |   Mircea Nedelciu in zodia scafandrului

Mircea Nedelciu in zodia scafandrului

Autor: Adina DINIŢOIU | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Mircea NEDELCIU
Zodia scafandrului
Editura Compania, Bucuresti,
2000, 152 p.

Rindurile de fata se opresc – la comemorarea celor sase ani de la trista sa disparitie – asupra romanului Zodia scafandrului. Prima editie stirnise deja la aparitie o serie de controverse legate de legitimitatea publicarii unui manuscris neterminat/incomplet. A doua lectura a micului roman imi confirma observatia Adinei Keneres, redactoarea cartii: „Nu vom sti, din pacate, niciodata, daca Mircea Nedelciu ar fi dorit sa-si urmeze riguros proiectul (un proiect de ciclu, impartit pe lunile anului, n.m.) sau daca ar fi decis sa-l fragmenteze in romane distincte. Putem, desigur, specula [...] Nu cred ca Zodia scafandrului e ceea ce obisnuim sa numim «o carte neterminata». Cuvintele nu cad in gol la mijlocul frazei finale. Textul imi pare oprit intr-un prag de timp al scrisului pina la care s-a putut rotunji...“. (In chip de nota asupra editiei). Textul a fost scris in perioada 1988-1992 si revazut de autor in 1996: „Putem fi siguri – mai noteaza Adina Keneres – ca Mircea Nedelciu tinea mult la acest text care vorbeste, inainte de toate, despre el insusi. L-a revazut cu grija, ba chiar i-a pregatit, intr-un fisier aparte, o schita de punere in pagina“.

- Un roman cu pronuntata tenta autobiografica
Spuneam ca relectura cartii imi confirma cele doua observatii ale Adinei Keneres: intii de toate ca forma in care e tiparita este la fel de laborioasa si structurata ca aceea a romanelor antume, si, in genere, a prozei nedelciene, iar apoi ca, intr-adevar, Zodia scafandrului este un roman cu pronuntata tenta autobiografica. Lucru pe care nu-l intilnim inainte la scriitor, decit poate sub masca diferitelor personaje. Anticipind, voi spune ca aceasta metafora a scafandrului din ultima sa carte aduce cel putin doua elemente noi, in fond interdependente: pe de o parte, fiorul autobiografic, niciodata inainte atit de explicit, pe de alta parte, ideea/ dimensiunea de profunzime/presiune (in ambele directii, din interior spre exterior si invers si aplicata, in egala masura, la corpul individual, respectiv la „corpul social“), dimensiune intermediata de iruptia bolii si asocierea acesteia cu nasterea noului roman. E impresionant cum descoperirea finala a profunzimii ca o a treia dimensiune a prozei lui Nedelciu – o proza in genere microrealista, comportamentista, voit redusa la indiciile suprafetei si ale jocurilor, e drept, complicate de planuri si perspective –, cum aceasta descoperire, asadar, ii confera o pregnanta conotatie etica si chiar soteriologica (salvarea personala, din social si din boala). Dar asupra acestor lucruri voi reveni.

Intorcindu-ma la structura cartii (25 capitole, atribuite lunii februarie ’88), in capitolul 22, un metatext prin excelenta, Nedelciu relateaza felul in care a luat nastere Zodia scafandrului, facind toate conexiunile anuntate: scriere-boala-comunism dur-alienare sociala, plasate sub semnul „presimtit“ al „scafandrului“: „In fond, pentru un romancier, cel mai greu lucru este sa gaseasca, dupa ce a terminat o carte, subiectul, tema, ideea, sugestia de la care sa porneasca pentru a lucra la urmatoarea [...] Ba chiar poti gasi, printre rindurile tiparite ale ultimei carti, presimtirea celei care vine. Cred ca asta se poate observa cu ochiul liber in Si ieri va fi o zi (1989, Editura Cartea Romaneasca). Primul exil la cronoscop (ultima povestire din volum, n.m.) este marturia ca din apele tulburi ale SF-ului se itea «scafandrul»“. Urmeaza intilnirea fabuloasa cu scafandrul Scarlat, autor de carti si „sef al tuturor scafandrilor – opt la numar – din intreaga flota romaneasca de pescuit oceanic!“ si gasirea brusca, intr-o seara, a inceputului de roman: „Dimineata ma trezesc in febra. Ramin acasa si febra, in ciuda pastilelor, ceaiurilor si frectiilor, continua fix o saptamina [...]. In cea de-a doua saptamina reusesc sa ma achit de unele promisiuni lasate balta in timpul febrei [...] A treia saptamina e chiar ritmata de note in caiet, de fragmente de fraza, de intonatii, de culegeri de termeni specifici domeniului subacvatic [...]. Aceste semnificatii pot sa-mi serveasca la constructia «in profunzime» pe care tocmai vreau s-o incep [...] Si din nou o saptamina pierduta (raceala, imi zic), trei saptamini de reintrare in ritm, trei-patru pagini scrise, din nou febra [...] Ce concluzie, alta decit o legatura directa intre roman si boala, poti sa tragi dupa cele citeva luni de astfel ritmata experienta?“.

- „Frigul simbolic“ al societatii comuniste
Scriitorul Nedelciu – a carui tehnica impecabila a fost adesea atrasa de coincidente si a mizat pe efectul lor artistic – se abandoneaza aici unui simbolism mult mai larg, cu bataie existentiala. Atit de discreta tratare artistica a insidioasei boli (cu care M.N. se va lupta 10 ani inainte de a fi invins...) – pusa in legatura nu numai cu scrisul, dar si cu rezistenta la sumbrul regim comunist al anilor ’80 – surdinizeaza tragismul unei vieti, dar, in acelasi timp, accentueaza virtutile existentiale si etice ale literaturii pe care o practica: „Acum, la Valea vinului, legam astfel ipoteza Caruntu de viata mea, mai bine zis o legam direct de roman (scrierea unui roman fiind parte esentiala a existentei mele, s.m.): corpul meu liber, mediteranean chiar prin ideea de corp sanatos si armonios, percepe aceasta aventura in adincuri la care-l sileste barbian spiritul ca o incursiune intr-un tinut mult mai rece. Pe scurt, mintea imagineaza lumea scafandrului si, instinctiv, visceral, corpul o refuza. Ar avea si de ce, pentru ca, de fapt, in spatele constructiei de tip Cousteau, mintea mea cripteaza adversitatile (raceala, gerul) intregii lumi in care traiesc, frigul asta simbolic al societatii comuniste din Romania anului 1989, iar corpul refuza in mod natural o astfel de exilare in «Nord»“. „Lumea scafandrului“, „aventura in adincuri“, plonjarea, imersia, presiunea, profunzimea sint tot atitea nume pentru aceasta dimensiune infiorata, metafizica, as spune, a sondarii propriei identitati in peisajul oprimant al comunismului; un conflict sui-generis intre trup si spirit, intre instinct si ratiune, in care trupul se revolta, prin spasme si febra, la „incursiunea“ „rece“, rationala, a spiritului.

O presiune care urca din adincuri, evolueaza, explodeaza: aceea a bolii. Dar si invers: o presiune externa, sociala, ce apasa la fel de insidios (v. episoadele intilnirilor cu cenzorii cartilor, presiunea de a intra in Partidul Comunist, episodul revoltei scriitorului Dan Petrescu etc.). Si undeva la mijloc – necrutatoarea asteptare, dintr-o parte, a bolii, din cealalta, a persecutiilor politice. De altfel, „frigul simbolic“ al societatii comuniste, al adversitatilor, al necunoscutului si, finalmente, al mortii este o alta metafora pregnanta a romanului: ea e declansata de o trauma a copilului Diogene Sava – protagonistul cartii si alter ego al scriitorului –, marcat identitar, in mod paradoxal, de amintirea frigului devastator, al gerului si nu de arsita Cimpiei Baraganului, in care s-a nascut. Este amintirea zilei de iarna cind copilul porneste singur acasa de la scoala, peste cimp, prin nameti si se rataceste: „Orele [...] cit a ratacit prin pasta aia moale de zapada si ceata, nemaiavind nici o idee de directia in care te misti, simtind doar cum iti ingheata incet-incet fiecare muschi, os si incheietura [...] vor fi pentru tine, totdeauna, imaginea insasi a spaimei de moarte prin frig (s.m.)“. Sau, daca vreti, spaima de moarte, pur si simplu. Necunoscutul.

- Un tragism banalizat, tinut in friu
Discreta, surdinizata, dublata de tema opresiunii politico-sociale, ea este de fapt tema de profunzime a cartii, frisonul care ne strabate de la primul la ultimul rind al romanului. Fiindca este un tragism banalizat, tinut in friu si fiindca planul autobiografic, intruziunile scriitorului, persoana I biografica sint acompaniate de celalalt plan sau fir epic, povestea lui Diogene Sava (un alter ego, cum spuneam). Acest al doilea fir narativ este plin de substanta si de savoare si el introduce un intreg spatiu dunarean, dimpreuna cu galeria sa de personaje: Comuna Boroana, Fundulea, Mosia Sion, zisa si La Cocoane.

A se vedea evocarea „boierului“ Matei Caragiale, pe cind supraveghea baterea porumbului, disputindu-se cu Costea Bratu, administratorul celeilalte parti a mosiei (a surorii Maricai Sion), ori figura lui Vasile Sava, tatal lui Diogene, cel care isi vinduse paminturile statului pentru a se sustrage colectivizarii. Ori figura Nasei Dita, femeie frumoasa si apriga, casatorita cu boierul Licsandru Cair, care va face inchisoare pentru propaganda legionara. Si sa nu-l uitam pe Zare Popescu, eroul din Zmeura de cimpie, ce reapare aici, devenit coleg de serviciu cu Diogene, la MII (Marele Institut de Istorie, sic!, n.m.), unde primul lucreaza la Sectia 0 (unde sint „rechinii protocronisti“), in vreme ce al doilea este la Sectia Antica G (geti!), institutul fiind condus de Popescu-Voinesti, autoproclamat profesor doctor... Iata o mica bucata microrealista, in care e redata activitatea deformatoare si aberanta de schimbare a cursului istoriei, dictate de conducator, alaturi de episoadele de spionaj extern al securistilor, camuflate de excursiile „arheologice“, in Polonia de pilda, ale MII-stilor. Si multe alte secvente de un umor negru.

Microrealismul comunist este punctat de incursiuni temporale in lumea interbelica a Boroanei (sint pomeniti boierul Sion, Alexandru Cair, negustorul Gheorghe Grecu, tatal Nasei Dita etc) si apoi de reveniri la copilaria lui Diogene, conceput ca un fel de erou de bildungsroman (v. intreaga familie Sava, cu Alexandru, fratele cel mare, surprins de tata in pat cu Nasa Dita, fugit de acasa si ajuns colonel securist, cu mama, Lelea Crucita, surorile si mezinul, apoi revolta sociala a lui Dio, exprimata in blazare si desfriu sexual etc. etc.). Si vizitele la Boroana ale lui Zare, care dispare si el la un moment dat din carte. Acelasi Zare cu excentricele sale teorii istorice pe care le stim din Zmeura de cimpie (v. teoria despre tipurile de nationalism, pp. 119-120 si ironia magistrala de la p. 124, apropo de temerile astrologice ale conducatorului, „convins ca cel care va incerca sa-l detroneze [...] este un tip din zodia Pestilor“, sic!, n.m.). Zare cu teoria lui „cea mai secreta, cea a vinovatiei generatiei anterioare, cea care se adaptase la rau inainte de a incerca sa-l combata“, cu teoria „poporului-turma“, dar mai ales, din nou magistrala, teoria spaimei vazute ca motor al istoriei: „Cheia fiecarui adevar istoric este FRICA“.

- Asumarea literaturii ca viata si ca salvare
Finalul acestui mic roman suna ca unul venit la timp si el il priveste pe Diogene Sava, care se duce la Boroana – plin de emotie pentru ceea ce va fi noua sa viata „plina de responsabilitati, greutati materiale, umilinte“ – cu Renata-Veturia, viitoarea sotie, spre a o prezenta parintilor.
In chip de final, pentru celalalt plan, biografic, al cartii, as pune acest gest care exorcizeaza spaima proprie a scriitorului, frica de profunzime, frica de moarte. Gestul scrierii unui roman etic si ironic, soteriologic si nu de virtuozitate, gestul asumarii literaturii ca viata si ca salvare: „Ironia mea asupra propriei boli, exprimata prin arhaismul «gilci» e o figura de stil, iar figurile de stil, voiam sa-i arat (cenzorului, n.m.), situeaza literatura mult deasupra puterilor pe care le avea el asupra corpului material al unei carti sau boala asupra trupului meu“.

Etichete:  Mircea NEDELCIU Zodia scafandrului
 
 
 
Cele mai citite articole
Laureaţii Premiilor Observator cultural 2014
Un om, un grup, o şcoală
Ce s-a spus pe scena de la Teatrul Odeon
TANDEM. Κένταυροι καὶ Ἀμαζόνες
BIFURCAŢII. Duminică şi luni
Cele mai comentate articole
TANDEM. Κένταυροι καὶ Ἀμαζόνες
BIFURCAŢII. Duminică şi luni
Josef Nadler şi „geografia spirituală“ a literaturii
Un om, un grup, o şcoală
Ce se vede
Cele mai recente comentarii
@ Daca_nu_nu
@) Șerban Foarță
Dlui StPaul: şi totuşi, Monomasta!
Unde dai si unde Senilita
@ Simbioza
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Sculpture