OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe linga toate implicatiile lor, dintre care pe unele le-am discutat deja pe parcursul acestei lucrari, mineriadele au adus in fata opiniei publice romanesti un nume: Miron Cozma. in data de 15 iunie 1990, in discursul de multumire adresat minerilor in fata Complexului Expozitional, Ion Iliescu, presedintele de atunci al Romaniei, mentioneaza numele lui Miron Cozma ca lider al minerilor si persoana de incredere pe care se poate conta in cazul folosirii minerilor pentru a „sprijini“ statul slab postdecembrist „in lupta impotriva elementelor reactionare“.

Acest moment coincide cu prima treapta a ascensiunii sociale a lui Cozma. Ulterior, numele lui va face cariera, ce-i drept una negativa, devenind liderul sindical cel mai cunoscut din Romania si totodata unul dintre personajele cele mai controversate de pe scena publica romaneasca. Dupa mineriada din iunie 1990 si evenimentele ce aveau sa-i urmeze, Miron Cozma va deveni la fel de cunoscut publicului larg precum o vedeta de televiziune, un lider de mare partid sau om de afaceri important al Romaniei postdecembriste. Cvasinecunoscut inainte de Revolutia din decembrie 1989, subinginerul Miron Cozma cunoaste in doar citeva luni o ascensiune fulminanta ca lider al minerilor din Valea Jiului.

Numele viitorului lider aparea pentru prima data sub ochii publicului cu ocazia celei de-a doua mineriade ce avusese loc la 28 ianuarie 1990. Cotidianul Zori Noi mentiona numele lui Miron Cozma alaturi de alte cincisprezece persoane care „au reusit sa intre la discutiile cu presedintele si primul-ministru, dupa tulburatoarele evenimente din data de 28 februarie 1990“. Pe vremea aceea insa, Miron Cozma nu era nici macar lider de sindicat la vreo mina din Vale, ci un simplu angajat al Exploatarii Miniere sE.M.t Lonea. Imediat dupa a doua mineriada se constituie Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului, intre 21 si 24 martie 1990, eveniment care avea sa il propulseze in fruntea sindicatelor din Valea Jiului pe Miron Cozma. Felul in care a ajuns Cozma liderul minerilor este rememorat de participantii la intrunirea respectiva, liderii sindicali de la alte exploatari miniere din regiune. Spre exemplu, Nicolae Croitoru, primul lider sindical de la E.M. Vulcan dupa Revolutia din decembrie 1989, isi aminteste:

La inceput au existat in Vale alti lideri cu mult mai mare influenta si priza la oameni decit Cozma. Dar, imediat inaintea alegerilor la Liga, a aparut ca din senin Miron Cozma care a inceput sa-i acuze pe toti, pe unii de una, pe altii de alta, asa incit sa iasa el in evidenta. Nu am inteles niciodata de unde a aparut el asa brusc ca lider general. Fiindca eu am fost la toate sedintele de constituire a Ligii Sindicatelor Miniere si a fost mai intii propus, ca lider general, liderul de la mina Lupeni, care era cea mai mare exploatare miniera a regiunii. Au fost doua propuneri de oameni foarte capabili: Napau (de la mina Lupeni) si Horea (de la mina Livezeni). in schimb, in urma unei deplasari la Bucuresti, de fapt la a doua mineriada, ne-am trezit pe liste cu Miron Cozma. Nu stiu daca a fost o imixtiune politica aicea, ci cred mai degraba ca a avut tupeu si a iesit in fata, iar minerii au zis atunci ca „asta e omul de care avem nevoie“ si l-au sustinut. El a fost mai „bun de gura“ decit alti lideri, iar acest fapt s-a conjugat cu mentalitatea oamenilor din acea vreme. Minerii erau de opinie ca au nevoie de un lider care sa se „zbata pentru problemele lor“, indiferent prin ce mijloace. Cozma a avut si doi vice-lideri, dintre care unul Torsan, care era foarte capabil si care il mai tragea de mineca cind Cozma intrecea masura la sedinte.

Adevarul este ca de multe ori avea darul de a lungi si suci cuvintele asa incit nu mai intelegeai ce-i bine si ce-i rau din ce spune. Necazul cel mare era ca dupa ce a ajuns lider, mergea la Bucuresti si venea cu „aprobari de principiu“ pe care trebuia sa le luam ca atare si sa le transmitem in felul acela oamenilor. Iar acest fapt noua nu ne convenea. Aceasta deoarece astfel de „hotariri“ nu puteau fi luate in considerare pina nu veneau aprobarile negru pe alb. Pe aceste hirtii aduse de el era scris „in principiu sintem de acord“ si erau chiar si semnate de Petre Roman ca prim-ministru. insa Cozma avea „naivitatea“ sa creada ca aceste hirtii sint hotariri definitive, astfel ca, de multe ori, lua aceste foi, le xeroxa si ni le prezenta ca lucruri deja gata aprobate. Dar contabilii si directorii ne spuneau ca doar pe baza unor astfel de hirtii nu se pot nici mari salariile, nici acorda alte drepturi. Si atunci, nu o data, au fost situatii cind i-am spus: „Cu asa ceva nu se poate merge la oameni! Cind vor aparea aprobarile e altceva!“. De aici plecau multe „miscari“ si nemultumiri printre mineri care nu aveau de unde sa stie ca hirtiile pe care le aducea Cozma nu valorau mare lucru si nu reprezentau ceva deja statuat. Cozma a avut si un consilier juridic, Macarovschi, care a avut o influenta negativa asupra lui.

Daca intr-o sedinta noi il contracaram cu ceva, Cozma il intreba pe Macarovschi, iar acesta zicea: „Ce, tu te iei dupa astia?“ Iar atunci Cozma facea tot cum voia el fara sa mai tina cont de noi. Cred ca se poate spune ca Miron Cozma „a prins“ mai multa infatuare dupa mineriada din 1990. Atunci, cel putin pe moment, orgoliul lui a fost satisfacut. Dupa ajungerea in fruntea Ligii, dar mai ales dupa iunie 1990, pentru el nu a mai existat director sau alti lideri. Pe toti el ii considera la degetul lui mic. Acest comportament nu a fost prea agreat de multi. Pe linga aceasta, mai avea ideea ca multimea poate sa rezolve orice. El credea ca daca iese in fata multimii si face o propunere pe care multimea o accepta, aceea e cea mai buna. Iar acest tip de atitudine s-a transmis dinspre el spre mineri si ceilalti lideri, dar si viceversa. Adica, a fost o relatie reciproca. S-au conjugat una cu alta. El a vazut ca tine la oameni asa ceva si a mers pe varianta aceasta ca forta si multimea pot rezolva orice. Minerii credeau si ei cam acelasi lucru. De aceea, eu cind le ziceam ca trebuie sa mergem sa negociem, ei imi replicau: „Ba, nu se mai merge cu «sarut mina» si «sa traiti», trebuie sa bati cu pumnul in masa!“

Aceasta conceptie, impusa de Cozma ca fiind cea mai potrivita, a prins excelent la cei mai multi dintre minerii din Vale. Uneori, in timpul grevelor, cind se stringeau la Paroseni sau la Vulcan, spre exemplu, existau grupuri de mineri care mergeau prin toata Valea sa-i adune si pe ceilalti de la alte exploatari si, daca nu voiau, ii adunau cu forta sau ii amenintau. Cozma incuraja astfel de comportamente iar ceilalti lideri nu puteau sa mai faca nimic. Eu cred ca Miron Cozma nu a fost omul potrivit la locul potrivit! (Nicolae Croitoru — fost lider sindical la E.M. Vulcan)
Opiniile lui Croitoru sint confirmate de anumite intimplari de dupa mineriada din 1990. Este vorba, in principal, de orgoliul nemasurat manifestat de Cozma in urma descinderii la Bucuresti din iunie 1990. Cei care au avut ocazia sa fie martori la felul in care liderul intelegea sa apere interesele minerilor, isi amintesc:
„Minerii de la sectorul de investitii de la mina Paroseni, nemultumiti de K scoeficient prin care se calculeaza productiat, au iesit din mina si nu mai voiau sa intre in serviciu. Pe la ora 8,30 a venit deja Cozma acolo si le-a spus: „Intrati in mina, fratilor, ca noi le cerem si ei trebuie sa ne dea! Noi i-am pus acolo si noi ii dam jos cind vrem!“ Dupa asta minerii s-au linistit si au intrat in serviciu seveniment petrecut in august 1991t. (R.S. — fost contabil-sef la mina Paroseni)

Alte persoane, care au cunoscut „maniera de lucru“ a lui Cozma din fruntea Ligii Sindicatelor Miniere, isi amintesc cum a ajuns el sa se mentina mereu in pozitia de lider al celei mai importante organizatii mineresti din Valea Jiului. Ion Munteanu, liderul Sindicatului Liber Democrat E.M. Paroseni, cel pentru care mineriada din 1991 a reprezentat si sfirsitul organizatiei conduse de el, ne spune:
Cozma a ajuns in fruntea sindicatelor numai prin multa vorbarie, caci, de fapt, prea mult nu a facut pentru oameni. Eu unul am condamnat actiunile lui Cozma din prima perioada doar pentru faptul ca nu lupta pentru drepturile oamenilor. El incerca sa adune cit mai multi oameni in jurul lui. Pentru aceasta, facea de multe ori uz si de bravada personala. Din pacate, a reusit sa stringa de partea lui tot oameni ca si el. Aceasta a iesit la iveala cu mai multa pregnanta imediat dupa ce au vrut sa „scoata din joc“ sindicatul nostru. Imediat dupa desfiintarea sindicatului condus de mine, in septembrie 1991, in urma presiunilor si santajelor, s-au facut din nou alegeri pentru sindicatul minei Paroseni. insa au fost instigari din partea lui Beja si Cozma si bagate zvonuri printre oameni care ma discreditau pe mine si ii dadeau cistig de cauza gruparii Beja–Cozma.

Beja, cel putin, era un om slab pregatit profesional, care nu facea mai nimic la locul de munca si in plus nu cunostea nimic din minerit. Dar el s-a agatat de functia asta ca sa scape si de o raspundere de la locul de munca, mai ales ca era in permanenta amenintat ca va fi dat afara de catre sefii sai. Beja, cel putin la inceput, a facut jocul lui Cozma. Aceasta deoarece stia ca daca face acest joc are sanse mari sa ramina in sindicat… Cozma a dobindit atita putere prin faptul ca manipula oamenii cu scopul de a alege la conducerea sindicatelor oamenii doriti de el. Si daca el il sprijinea de exemplu pe Beja pentru a deveni lider, apoi si Beja il sprijinea pe Cozma la viitoarele alegeri… Eu nu acreditez neaparat ideea ca in perioada imediat urmatoare Revolutiei din decembrie sindicatele au facut jocul puterii. Cred mai degraba ca era vorba de niste interese personale ale liderilor insisi. (Ion Munteanu — subinginer, fost lider al Sindicatului Liber Democrat de la E.M. Paroseni)

A fi liderul Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, dupa mineriada din iunie 1990, implica si o anumita relatie privilegiata cu puterea FSN-ista. Miron Cozma a fost unul dintre personajele care a beneficiat din plin de avantajele ce decurgeau din acest tip de relatie. Este de ajuns sa dam un singur exemplu: in ziua de 19 iunie 1991, Miron Cozma a accidentat mortal o femeie in virsta de 31 de ani, pe nume Draghici Roza Violeta, mama a doi copii minori. Aceasta circula pe partea necarosabila in zona localitatii Paroseni, de unde Cozma, angajat intr-o depasire neregulamentara, a acrosat-o. Pentru aceasta fapta, mentionata in codul penal ca ucidere din culpa, Miron Cozma a primit doar doi ani inchisoare cu suspendare. Este inutil sa mai mentionam, cred, ca aceeasi fapta comisa de o alta persoana i-ar fi asigurat acesteia cel putin patru sau cinci ani de inchisoare, date fiind si circumstantele. Acest „simplu“ fapt vorbeste foarte elocvent despre relatiile de tip mafiot ce s-au tesut intre liderii minerilor si puterea FSN-ista, mai ales in urma mineriadei din iunie 1990. Nu mult dupa producerea accidentului, Miron Cozma, recunoscut deja ca lider suprem al minerilor, avea sa „serveasca“ aripa conservatoare a FSN-ului in defavoarea celei reformatoare, printr-o noua mineriada, facilitind astfel mentinerea la putere si intarirea aripii promoscovite in fruntea tarii. Liderii de sindicat din acea vreme sint convinsi ca, profitind de simpatia pe care si-o cistigase in rindul minerilor, Miron Cozma putea impiedica producerea celei de-a patra mineriade:

Eu cred ca un mare rol in declansarea mineriadelor l-a avut de fiecare data Cozma. Fiindca el a fost primul care a pomenit de plecarea la Bucuresti, mai ales in septembrie 1991. Ce-i drept, el nu le-a zis la oameni: „Haideti la Bucuresti!“, ci i-a intrebat de trei ori: „Mergem la Bucuresti?“ – ceea ce era in fapt o intrebare retorica la conditiile de atunci. Cu puterea pe care o avea, el trebuia sa zica: „Nu mergem la Bucuresti! Voi stati aici si merg reprezentantii!“, dar el nu a facut asta si propriu-zis a fost singurul dintre toti liderii care i-a intrebat pe mineri daca vor sau nu sa mearga la Bucuresti. Opinia mea e aceea ca un lider de sindicat cum era Cozma nu trebuia sa-i duca pe mineri la Bucuresti! Pentru ca daca el spunea: „Oameni buni, nu mergem toti la Bucuresti, merg doar eu cu inca doi-trei lideri, si negociem frumos“, eu cred ca orice ministru l-ar fi primit si oamenii l-ar fi ascultat. Eventual, se putea face si greva sau greva japoneza, dar in nici un caz nu trebuia sa mearga toti la Bucuresti asa cum au facut-o in repetate rinduri. Cel putin in 1991, minerii au facut si un joc politic: i-au chemat taranistii, apoi Iliescu si fiecare incerca sa profite cumva de prezenta lor acolo. Uite asa, Cozma a devenit „papusa politica“ a fiecaruia. Iar eu cred ca a primit si bani. Nu se poate sa faci un joc politic fara sa ai vreun profit! (Ion Munteanu — subinginer, fost lider al Sindicatului Liber Democrat de la E.M. Paroseni)

intr-adevar, dupa „mineriada de toamna“, Cozma a cistigat un prestigiu inimaginabil pentru orice lider sindical din Romania. De fapt, notorietatea pe care a cistigat-o s-a datorat in mare masura aparitiei sale televizate din sala Parlamentului, unde minerii au intrat prin efractie in 25 septembrie 1991. Cozma a tinut sa se prezinte publicului larg chiar de la tribuna Parlamentului, pe care minerii o ocupasera abuziv.
Dupa mineriada din 1991, salariile minerilor nu au cunoscut o crestere semnificativa, insa liderii din fruntea Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului au beneficiat de o ascensiune spectaculoasa. Cozma, in special, a intrat in afaceri mari, era vazut numai in masini de lux, se caza in cele mai bune hoteluri si facea deplasari de zeci de mii de dolari pentru „schimb de experienta“ in strainatate. Toate acestea pe banii Ligii!
Nu toti liderii minerilor au urmat aceeasi traiectorie. Unii dintre ei au preferat sa se retraga din conducerea acestei organizatii decit sa se razboiasca cu Miron Cozma, stind in calea ambitiilor nemasurate ale acestuia. Spre exemplu, Nicolae Croitoru, liderul sindical de la mina Vulcan, dupa mineriada din 1991, a preferat sa se retraga din minerit. Unul dintre motivele acestei retrageri l-a constituit intrarea in conflict de interese cu Miron Cozma:

A fost o perioada, imediat dupa mineriada din 1991, cind s-a pus problema privatizarii chioscurilor alimentare din incinta intreprinderilor miniere. Dar eu m-am opus. Ideea mea de atunci era aceea ca, daca vine vreun privatizat, acesta ar putea stabili preturi foarte mari la produse, iar minerii ar trebui sa suporte toate acestea, platind din buzunarul propriu sume exagerat de mari. Dar, in momentul acela, eu nu am stiut ca Miron Cozma este cel care vrea sa se implice in aceasta afacere. De aceea, i-am spus in fata ca eu ma opun privatizarii chioscurilor din intreprinderi. Dar atunci el mi-a zis: „Daca nu vrei, atunci eu vin si iti pun oamenii in cap!“. Pina la urma am inteles ca unele dintre aceste puncte alimentare le-a luat chiar el, iar apoi, dupa ce a inceput sa scoata bani din afacerea asta, a inceput altele si mai mari. Dar eu nu am mai stat sa vad tot parcursul sau, fiindca, la trei sau patru luni dupa mineriada din septembrie 1991, m-am pensionat, profitind de noua lege care s-a dat de catre acelasi guvern Roman si care prevedea iesirea la pensie pentru mineri la numai 45 de ani. (Nicolae Croitoru — fost lider sindical la E.M. Vulcan)
Dupa aceasta perioada, mai exact intre anii ’94–’97, Cozma a ajuns unul dintre cei mai faimosi oameni de afaceri din Valea Jiului, reusind sa obtina monopolul firmelor ce deserveau unitatile miniere.

Astfel, el a devenit una dintre persoanele cele mai influente si temute din regiune. imbatat de putere si orbit de orgoliu, Cozma a inceput sa comita fapte de-a dreptul huliganice; in ziua de 16 februarie 1994, de pilda, in timpul grevelor minerilor din bazinul Gorjului, Miron Cozma l-a insultat si amenintat pe lucratorul de politie Caragea Viorel, aflat in misiune ordonata de a asigura ordinea publica in Piata Revolutiei din municipiul Tirgu-Jiu. in luna octombrie a aceluiasi an, la un festival de muzica rock din centrul Petrosaniului, liderul minerilor l-a lovit in vazul lumii pe jurnalistul Gigi Nicolau, caruia i-a sustras aparatul foto de 2.000 de dolari. Motivul: el personal decretase ca nimeni nu are voie sa faca fotografii la concert fara aprobarea lui. Pentru toate aceste fapte, ar fi trebuit sa raspunda in fata legii. Bine protejat de liderii neocomunisti de la virful puterii, a scapat doar cu citeva banale amenzi. Este concluzia unor persoane care il cunosc pe Cozma mai indeaproape, precum generalul Ion Pitulescu, fost sef al politiei romane: „impotriva lui Miron Cozma nu se puteau lua masuri coercitive atita timp cit acesta era sustinut de oameni importanti ai PDSR, cu inalte functii in executiv. Nu o data m-am intilnit pe holurile Guvernului cu Miron Cozma, care intra la Viorel Hrebenciuc cind voia el. Ca sa nu mai spun de Palatul Cotroceni. Acesta este si motivul pentru care nu s-a putut face o cercetare obiectiva si completa in dosarele mineriadelor: foarte multi din cei implicati au fost protejati de conducerea politica“. Itele relatiilor dintre Miron Cozma si politicienii din gruparea neocomunista se prelungesc tentacular de-a lungul timpului, cele doua parti prestindu-si in mod constant servicii reciproce.

Astfel, in 1995, Miron Cozma il adaposteste la una din cabanele sale de protocol pe controversatul om de afaceri sirian Zaher Iskandarani, la acea vreme dat in urmarire generala, condamnat pentru diverse afaceri oneroase si devalizarea unei banci. Desi diversi jurnalisti au facut publica informatia, in mod repetat, politia n-a avut curajul nici macar s-o verifice. intre timp, liderul minerilor devine tot mai infatuat, insusindu-si cu mindrie porecla de „Luceafarul huilei“. Dezvaluirile presei privind afacerile sale dubioase, cu banii proveniti din subventii, au fost departe de a-l afecta pe Cozma. Mai mult, acesta a preluat majoritatea cluburilor sportive din regiune pe care le intretinea nu din profiturile personale, asa cum s-ar putea crede, ci din cotizatiile de sindicat ale minerilor si din banii destinati subventiilor in sectorul minier. Iar atunci cind ceva nu mergea cum trebuie la echipele sale favorite, la echipa de fotbal Jiul Petrosani in special, Miron Cozma actiona in stilu-i caracteristic. Spre exemplu, in vara anului 1996, in timpul unui meci de fotbal, pe stadionul Jiul, Miron Cozma intra pe stadion si-i aplica o lovitura profesionista, cu capul in figura, unui fotbalist de pe teren. Nici pentru acest fapt nu va fi sanctionat cu mai mult de o amenda modica.

Toate aceste scandaluri, la care se adauga si zecile de neregularitati din sinul Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, deturnari de fonduri si afaceri fara acoperire legala cu bani proveniti din subventiile de la stat, nasc firesc intrebarea: cine erau „ingerii pazitori“ ai lui Miron Cozma? Daca, pe linga toate cele mentionate, mai amintim si faptul ca liderul minerilor era vizitat in mod regulat de diversi politicieni, precum Gheorghe Funar, Adrian Paunescu, Ion Iliescu, Corneliu Vadim Tudor, Viorel Hrebengiuc, Nicolae Vacaroiu si Florin Georgescu sau Ioan Stoica, creatorul controversatei afaceri Caritas, care la un moment dat isi deschisese o filiala si in Petrosani, avem doar un tablou sumar al relatiilor dintre Cozma si oligarhia politico-financiara a vremii sale. in ciuda influentei deosebite pe care si-a cistigat-o in Vale, Miron Cozma nu era, totusi, decit un simplu instrument in mina unor persoane si centre de interes cu adevarat puternice din politica romaneasca. Astfel, in 15 iunie 2005, la exact 15 ani de la cea de-a treia mineriada, Cozma insusi recunoaste ca a fost victima unui joc politic, nu numai el si minerii din subordinea sa, ci si numerosi jurnalisti: „Minerii au fost manipulati, voi spresat ati fost manipulati si eu am fost manipulat. Minerii au fost prostiti si nu merita aceasta pedeapsa. Eu am zis acest lucru inca din noiembrie. Si stiti ce s-a intimplat?

Era sa fiu omorit de oamenii mei, de minerii mei.“ incercind sa-si bagatelizeze rolul in organizarea si declansarea mineriadelor, Cozma foloseste doi termeni interesanti in legatura cu primele patru mineriade: „Eram cu baietii mei, jucam fotbal intr-o sala. M-am trezit cu tot guvernul in sala de sport. Erau Hrebengiuc, Vacaroiu, Florin Georgescu… Vroiau sa-mi ofere functii. Iliescu mi-a propus in ’94 functia de ministru de Interne. Vroiau sa faca un aparat represiv, sa instaureze noua dictatura. Si atunci, ma intreb, de ce nu le spuneti smineriadelort, mai degraba iliesciade sau petreromaniade?“ Asemenea declaratii privitoare la autorii morali ai declansarii mineriadelor se verifica si prin dezvaluirile presei sau prin investigatii realizate de persoane independente de-a lungul timpului.
Ele ne fac sa credem ca Miron Cozma este departe de a fi la originea declansarii mineriadelor, cel putin a primelor patru. Mai degraba, el poate fi privit, asa cum bine sesiza un alt fost lider de sindicat, ca „papusa politica a puterii criptocomuniste din Romania postdecembrista“. Exista insa si opinia ca mineriadele ar putea fi opera lui Cozma, ele fiind imposibil de pus in miscare fara implicarea activa a acestuia.

Unul dintre sustinatorii acestei idei este fostul prim-ministru Radu Vasile, care, in lucrarea Cursa pe contrasens, afirma: „Mineriadele au existat pentru ca a existat Miron Cozma. Oricite dedesubturi politice se pot gasi mineriadelor si oricite directii a capatat in timp miscarea minerilor din Valea Jiului, toate dedesubturile politice si toate directiile acestea nu s-ar fi putut naste daca in punctul lor de intersectie nu ar fi fost acest om“. in lumina cercetarii noastre si a coroborarii datelor descoperite cu cele provenind din alte surse, consideram opinia lui Radu Vasile subiectiva, ca efect al impresiei puternice produse de liderul minerilor asupra primului-ministru in timpul memorabilei intilniri a celor doi, la Cozia. Totusi, trebuie sa recunoastem ca aceasta opinie nu este una singulara, ea putindu-se regasi, astazi mai mult ca oricind, in inconstientul multor romani. O dovada puternica in sprijinul acestei afirmatii o reprezinta reactia vehementa si totodata plina de ingrijorare a societatii civile romanesti la auzul vestii eliberarii din penitenciar a lui Miron Cozma. Or, cum altfel poate fi explicata aceasta reactie fata de eliberarea unei singure persoane decit ca teama instinctiva ca acesta ar putea declansa noi miscari sociale violente, de tipul mineriadelor, cu repercusiuni negative asupra viitorului Romaniei.