OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Miruna Vlada,
Poemextrauterine,
Paralela 45, 2004, 64 p.

Debutul Mirunei Vlada reprezinta un eveniment pentru fanii poeziei douamiiste, cu miza pe autenticitatea spunerii, pe expresia trairilor-limita si pe dimensiunea pragmatica a limbajului poetic. Ma intreb insa cit de nou va fi fiind discursul poetic al foarte tinerei debutante intr-un context dominat deja de tineri si tinere furioase, de texte iconoclaste si de asumarea literara a coroporalitatii in ipostaze dintre cele mai incomode. Poemele Mirunei Vlada sint lungi, navalnice, enunturile se succed uneori fara intermedierea semnelor de punctuatie.

Desigur, ele au ca sursa o voce lipsita de complexe, de prejudecati estetice, ranita si singerinda, o voce raspicata care nu tace pina nu termina de spus ce vrea ca cititorul sa auda.
Pentru ca poemele Mirunei Vlada sint mai degraba imprecatii. Spre deosebire de alti colegi douamiisti, cei din grupul de la Litere, Miruna Vlada nu simte nevoia sa traduca poetic un eu social. Nu simte nici acea nevoie stringenta de comunicare, prezenta la Razvan Tupa &Co. Interlocutorul versurilor este adesea tot poeta, Miruna Vlada – ea insasi, altfel spus: acesta este motivul dedublarii, frecvent in poezia feminina neo-expresionista si autobiografista a ultimei generatii, la Elena Vladareanu, de pilda, poeta careia Miruna Vlada i se arata recunoscatoare atit in motoul volumului, cit si in Testamentul care-l incheie. Numai ca mezinei ii lipseste acea naturalete cu care autoarea Paginilor isi nareaza tribulatiile cotidiene, erotice sau nu, pur si simplu mundane. O estetica a contrariilor circumscrie «poemele extrauterine», cruda, autenticista, dar nu mai putin programatica. Vitalismul Mirunei Vlada nu e augural, solar, ci, asa cum se observa si in prefata, sumbru, bacovian. Poezia Mirunei Vlada este radicala.

Acesta este de altfel si defectul ei. Nu numai ca nu umbla cu jumatati de masura, dar nici n-are vreme de expoloatat nuante. Directa si mai mult fiziologica decit doar viscerala, ea isi afla aici resursele, dar nu si motivatia. Daca eul ca incinta biologica, viscerala si lichida, supusa capriciilor senzitive, debordeaza, printre altele, scriitura, atunci functia acesteia din urma este alchimica. Interiorului fetid, scirnav sau pur si simplu acaparator – vagina dentata – ii corespunde un exterior simetric, pur si alb ca zapada, imaterial ca plasma, chintesential. Cele doua spatii sint alaturate intr-o frenezie oximoronica mai putin interesata de ispravile formale cit de adevarul mistic continut: „Trupul nostru are ceva din mizeria zapezii“ sau „Despre puritate e vorba, inteleasa ca act sexual“. Intre cele doua extreme, locul cotidianului este uitat – locul umanului, adica. Pentru Miruna Vlada, „tirfele ssintt virgine“ nu este un oximoron gratuit; extremele se ating: «ma sperie abstinenta prostituatelor/eu am incredere in animalul trimis de Dumnezeu in mine/abaterea de la reguli e un gest de prost-gust».

Poeta debutanta abia a implinit virsta majoratului. E clar ca, in acest moment, orizontul ei de experienta traita si de experienta livresca este destul de strict delimitat.
Ma intreb cit va dura aceasta teribila jucata ingenuitate a poetei si cum se va impaca ea cu un om contemporan mult mai putin sfisiat de conflicte decit personajele marilor scriitori rusi ai secolului al XIX-lea sau, de pilda, cu acela al Textelor de la Monte Negro ale lui Octavian Soviany. Este o intrebare la care foarte tinara poeta ar fi bine sa mediteze, pentru ca maturitatea expresiei si a dictiei nu se rasfringe neaparat si asupra esteticii profesate.