OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La Ateneul Roman a concertat Beate Bilinska. O pianista din Polonia. Concertul nr. 1 de Chopin si a doua/treia zi, ca in vremurile bune, un recital. Cap-coada, Bach-Busoni, Ciaconna din Partita nr. 2 pentru vioara solo, adica o transcriptie, plus niscaiva piese, nu se putea altfel, de Chopin – Trei mazurci, op. 50, Tarantella, op. 43 si Poloneza in la major, op. 20, doua preludii de Szymanowski si mult iubitele Tablouri dintr-o expozitie ale lui Mussorgski. Nu vrem neaparat sa facem aprecieri strict valorice si estetice ale interpretarii pianistei, ci sa atragem atentia asupra altor aspecte. Ale unui concert, ale muzicii, ale receptarii ei. Beate Bilinska este o femeie frumoasa; tinara si frumoasa.

Inalta, cu un corp superb de prezentatoare de moda, senina si zimbareata, o prezenta atractiva si ferice, dincolo de genul de muzica pe care-l practica. Costumatia ei de Mare Doamna a fost insa zapacitoare. Umerii goi, doar doua bretelute traversau curburile si rotunjimile umerilor si faceau legatura dintre partea inchisa a rochiei din lame stralucitor, cu un decolteu generos deschis in fata, si partea din spate extrem de adinc decupata, ce se incheia cu o funda gratioasa. Ce la rindul ei curgea discret pe elongatia unei coloane vertebrale demna de Marele nud al lui Ingres.

Frumoasa femeie careia marele pictor i-a adaugat citeva vertebre in plus pentru a accentua eleganta unui corp. La Beate Bilinska – si ne-am adus aminte si de frumoasa actrita Beate Tyskiewicz, ce facea furori cu decenii in urma, si de pianista Halina Czerny-Stefanska, marea interpreta a lui Chopin cu tot atita vreme in urma, ceea ce ne facea sa recunoastem, precum melomanul I.L. Caragiale, „Eu sunt un vechiu...“ – alte citeva bretele traversau spatele gol alcatuind un elegant caroiaj ce scotea mai bine in relief carnatia alba si pufoasa a pianistei. Brate lungi, „coapse fine de alauta florentina“ (bine gasita formulare a lui Arghezi, specializat altminteri pe rautati cit cuprinde, dar nu chiar indiferent la farmecul feminin, chiar daca dna Paraschiva, mama Mitzurei si a lui Barutzu, nu a stralucit precum mintea iute a poetului), pantofi de piele si matase, ton-sur-ton, extrem de bine asortati intregului gri metalizat, poate chiar o productie speciala Christian Dior. O aparitie fascinanta pe podiumul Ateneului Roman; nu gasesti in fiecare saptamina astfel de exemplare rasate. Si atunci cind frumoasa Beate Bilinska mai si facea exces de interpretare, utilizind toate partile corpului – miinile, bratele si incheieturile lor, umerii si soldurile vibrau in aerul din preajma marelui Steinway de concert –, ce naiba de Bach-Busoni sau Chopin sa mai urmaresti?

Ideea ar fi urmatoarea: la genul asta de frumusete, ca al Beatei Bilinska, ori cinti ca Lipatti sau Arturo Benedetti Michelangeli, adica dumnezeieste, sau nu mai apari in costumatie de bal ca la Buckingham Palace, ca sa poata urmari publicul muzica si sa nu mai fie furat de elemente parazite. Nu vrem sa spunem neaparat ca a cintat rau, dar nu a fost dumnezeieste.
Intimplarea face – daca ar mai putea exista si intimplare pe lumea asta, unde nimic nu mai este intimplator... – ca tocmai in aceasta saptamina sa ne cada in mina niste inregistrari ale Cesariei Evora. O femeie grasa, urita, nici macar tinara, a dat succesul peste ea la 47 de ani, acum 20 de ani, cind intimplarea – sau cine? – o scotea din anonimatul unui succes local in Insulele Capului Verde, de unde e de obirsie, si o arunca in virtejul vietii muzicale internationale. O femeie simpla, trecuta prin saracie si lipsuri, cu o copilarie si adolescenta dintre cele mai nefericite, obligata de rasucirile vietii sa munceasca in fel si chip pentru a-si intretine familia, obligata sa renunte 10 ani la muzica si sa apeleze si la alcool ca sa-si suporte destinul, ei bine, aceasta femeie, grasa, urita, nici macar tinara, cind incepe sa cinte in picioarele goale, cum i-a mers buhul prin toata lumea, te face sa incremenesti si sa te intrebi, simplu, firesc, natural: Oare ce se aude?

Vrem sa accentuam importantul rol al trairii launtrice a muzicii. Al perceperii notelor si al ritmului, al gasirii unui ton potrivit si profund pentru a simti si reda muzica, marea muzica, oricare ar fi ea. Miss Perfumado este albumul care a lansat-o pe Cesaria Evora si a facut-o cunoscuta intregii Europe. Si nu doar. Sint cintece extrem de simple, amestec de fado, moudinha braziliana si sansoneta pariziana care dau farmec unor teme simple, legate de singuratate, tristete, dor – faimosul portughez saudade, chiar titlul unui hit al Cesariei Evora –, sonuri traite brutal si intens, redate instinctiv si natural. Era ce-i lipsea frumoasei Beate Bilinska si este chiar partea tare a unei cintarete ajunse si pe meleagurile noastre, ce face furori, spre bucuria nostra, prin intreaga lume. In aceste zile este intr-un turneu prin Australia si Asia. Ne-am bucurat ca am vazut-o pe Beate, ne bucuram de fiecare data cind o ascultam pe Cesaria. Miss Perfumado i-ar fi impresionat si pe Bach, si pe Chopin – ce strimbaturi ar fi scos George Sand! –, si pe Modest Mussorgski, care ar fi scris, in mod cert, ceva pentru ea. Cum ar fi sunat muzica aceea ramine sa ne inchipuim fiecare. Miss Perfumado.