OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Urbancolia

De dimensiuni minimale (vezi suflul…) şi cu un titlu bine găsit, Urbancolia – primul volum de proză al autorului botoşănean – îşi înscenează şi truchează „biografismul“, autentificîndu-l pînă la un punct. Numit la fel ca pe copertă şi avînd multe dintre datele autorului real, naratorul îşi exasperează mama, mărturisindu-i că „poveştile adevărate“ publicate de el în diverse tabloide sînt pure invenţii; în schimb, ficţionalizează din plin atunci cînd afirmă că biografismul din Cîntece eXcesive ar fi complet fals. E adevărat că, în 2005, autorul a lucrat, ca şi personajul său omonim, la un cotidian din Botoşani, stipendiat de un militar pe nume Derrin Smith. Dar biografia erotică a naratorului are, în cea mai mare parte, un caracter inventat. Sociu nu e pur biografist (cum credeam), nici antibiografist (cum se pretinde), ci un abil… mistibiografist, autenticismul său fiind regizat, din umbră, de „agenţii secreţi“ ai literaturii. Autoficţiunea sa virează, parşiv, spre fantasmagorie.

Deşi pe alocuri sinistră prin ceea ce relatează (alienarea antieroului orfan, scene de groază cu copii ai străzii, poveşti ale unor existenţe abrutizate), Urbancolia lasă impresia că autorul se fereşte să pară serios. Există, pe parcursul cărţii, destule semne că Dan Sociu e un prozator (şi, de ce nu, un scenarist) cu potenţial. Povestea lui prinde contur din scene succinte, tăiate cinematografic, din ruperi de ritm şi alunecări în zone tulburi ale grotescului şi ale aberaţiei existenţiale, din notaţii nu o dată acute. Mitologizarea ironic poliţistă a Botoşanilor (cu genealogia lor culturală cu tot, de la Eminescu la Iorga şi Isidore Isou…) se reţine, ca şi cele cîteva „amintiri obligatorii“ din comunism sau scenariul jamesbondian avîndu-l ca protagonist pe Victor Eminescu, un aşa-zis nepot al poetului naţional. O fantezie amuzantă este şi distopia SF despre controlul senzaţiilor de către agenţii CIA. Nota bene: aceştia din urmă se blochează doar în faţa inocenţei (pînă la prima sa experienţă sexuală, naratorul conducea în top cu 3.000 de puncte la această categorie, pentru ca după aceea să scadă la 250)… Scump la scris, flegmatic, dar cu pusee sarcastice, Sociu ştie să creioneze situaţii expresive din cîteva linii. Cîteva flash-uri sînt irezistibile: Diriga filmînd, pentru promovarea postului TV, un clip publicitar cu mesaj erotic, consumul de alcool la trei ani, deplasarea copiilor în literele ce alcătuiau, pe stadion, numele lui Ceauşescu… Stilul rămîne mereu de un umor conţinut, pigmentat de licenţiozităţi, iar masochismul cinic abia maschează amărăciunea. Merită subliniat şi efectul de frustrare a aşteptării: prin comparaţie cu partuza hard-core relatată în 17 povestiri erotice româneşti (volum apărut sub firma aceluiaşi Bruckner!), Urbancolia are un caracter aproape asexual... Singura scenă de sex finalizat este suspendată înainte de a fi descrisă, iar întîlnirea cu Viviana excelează printr-un romantism discret.

Luat în sine, volumul e o eboşă. Totuşi, dacă îl privim ca pe o primă parte a unei serii „urbancolice“ mai ample, n-ar fi exclus ca perspectiva noastră să se mai schimbe, pe măsura acumulării unor noi piese. Dan Sociu e un autor derutant, care ştie să facă pe… minorul şi să te ducă, subtil, unde vrea el. Dacă va mări miza fără să supraliciteze şi, bineînţeles, dacă va avea resurse, va putea „boxa“ la o categorie superioară. Pînă atunci, să-i ţinem pumnii la Schloss Solitude.