OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Societatile circumscrise de frontierele Europei (care, luate in ele insele, sint surprinzator de nesigure, cum ar fi, spre exemplu, cazul Turciei) s-au obisnuit sa-si inchipuie destinul comun printr-o varietate de reprezentari, unele rationale, altele imaginare, altele mixte. Aceste geotipologii europene au contribuit, in felul lor, la construirea unei identitati, mai degraba a unei personificari unitare a Europei, atit in opere, cit si spirit.

Evenimentele recente au aratat in mod limpede ca institutiile europene au anticipat fara indoiala prea mult reprezentarile si ca acestea din urma nu antreneaza (sau nu mai antreneaza) increderea, adeziunea populatiilor (mai ales in Franta si in Olanda, dupa cum o atesta referendumurile populare). Daca Europa continua sa mai dispuna de o personalitate si de o infatisare, ea nu trebuie totusi sa implice o unitate integratoare, ci simple reguli de strinsa cooperare. Iata de ce aceste imagini ale Europei se aseamana din ce in ce mai mult cu o utopie, despre al carei nucleu iconic si narativ ne putem intreba daca nu devine steril, contaminat de ideologii incapabile sa provoace vreo adeziune. Istoria prezenta confirma faptul ca utopiile moderne isi accentueaza sensul etimologic, de reprezentari fictive, ireale, inactive, generind lipsa de incredere. In zilele de astazi, Europa atinge uneori acest statut de utopie, unitatea completa imaginata raminind o proprietate imposibil de localizat in timp istoric (a se vedea scepticismul europenilor).

Cu toate acestea, proiectul european transcende realitatile politice, greutatile istorice, tropismele centrifuge, si pretinde mai mult decit o rationalitate juridica, economica si politica. Daca crearea unui acord politic este un lucru relativ usor, in schimb este mai dificil de realizat o entitate europeana, macar de natura federativa, care sa reuseasca, in ciuda disparitatii empirice a societatilor, a culturilor si a statelor, sa contureze un subiect european, nu neaparat o identitate, dar o personalitate suficient de unitara pentru a oferi sentimentul unei apartenente comune si o imagistica consistenta a totalitatii. Or, acest supliment, acest surplus, aceasta transcendenta nu se pot baza decit pe un imaginar colectiv, care pretinde din partea noastra sa ii asociem Europei niste mituri. Este astfel necesar ca noi sa cunoastem in ce fel mito-logicul poate face sa renasca o personalitate europeana, fara a se confunda cu niste mituri europene. Se poate ca diferitele mituri, rod al popoarelor europene, vehiculate si tratate de o constiinta meta-mitica, o mito-logizare gindita, sa favorizeze aceasta legatura intre imaginare, care ar forma un patrimoniu intelectual suficient de atragator pentru a reuni popoarele, fara a le confunda, pentru a le face solidare prin mituri, fara a le anula ca entitati diferentiate. De ce materiale, de ce argumente ar trebui sa ne folosim pentru a veni in sprijinul acestei teze?


- Utopia unei Europe mitice

1. Irealitatea Europei. Europa nu este o entitate reala, ci una imaginara. Numele sau, imaginile, hartile, emblemele sale, analizabile istoric, au descris si au personificat nu atit o entitate care ar recapitula si insuma tarile existente, in acelasi fel in care o noua tara ar fi alcatuita din mai multe provincii independente anterior, cit o entitate viitoare, cumulativa desigur, dar menita sa dea nastere in Istorie unei noi unitati-totalitate, cum nu a mai fost nici una cercetata sau realizata pina acum. Nimic nu scoate mai bine in evidenta aceasta diferenta decit ideea de Imperiu, care, aplicata Europei, ar solicita un proces violent de unificare, de nastere a unei puteri si autoritati imperiale capabile sa faca trecerea de la pluralitatea factuala la unitatea rivnita. Or, acest imperiu imaginar nu s-a transformat niciodata intr-un mit durabil.

2. Un imaginar hibrid. In afara Imperiului (presupunind ca Imperiul ar putea reusi sa construiasca o Europa) nu exista nici o reala imagine unitiva a Europei. Nu exista nici un mit european destul de puternic pentru a genera adeziune si actiune, de unde scepticismul actual. De altfel, cele mai comune reprezentari sint cele de federatie si de simpla alianta, doua entitati cu un imaginar lipsit de consistenta. (Spre deosebire de Europa, Statele Unite ale Americii dispun de un imaginar legat de Parintii intemeietori si de o functie istorica mesianica, cu fundament religios, imposibile in Europa). Imaginarele europene risca sa cada in afara imaginarului pur, neinradacinindu-se in nici un arhetip veritabil, ci bazindu-se pe imagini consolidate, chiar saturate, de discursuri, comentarii, ideologii. Ne gasim in fata unor ideologeme, derivate desigur din mituri, dar deja hibridizate de rationalitati.

3. In aceasta ordine de idei, imaginile Europei tin cu adevarat de o utopie, in sensul negativ, deceptiv, al unei reprezentari nelocalizabile (niciunde), care ajunge sa fie chiar peiorativa, negativa. Utopia moderna, amestecata cu distopie, este saturata si desfigurata de rationalitate. Or, in zilele noastre, popoarele moderne s-au razvratit impotriva utopiei, au refuzat unitatea integratoare in folosul unor forme de legaturi lipsite de consistenta (cel mult federative), sau mai degraba al unor forme de cooperare intr-o alianta, ce pastreaza autonomia si particularitatile fiecaruia. Nu avem insa imagini puternice ale acestei posibile anti-utopii, iar imaginarul politic cu greu isi reprezinta realizarile non-utopice. Ideea de retea poate da seama de evolutia efectiva a Europei viitoare, sfarimind orice hegemonie a unei unitati centrale. Paradigma reticulara tine insa mai mult de o geopoetica rationala decit de mit.


- Provocarea Europei miturilor

1. Cu toate acestea, Europa urmeaza o cale ireversibila. Ideea europeana are nevoie nu atit de o rationalitate juridica, economica sau politica, indragita de birocratii de la Bruxelles, cit de un imaginar care sa-i poata oferi o schema, o infatisare, un trup, si aceasta in conditiile in care, in zilele noastre, rationalitatile – mai ales cele contractuale – sint sortite esecului si neputintei. Spre exemplu, ideologia Drepturilor omului da peste tot nastere la strategii de eufemizare, daca nu de evitare, de metisaj, care stau dovada pentru dimensiunea sa strict ideala (in mod oficial India respecta Drepturile omului, dar in practica le incalca cu voiosie). Se simte lipsa unei veritabile traduceri mitice a drepturilor omului (lucru pe care monoteismul l-a facut, insa doar pentru credinciosii sai). Or, Europa are nevoie de un imaginar ascendent.

2. Ce este imaginarul? El trebuie diferentiat de intreg ansamblul de fictiuni ludice, care servesc in cel mai inalt grad jocului si creatiei, dar ramin inoperante in cadrul rationalitatii. Spre deosebire de acestea, o buna parte a imaginarului este alcatuita din imagini puternice, ce dispun de forte psihice care actioneaza asupra spiritelor, oferindu-le scopuri sensibile, figurative, mijloace privilegiate (unele supradeterminate, altele stigmatizate sau diabolizate), de indata ce sint eliberate din anomia lor specifica si inserate in structuri mitice, in totalitati narative, in cadrul carora ele ocupa functia de nuclee directoare.

3. Nu este vorba asadar de a produce „ex nihilo“ un mit european, cit de a exploata la maximum densitatea mitica a popoarelor ce constituie Europa. Mai mult, nu este vorba de a opera o oarecare regresie catre un stadiu magic, oniric, etc., ci de a trai in prezent impreuna cu miturile demitificate, adica nemaitratate drept obiecte de credinta primara, ci drept vectori ai unei culturi intelectuale, nedisociate de cortegiul sau de hermeneutici reflexive. In acelasi mod in care Oedip de astazi nu mai este cel al grecilor, ci unul care a traversat de- si re-mitologizarea freudiana; or, Oedip, impreuna cu comentariul sau hermeneutic (psihanaliza), ramine un mit actual tocmai datorita acestei proceduri de remitizare. Trebuie asadar sa admitem pertinenta si eficacitatea unei logo-mito-grafii, practicate de catre universitari, dar capabile sa se raspindeasca in cultura informationala si mediatica si sa devina o referinta obligatorie pentru spiritele si credintele noastre. Desigur, o regresie in epoca arhaica, o scufundare completa in mituri nu ar fi de dorit, deoarece noi nu mai sintem numai producatorii, ci si interpretii propriilor mituri, acestea cistigind, tocmai prin aceasta, o viata noua.
4. Putem astfel contribui nu la o Europa mitica, nu la crearea unui soi de religie ancestrala magica, ci la o mito-logie europeana, care sa dea Europei consistenta miturilor sale, asa cum le decriptam si, prin aceasta, le dam o noua viata. In acest sens, lucrarile de mitanaliza (mitanaliza aplicata culturilor noastre si care hraneste interculturalitatea in Europa) ar putea servi la dezvoltarea unei noi initiative europene.

Nu ar fi vorba de a cladi un nou mit al Europei sau de a reinvia versiuni perimate, ci de a umple si satura peisajul cultural european cu o cultura mito-grafica si mito-logica ce ne-ar elibera de povara rationalitatilor contractuale, reglementare, administrative. Prin aceasta redesteptare, plurala si non unitara, a miturilor culturale, am putea compune in Europa o internationala europeana a imaginarelor mitice, care ar oferi un teren fertil, un humus pentru reprezentarile comune, dincolo de diferentele ce exista intre noi. Prin punerea in practica a acestor mitanalize, am reabilita, in culturile noastre, stratul multiplu de imaginare care descatuseaza fortele onirice si pragmatice ce hranesc puterea si cunoasterea. Mai mult decit Africa sau Asia, Europa ar putea revendica o mito-logie comuna, intrucit ea singura a inventat facultatea de a-si de-mitifica si re-mitifica imaginarele. Noi, universitarii, iubitori de hermeneutica mitica, putem face Europa sa inainteze oferindu-i o specificitate, aceea a unui tinut in care mitul, incepind cu grecii, si-a descoperit in mod plenar inteligibilitatea si eficacitatea. Prin promovarea acestui patrimoniu, am contribui la reinvierea plenara a acestui strat de imaginar fara de care orice proiect politic, mai mult sau mai putin unitar ori reticular, este condamnat la inertie sau la paralizie.

Europa are o nevoie acuta de a-si valorifica imaginarele, insotindu-le insa de cumpatare si inteligenta. Nu mai este vorba de a cadea in diverse forme de irational, ce s-au dovedit atit de pernicioase in recentele regimuri totalitare, ci de a restitui un sens politic mito-logiilor noastre, pe care hermeneuticile le fac vii. Trebuie sa avem speranta ca, in acest fel, europenii vor regasi puterea activa a unui patrimoniu actualmente gresit folosit de catre pseudo-rationalitatile la care tindem sa reducem viata democratica.

Traducere de Andreea Hopartean