OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desi nu intotdeauna numarul mare de editii ale unei carti e si o masura a valorii acesteia, in cazul studiului Istorie si mit in constiinta romaneasca al lui Lucian Boia lucrurile stau diferit. Nu elementul comercial explica aparitia celei de-a patra editii in 2005 (dupa cele din 1997, 2000 si 2002, la care se adauga, in 1999, editia maghiara, iar in 2001 cea engleza), cit setea de adevar a unui popor recent iesit din cel mai lung proces de mistificare a istoriei: comunismul.

Lucian Boia raspunde nevoii acute a romanilor de a-si detabuiza istoria, propunind, dupa cartea Pentru o istorie a Imaginarului, un model teoretic despre cum se scrie sau cum ar trebui sa se scrie istoria: prin recontextualizarea istoricizanta a factualului si a evenimentialului, prin asumarea apriorica de catre istoric a unui viciu de fond ce apartine demersului sau – conditia ontologica a istoriei si a literaturii este aceeasi. Diferenta dintre istoric si scriitor ar fi data, in opinia lui Lucian Boia, de gradul de fictionalizare a realului dat. Problema se naste insa din articularea contractului cu lectorul: daca scriitorul este, prin insasi conditia sa, plasat de la bun inceput in spatiul posibilului si al fictionalului, desprinzindu-se de realul dat, de la istoric lectorul asteapta ancorarea in si reintoarcerea la acest tip de realitate, acceptata conventional ca real istoric. Pentru ca plaseaza textul istoric si literar pe aceeasi treapta ontologica, Lucian Boia aduce istoria in paradigma occidentala de astazi numita si „New Historicism“. Fata de Paul Hamilton, care se multumeste cu o inventariere diacronica a opiniilor despre istorie si literatura ale filozofilor, ale scriitorilor sau ale analistilor istorici, autorul roman demasca sistemul de falsificare a realului: sistemul miturilor din Imaginarul colectiv.

- Istoria nu este si nu poate fi obiectiva
Plecind de la premisa ca istoria nu se poate face in absenta ideologiei si nici a mitologiei, Lucian Boia insista asupra asumarii de catre istoric a viciilor de sistem in care lucreaza: istoria nu este si nu poate fi obiectiva (aceasta e utopia pozitivista care s-a consumat in secolul al XIX-lea), ideologia istoricului transpare din selectarea si organizarea faptelor istorice. Asa cum Jean-Paul Sartre credea ca formula narativa aleasa de scriitor tradeaza conceptia sa despre lume, precum si poetica artei sale, istoricul roman cauta sa inteleaga modul in care, in ultimii 200 de ani, s-a construit sistemul de mituri ale modernitatii in spatiul romanesc.
Ca si literatura noastra, istoria scrisa a spatiului romanesc este tinara si subtire in raport cu cea din tarile occidentale si, cum nu avea o baza autohtona, a inceput prin reperarea unor modele: modelul romantic al istoriografiei patrunde la noi odata cu pasoptistii, intr-o vreme cind el fusese de mult abandonat in Franta si Anglia, in favoarea modelului scientist-pozitivist, erudit.

Acesta din urma va patrunde la noi abia in perioada comunista dupa ce, din nou, Occidentul il parasise la inceputul secolului al XX-lea. Nevoia de modele non-autohtone, precum si patrunderea acestora la noi mult dupa ce ele fusesera depasite de tarile vest-europene sint doua dintre motivele pentru care avem astazi o istorie anacronica si inca saturata de mituri. Spre a denunta zimbetul batjocoritor al lui Puck, ce apare des pe chipul istoricului din perioada comunista, Lucian Boia isi propune structurarea amplului sau studiu in termenii din lucrarea Pentru o istorie a Imaginarului, titlurile capitolelor facind din cuprins o replica la Mitul eternei reintoarceri a lui Mircea Eliade: Originile, Continuitatea, Unitatea, Principele ideal tradeaza nevoia acuta de a recunoaste existenta unor arhetipuri ce modeleaza imaginarul istoric, indiferent de timp si spatiu. Daca Mircea Eliade folosea acesti termeni pentru a recupera o civilizatie bine ancorata intr-un moment din trecut, Lucian Boia ii extinde la permanente ale Imaginarului istoric.

- In perioada comunista, mitul a devenit mijloc predilect de falsificare
a istoriei
Impartind miturile in doua epoci – cele ce tin de modernitate (1930-1945) si cele comuniste (1945-1989) – Lucian Boia insista asupra perioadei comuniste, cind mitul a devenit, din structura arhetipala ce influenteaza scrierea istoriei, mijloc predilect de falsificare a acesteia si de manipulare a maselor. In vreme ce mitul nationalist si cel al unitatii au fost creatii ale secolului al XIX-lea, in spatiul romanesc ele nu sint recunoscute ca mituri, ci sint vazute ca adevaruri acceptate axiomatic. Intre cele doua perioade de constituire a mitologiei nationale, Lucian Boia vede o trecere de la eroii mitici straini la cei autohtoni, de la o deschidere internationala la izolationismul nationalist, creatie a ultimului deceniu al regimului Ceausescu. Mitul nu reprezinta in sine un viciu de gindire, ci o modalitate de a intelege si de a organiza lumea. Lucian Boia o afirma foarte clar: reprezentarea lumii se face prin aceste structuri arhetipale organizate in corpusuri individuale numite „mituri“, pe care toti le folosim intr-o mai mica sau mai mare masura. Abuzind de ele, chipul lor devine monstruos si de la functia lor, de a reprezenta lumea, miturile cunosc o deviere catre o falsificare constienta.

Comunismul romanesc s-a bazat pe nevoia acerba a indivizilor de a consuma mituri, dintre care cel al unitatii nationale si al Principelui unic, al patriotismului justificat printr-un alt mit, cel al continuitatii, arata, in opinia istoricului roman, dorinta atavica, subconstienta a unui popor de a se supune mereu si de a se lasa condus. Asertiunea lui Lucian Boia nu se diferentiaza prea mult, in acest punct, de teoria lui Gustave le Bon asupra psihologiei multimilor, pe de-o parte, si nici de vastul poem in proza, Marele Inchizitor, imaginat de Ivan Karamazov, pe de alta parte.
De miturile preexistente in Imaginar nu se poate scapa, ele sint proprii fiintei umane. Ceea ce ne propune insa Lucian Boia prin Istorie si mit in constiinta romaneasca este o noua istoriografie, una corelata celor occidentale, care s-au deplasat dinspre factual si scientist inspre o istoriografie mai laxa, poate, dar si mai complexa, pentru ca vizeaza o istorie a mentalitatilor.

Valoarea unei carti este data nu doar de publicul numeros pe care il aduna, ci si de reactiile lectorului. Expunind o teorie fertila si pertinenta, cartea lui Lucian Boia nu a ramas fara ecou si s-a extins, cum era si firesc, asupra analizarii literaturii din perioada comunista. Astfel, Literatura romana sub comunism a lui Eugen Negrici provoaca la o demascare radicala a canonului literar si la o relectura a creatiilor din ultimii ’50 de ani, prin prisma criteriului subversivitatii, intrucit atunci literatura a preluat mare parte din functiile unei istoriografii vlaguite de cenzura, renuntind la orice fel de metaforizare in favoarea adevarului ocultat.
E timpul sa privim istoria in fata, constienti de miturile prin a caror tesatura judecam evenimentialul. Pentru istoricul Lucian Boia, ideile protocroniste, sursa a panteonului mitologic romanesc, nu tradeaza decit complexul unei natiuni foarte tinere, ingenue, care se considera omphalos mundi, atit in ceea ce priveste evenimentele istorice, cit si in ceea ce priveste literatura.

- Lucian Boia e intotdeauna constient ca lucreaza in tripla paradigma a istoriei, a ideologiei si a mitologiei
In spatele unei scriituri aparent translucide lucreaza complexul mecanism al miturilor ce mediaza perceptia si reprezentarea lumii de catre istoric. Cristalizate in ideologia acestuia, ele indeplinesc functia paradoxala de a da, pe de-o parte, valoarea si structura textului istoric, dar, pe de alta, de a manipula, printr-o teza abil argumentata, Imaginarul colectiv. Istoricul e intotdeauna constient ca lucreaza in tripla paradigma a istoriei, a ideologiei si a mitologiei. La fel ca trisorul cu as de caro al lui Georges de la Tour, el pastreaza cartea ideologiei in subsidiarul textului, carte care ii poate aduce consacrarea si condamnarea deopotriva.