OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cum, pentru mine, este greu de deslusit pina si profilul zilei de miine, n-am sa fac o prezicere decenala si nici nu cutez sa vorbesc in numele viitorimii (de altfel, citesc intrebarile dvs. mai putin in litera lor si mai degraba ca o invitatie – nelipsita de exasperare – la responsabilitate), ci incerc doar citeva observatii despre ziua de azi. Sigur, calitatea dezbaterilor culturale de la noi lasa loc de mai bine. Datorita unei suspiciuni generalizate, lipseste, uneori, politetea ascultarii, ca si o anume elementara civilizatie a replicii (suplinita de principiul cazon „cind vorbesti cu mine sa taci din gura“) care aluneca, uimitor de repede, de la argument la injuratura. Se intimpla, de asemenea, ca aceleasi discutii sa fie atinse de verbiaj sau (uneori in acelasi timp) de reductionism.

Cu toate acestea, desi sensul major al culturii nu este neaparat de gasit aici (dar poate ca el nici nu trebuie cautat in acest mediu care da mai curind o foaie de temperatura a actualitatii, iar nu formele coagulate si durabile ale creativitatii), cred ca dezbaterile culturale din ultimii ani au citeva mize importante. Cea mai actuala (si, tocmai de aceea, mai fierbinte) dintre ele (pe care „puncteaza“, de altfel, si ancheta de acum) pare sa fie nevoia unei evaluari, a unui bilant si, probabil, a unei ierarhii. La mijloc se intrevede, insa, o miza mai mare, daca nu cumva mai acuta, tinind seama de frecventa cu care reapare: discernerea valorilor intr-o societate aflata, inca, in confuzie. Cred, apoi, ca prin aceste dezbateri si controverse omul de cultura isi remodeleaza rolul comunitar si – sper – isi pregateste revenirea intr-un spatiu public (impartit intre politicieni, vedete media si de divertisment) in care a fost, in ultimii ani, aproape invizibil.

In mod particular, scriitorul (prezentat in ultimul deceniu ca un produs perdant, daca nu expirat) incepe sa reintre in circulatie publica. O miza culturala deloc lipsita de insemnatate este aparitia unei noi generatii culturale care are o alta memorie, o alta experienta, alta viziune si, desigur, propriile teme culturale. In sfirsit, una din mizele dezbaterilor de la noi imi pare redimensionarea institutiilor culturale, renuntarea acestora la blazoane (de cele mai multe ori, distinctii de vanitate) si asumarea (intr-un proces ce este foarte anevoios) a functiilor de reprezentare si de promovare a creatorilor si produselor lor. In mare masura, de acest proces depinde si destinul international al culturii romane careia nu-i lipseste anvergura, ci promovarea si impactul. Pe scurt, as spune ca nu mizele culturii actuale lipsesc, ci o anumita fermitate (sau abilitate?) a jucatorilor in a face jocul lor mai coerent si mai atractiv.