OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Oh my God, they’ve killed Kenny.

You bastards!“

Cartman

 

Personaje:

U – Ulrike Meinhof, membră RAF, intelectuală

Gudrun Ensslin – membră RAF, teroristă radicală

Andreas Baader – membru RAF, Antiom

Poliţistul cu inimă de turturică – mai tîrziu Cu O Gaură în Piept – mai tîrziu Cu Inimă Nouă – luptă împotriva RAF.

Fericitul – fiul lui Gudrun Ensslin, abandonat la vîrsta de 6 luni.

Omul-Veveriţă – victimă colectivă a RAF, obiect al unui experiment, moare zilnic, o dată pe zi.

 

Povestea relatată în această piesă s-a întîmplat cu adevărat. Ulrike Meinhof a ajutat la eliberarea lui Andreas Baader, şi-a părăsit copiii, a trecut în ilegalitate pentru a lupta în slujba unei Germanii noi.

A scris Manifestul RAF, a participat sau a colaborat la atacuri asupra unor bănci, a pus bombe.

A fost arestată, i s-a radiografiat craniul cu forţa.

În închisoare, a făcut greva foamei, la fel ca alţii.

S-a sinucis (în celula închisorii), spînzurîndu-se de Ziua Mamei.

Gudrun Ensslin şi Andreas Baader s-au sinucis şi ei în închisoare.

- Prezentare de modă cu participarea Publicului – pungi de hîrtie pentru cap

Pungile de hîrtie pentru cap reprezintă doar 1% din segmentul pungilor de hîrtie pentru cumpărături, dar acest segment creşte permanent. Pentru a introduce o linie nouă, linia germană, a fost organizată o prezentare cu participarea Publicului. Un cap atractiv într-o pungă poate fi o bună reclamă a mărcii, de aceea Producătorul a apreciat că această formă atipică de promovare va rămîne în memoria Publicului ofensat. Publicul german adoră să i se aducă ofense, dar voi?

 

Vocea prezentatorului din off: Numerele unu, doi, trei, patru, cinci, şase un pas înainte!

 

Numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6 înaintează. Au pe cap pungi de hîrtie pentru cumpărături, în care sînt decupate găuri pentru ochi şi gură. Urcă pe podium. Dreapta, stînga, dreapta, stînga – mişcări ca pe podiumul de modă.

 

Vocea prezentatorului din off: Ulrike Meinhof a acceptat să fie imaginea noii noastre colecţii de pungi de hîrtie! Ulrike Meinhof, ascunsă sub pungă, neînduplecată, revoltată, loială pînă la sfîrşit propriilor idei, să o întîmpinăm cu aplauze!

 

Aplaudăm, aplaudăm, că doar e un adevărat star.

 

Vocea prezentatorului din off: O cunoaştem de la emisiunile TV, am admirat-o în scene memorabile cu urmăriri, atentate, atacuri, crime, execuţii în masă presărate cu umor negru şi glume...

 

Numerele se opresc cu faţa la public.

Vocea prezentatorului din off: Cu siguranţă veţi indica fără greşeală sub care pungă se ascunde starul nostru! ... Datorită lui, în scurt timp şi dumneavoastră, doamnă, şi dumneavoastră, domnule, şi eu, şi întreg satul nostru global ne vom pune pe cap o pungă de hîrtie şi vom privi lumea dintr-o perspectivă complet nouă... Vă rog să o indicaţi pe Ulrike Meinhof!

 

Tăcere. Tăcere. Tăcere.

 

Vocea prezentatorului din off: Ulrike Meinhof e greu de indicat, pentru că are o pungă pe cap. Datorită pungii nu ştim cine se află sub pungă. Sub pungă poate fi oricine şi toţi sîntem egali în faţa pungii. Libertate, egalitate, fraternitate de pungă. Arată-ni-te, Ulrike Meinhoff, vrem să vedem faţa umană a pungii!

U (îşi scoate punga): Eu sînt Ulrike Meinhof!

Andreas Baader (îşi scoate punga): Eu sînt Ulrike Meinhof!

Ensslin (îşi scoate punga): Eu sînt Ulrike Meinhof!

Poliţistul (îşi scoate punga): Eu sînt Ulrike Meinhof!

Omul-Veveriţă (îşi scoate punga): Eu sînt Ulrike Meinhof!

Fericitul (îşi scoate punga): Eu sînt Ulrike Meinhof!

 

Cu toţii împreună către Public, către noi.

 

U: Scuip pe voi, porcilor!

Andreas Baader: Scuip pe voi, porcilor!

Ensslin: Scuip pe voi, porcilor!

Poliţistul: Scuip pe voi, porcilor!

Omul-Veveriţă: Scuip pe voi, porcilor!

Fericitul: Scuip pe voi, porcilor!

U: Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

Andreas Baader: Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

Ensslin: Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

Poliţistul: Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

Omul-Veveriţă: Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

Fericitul: Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

U: Eu sînt Ulrike Meinhof! Scuip pe voi, porcilor! Prezentarea asta e o farsă! E doar un spectacol!

- Piatra

Omul-Veveriţă stă lungit într-o poziţie incomodă. Ar vrea să discute cu U, dar nu e uşor. U aude voci care îi răsunau în cap în urmă cu şapte ani sau ieri, mult mai sonore decît icnetele ordinare ale Omului-Veveriţă, ce vin de undeva de sub roţile maşinii ei.

 

Omul-Veveriţă: Nu vă supăraţi, alo, alo!

U: N-am auzit ce-aţi spus. Vorbeaţi cu mine?

O-V: Mă bucur peste măsură că mă auziţi!

U: Ce faceţi acolo?

O-V: Păi da, eu exact în această problemă...

U: Vă rog să ieşiţi imediat de acolo. Am destule probleme. Dacă vreţi să ştiţi, într-un anumit sens viaţa m-a dezamăgit.

O-V: Poate că e prea devreme, sigur e prea devreme, dar îmi cer scuze, voiam doar să vă spun că m-aţi călcat în timp ce parcaţi.

U: Am părerea mea despre asta.

O-V: Aţi putea să vă daţi maşina de pe mine? Mi-ar fi mai uşor. Ar trebui să exersaţi parcarea.

U: Prostii.

O-V: Totuşi, vă rog să vă gîndiţi la această opţiune. O să călcaţi din nou pe cineva.

U: O să vă explic ce s-a întîmplat cu Dumneavoastră. Aţi fost păcălit. Vi s-a luat libertatea şi vi s-a dat în schimb o imitaţie jalnică. Ruşine.

O-V: Mă uitam cum se apropie maşina dumneavoastră, dar mă simţeam în siguranţă.

U: Trăiţi în minciună, departe de realitate, la fel ca ceilalţi.

O-V: Aţi depăşit zona de parcare, trotuarul, şi aţi intrat în magazin, călcîndu-mă şi pe mine în drum.

U: Oamenii pe care îi dispreţuiesc nu îmi vor impune zone şi nici limite „de aici-pînă aici“! Libertate! Libertate nepămînteană! Aşa vreau să trăiesc.

O-V: Sînteţi o persoană extraordinară, atît de diferită de mine. Sînt de acord cu dumneavoastră în problema limitelor. Sînt puţine locuri de parcare. Autorităţile noastre nu prea şi-au dat silinţa.

U: Nu spuneţi autorităţi. Spuneţi mai bine „porcii ăia“.

O-V: Animalele.

U: Mai bine.

O-V: Ca mine.

 

Şi, în acel moment, Omul-Veveriţă a murit călcat de maşină. Omul-Veveriţă a murit ca de obicei, dar, pentru că el este obiectul unui experiment permanent, iar moartea lui este luată în calcul, nimeni nu-şi bate capul cu ea. U a trebuit, în schimb, să explice de ce a parcat greşit, lucru pe care l-a şi făcut de altfel. Cazul părea închis, dar s-a dovedit exact pe dos, pentru că tocmai începea. U a simţit radical că fiecare om are dreptul să-şi exprime părerile, asta înseamnă că şi ea îl avea. Singura disonanţă a acelei zile absolut reuşite a fost faptul că o piatră a căzut din cer şi i-a îndoit lui U capota maşinii.

- Antiomul din Antilume

Mergea odată un poet pe drum, cînd deasupra lui s-a spart butoiul cu poezie, s-au făcut balonaşe, dintr-unul a ieşit o mică lună-băzgăună, o galaxie, stele şi cosmos, iar din toate astea s-a născut Antiomul şi a ieşit la suprafaţă pentru a se autoprezenta.

 

Antiomul: Mă numesc Antiom şi nu am rinichi, plămîni, inimă, splină, stomac şi toate aiurelile alea dinăuntru. Prin urmare n-am nevoie de closet, medici, realizări ale civilizaţiei, alimente sănătoase, detergenţi, atestate pentru detergenţi, maşini de spălat, fabrici de maşini de spălat, sindicate în fabricile de maşini de spălat, comisii guvernamentale pentru studierea abuzurilor financiare ale sindicatelor din fabricile de maşini de spălat şi guvern care trimite comisiile guvernamentale în fabricile de maşini de spălat.

Consider toate astea nişte căcaturi, dar sînt căcaturile voastre, nu ale mele, fiindcă eu nu mă cac.

 

Aplauze.

Aşa a sunat, dar au fost şi martori care au afirmat că a fost altfel.

 

Sunetul be: Mă numesc Antiom şi protestez împotriva politicii postbelice a statului german privind angajările în fabricile de maşini de spălat. Acolo sînt angajaţi foşti funcţionari ai NSDAP, SS-mani şi criminali de război, care îşi spală zdrenţele pline de sînge. Toate astea fac ca funcţionarii statului german să aibă în burtă, în loc de maţe corecte, un mare căcat, cu care eu nu mă identific.

Sunetul ce: Mă numesc Antiom şi scuip pe voi, porcilor. Capitalismul v-a umflat burţile cu bogăţia lumii a treia, care putrezeşte acolo trist, iar prin anusurile voastre porceşti ies banane din Bolivia, aur din Africa, petrol din Persia, imposibil de recunoscut.

Vietnamul este încă bombardat, asta înseamnă că războiul ăla porcesc nu v-a învăţat nimic şi bine că drept pedeapsă a apărut RDG!

 

După cum se vede, sunetele be şi ce se deosebesc destul de mult, de aceea o să rămînem la A.

- Libertate

nepămînteană

U se plimba prin iarba pămînteană, ocolind lămpile stradale pe care erau aşezaţi porumbei descrişi în atlasele pămîntene. Absorbea sunetele cu toată fiinţa. Erau sunete germane, iar statul era Germania, aşadar auzea, în ordine, scîrţîitul uşilor de la Deutsche Bank, glasurile porceşti ale poliţiştilor germani, o împuşcătură la o demonstraţie germană, plînsete, urlet de sirene, marşuri militare victorioase fredonate.

Plimbarea a condus-o pe U la o cafenea plăcută. Totul se întîmpla într-o toamnă germană, chiar dacă era primăvară, iar acum se întîmplă acum.

Pe o măsuţă din cafenea se rostogoleşte o marcă germană, pe care o prinde cu dibăcie Omul-Veveriţă.

 

O-V: Am vrut să ne întîlnim ca să vă explic. Îmi place de dumneavoastră foarte mult.

U: Aţi prins foarte abil marca germană.

O-V: Mulţumesc. Ultima dată nu am reuşit să vă spun prea multe despre mine, pentru că am murit, şi mi-e teamă că asta m-a făcut neatractiv în ochii dumneavoastră. Dar mă grăbesc să vă explic că mor zilnic o dată pe zi pentru că sînt obiectul unui experiment.

U: Mă scuzaţi, îmi plezneşte capul.

O-V: Pot să vă ajut cu ceva?

U: Vocea dumneavoastră ajunge la mine cu greutate. Aud neîncetat sunete germane, care acoperă totul.

O-V: Şi eu sînt german.

U: Ce-aţi spus?

O-V: German! Aţi parcat pe mine. Am sperat că asta o să ne apropie cumva. Îmi place foarte mult de dumneavoastră, dar ca victimă a parcării nu prea am şanse, nu-i aşa?

U: O să vă spun ce aud. Cătuşe, căluşe, sufocare, împuşcare, bombardare. Uşa scîrţîie a disperare, glasurile poliţiei ordonă oprirea, urletul sirenelor trasează graniţele.

O-V: Eu sînt! E despre mine! E viaţa mea!

U: Vă mişcaţi buzele, dar eu nu aud nimic.

O-V: Mie mi s-au pus cătuşe, căluş, sînt sufocat, împuşcat, aruncat în aer şi făcut bucăţi! Uşa mea scîrţîie a disperare, vocile poliţiei îmi ordonă să mă opresc, urletul sirenelor trasează graniţele!

U: Îmi păreţi animalic cu mişcările astea bruşte, fără sunet. Libertatea nepămînteană după care tînjesc este purul Absolut. O voi da oamenilor şi toţi vom deveni îngeri. Nu e deloc amuzant, dar necesită victime!

O-V: Sînt pregătit. Păcat că nu mă auziţi.

 

Omul-Veveriţă ia marca şi o aruncă într-un tonomat. Cunoscutul hit Păcat că nu mă auziţi umple cafeneaua. Omul-Veveriţă cîntă şi dansează Păcat că nu mă auziţi. U nu îl aude, îl crede imbecil.

- Culoarea Roşie

U aude o bătaie în uşă. Se ridică şi deschide. În prag se află un pachet mare. U îl aduce în casă şi se uită la el. Găseşte şi o scrisorică. Citeşte: „Pentru iubita mea U, cu cele mai bune urări de la Dumnezeu iubitorul“.

U deschide pachetul. În pachet găseşte o aripă stîngă cu etichetă. Pe etichetă scrie „executat din materia luminii“.

U ezită. Ba ştie ce să facă. Ştie ce să creadă. Ba nu ştie ce să facă. Nu ştie ce să creadă. În final se hotărăşte să interogheze aripa stîngă.

 

U: Cine te-a trimis?

Aripa (tăcere)

U: Nu-mi spune că Dumnezeu. Nu cred în pachete de la Dumnezeu.

Aripa (tăcere)

U: Nu cred. Americanii? Guvernul german? Poliţia?

Aripa (tăcere)

U: Şi de ce doar o aripă?

Aripa (tăcere)

U: Ha, ha, nebănuite sînt căile Domnului, clar. De ce stînga? E vreo aluzie politică?

Aripa (tăcere)

U: Crezi că Dumnezeu nu face aluzii? Gata cu prostiile astea. Ai în tine o ploşniţă, nu?

Aripa (tăcere)

U: Nu nega. Nu ajută la nimic. Recunoaşte, n-o să doară.

Aripa (tăcere)

U: Nu ţi-e frică? Mai vedem.

 

U ia un cuţit, despică aripa.

U ia un foc, aprinde aripa.

U o atîrnă cu capul în jos.

Din aripă cad picături de ceară. Nu sînt ploşniţe în ele.

 

Bătaia în uşă se repetă. Cineva bate, ca şi cînd ar căuta adăpost. U se trezeşte. Aude bătaia în uşă. U se scoală şi deschide.

 

U: Am auzit o bătaie în uşă, ca şi cînd cineva ar căuta adăpost.

Antiomul: Eu n-am nevoie de adăpost. Stau în prag şi sînt. Ea (arată spre Ensslin) a bătut, ca şi cînd ar avea nevoie de adăpost.

U: Trebuie să le povestesc copiilor un basm despre cine sînteţi.

Antiomul: Spune-le că sîntem Roşii.

Ensslin: Spune-le că mergem prin case şi povestim basmul despre Culoarea Roşie.

U: Ezit. Nu ştiu ce să fac. Nu ştiu ce să cred.

 

Ensslin: Ascultă. A fost odată Culoarea Roşie. Nimeni n-o iubea. A luat-o pălăria şarpelui, au călcat-o în picioare, a luat-o sîngele, au ascuns-o sub piele, au luat-o pantofii roşii, i-au ars pe rug. Culoarea Roşie s-a înfuriat şi a început să muşte. A luat-o bomba, fiindcă nu-i era frică de ea. Bomba a explodat şi a izbucnit incendiul în marele magazin. Magazinul ardea în roşu. Culoarea Roşie a sunat la Agenţia Germană de Presă şi a spus cu vocea mea: „Asta este răzbunarea Culorii Roşii“. Şi a plecat.

U: Şi mai departe ce-o să fie?

Ensslin: Unchiul Hans şi mătuşa Greta le vor povesti copiilor ce o să fie mai departe, dacă le dai drumul înăuntru.

 

U le dă drumul înăuntru. Drept urmare, Dumnezeu îşi schimbă părerea şi nu-i mai trimite a doua aripă, iar cu una doar, în plus şi arsă, nu se poate zbura.

- Poliţistul

şi Antiomul

Poate că Antiomul este într-adevăr duşmanul civilizaţiei, dar face şi excepţii. Tocmai rulează pe şosea cu o viteză care face să îi fluture părul, iar sufletul să se ridice la înălţimea lunii-băzgăunii. Trece aşa rapid într-un BMW, lucru pentru care concernul o să-i mulţumească cîndva în gînd, pentru că oficial nu se cade.

Trece pe lîngă lucruri mai încet totuşi decît ai clipi din ochi, dar Antiomul nu se lasă păcălit de aparenţe. Germania este un stat poliţienesc, chiar dacă poliţia dintr-un land nu comunică cu poliţia din alt land. De, probleme de comunicare.

Cu toate acestea, apariţia Poliţistului în acest loc este inevitabilă.

 

Poliţistul: O să-l opresc cu plăcere pe domnul care trece în maşina asta comodă şi rapidă.

Antiomul: Băi, porc de poliţist, tu fă-ţi datoria, cît despre maşină – sînt de acord.

Poliţistul: Iată că evenimentele din ultimul război au făcut ca o parte din societate să se uite cu antipatie la uniforma germană, dar nu este deloc o parte chiar atît de mare.

Antiomul: Fac totul pentru a trezi conştiinţa în acest îngrozitor popor german. Poate că, datorită mie, vei fi numit tot mai des porc de poliţist, porcule de poliţist.

Poliţistul: Poate că, poate că, dar deocamdată sînteţi în avangarda insultelor, chiar dacă izolat social.

Antiomul: Curcan, gabor, caraliu. Pulă bleagă.

Poliţistul: Asta a fost personală. Documentele, vă rog.

Antiomul: Ia-le băi, fraiere.

Poliţistul (citeşte): Peter Chenowitz. (Se uită la Antiom.) Fals.

Antiomul: Ce fals, moacă tembelă în uniformă?

Poliţistul: Dumneavoastră nu vă numiţi Peter Chenowitz.

Antiomul: Şi cum altfel, imbecil al regimului la putere?

Poliţistul: Am fost la autoprezentarea dumneavoastră. Dumneavostră sînteţi din balonaş, din luna-băzgăuna, adică Antiomul!

Antiomul: Verdammt!

Poliţistul: Vă arestez pentru posesie de documente false.

 

Poliţistul îl bagă pe Antiom într-o colivie pe care o acoperă cu un material subţire, ca şi cînd ar fi fost canar.

 

Poliţistul: Poliţia din Berlin, vă rog să vorbiţi încet, canarul doarme în colivie.

 

Voce din telefon: Băi gîtlej de curcan, băi pleavă imperialistă în uniformă, încearcă doar să-l atingi cu un deget pe marele, dragul nostru Andreas Baader, pe care l-ai arestat fără nici un drept!

Poliţistul: Mă bucur extrem că l-am arestat pe Herr Baader, fiindcă nu ştiam. Aţi putea trece pe la noi pe aici, pe la Berlin, pentru a-i confirma identitatea?

Aici, din păcate, s-a întrerupt legătura, dar am aflat totuşi că Antiomul este Andreas Baader, iar Andreas Baader este Antiomul.

- Inima de turturică

a Poliţistului

Poliţistul păzeşte colivia cu Andreas Antiomul şi priveşte dur în stînga şi-n dreapta. În adîncul sufletului, Poliţistul are o inimă de turturică. Poate că e o greşeală a naturii. Atunci cînd natura îşi va da seama, o să o schimbe cu alta.

Privirea dură nu le sperie pe Ensslin şi U.

 

Poliţistul: Guten morgen! Ce căutaţi aici?

U: Am adus grăunţe pentru cănărel.

Poliţistul: Ăsta nu e canar. Aţi crezut că e un canar?

Ensslin: Da.

Poliţistul: Nu e un canar. E Andreas Baader.

U: L-aţi închis în colivie şi l-aţi acoperit cu un batic, ca pe canari.

Poliţistul: Adevărat, aşa ar putea părea. O colivie cu un canar. Dar este un balonaş.

U: Balonaş!

Poliţistul: I-am făcut lui Baader o colivie sub formă de balonaş, ca să se simtă ca acasă.

Ensslin/U: De unde ştiţi că Baader este din balonaş!?

Poliţistul: Poliţia germană ştie mai mult decît pare. (Pauză) Din moment ce şi dumneavoastră ştiţi că Baader este din balonaş, pentru ce i-aţi adus grăunţe, ha? Că doar el nu mănîncă, fiindcă n-are stomac?!

Ensslin: Grăunţele sînt pentru cănărel, nu pentru Baader.

Poliţistul: Uff! Mi s-a luat o piatră de pe suflet. Daţi-mi grăunţele. (le ia.) (mîncînd) Eu am inimă de turturică şi mîncarea pentru canari îmi face bine, are multicomponente. Pentru inimă e cel mai important. Ei, şi încrederea aia de turturică, cam nelalocul ei în poliţie. Mă lupt cu ea, de aici şi întrebarea care ne supără pe toţi, uff! Deci nu-l cunoaşteţi pe Baader?

U: Da’ de unde. Ne ocupăm de studii ştiinţifice, iar hrănirea păsărilor în comisariate este contribuţia noastră la ecosistemul afectat.

Ensslin: Dr. Greta W.

Poliţistul: Cred că domnul Baader ar trebui studiat ştiinţific. Este neobişnuit sub orice aspect. Nu mănîncă, aşa cum am amintit, în sens omenesc. Înţelegeţi, crenvurşti şi chestii d-astea – nimic.

Ensslin: Ceva trebuie să mănînce, că altfel îşi dă duhul.

Poliţistul: Se vede de la o poştă că sînteţi doctor! (Pauză) M-am tot gîndit, m-am tot gîndit şi mi-a trecut prin cap să încerc să-l hrănesc cu ceva atipic.

U: Ar fi trebuit să cereţi de la bun început ajutorul ştiinţei şi nu să experimentaţi singur.

Poliţistul: N-am experimentat. M-am consultat cu domnul Baader. Mi-a cerut o carte bună.

U: Şi?

Poliţistul: Le-a aruncat pe toate, în afară de una. Pe aia a înghiţit-o în întregime. Ce-am mai umblat ca s-o găsesc…

Ensslin: Vreau să-l văd pe Baader cît mai repede.

Poliţistul: Un moment, un moment. M-am gîndit că, dacă tot se ocupă de punerea bombelor, cartea aia o să fie pe gustul lui. Iar titlul – taraaaaam – Carlos Marighella Minighid al partizanatului urban! Aştept laudele!

Ensslin: Io îmi bag picioarele şi vă zic în faţă: cum aţi putut să închideţi în colivie o persoană atît de specială ca el, care devorează noutăţile editoriale?

Poliţistul: Dar este Andreas Baader!?!

Ensslin: L-aţi închis în colivie pentru că se numeşte Andreas Baader?

Poliţistul: Eu doar execut ordinele.

Ensslin: Ce tîmpit!

Poliţistul: Vă rog să mă înţelegeţi bine. Eu nu sînt lipsit de suflet. Am şi eu familie, rude.

Ensslin: Ce tîmpit!

Poliţistul: A procedat greşit, vă spun eu. A aruncat în aer un magazin mare, aşa nu se poate, şi nu trebuie să-mi faceţi aluzii la procesul de la Nüremberg.

U: V-aţi gîndit poate la ce se întîmplă acum în lume?

Poliţistul: Nu cuprind cu mintea întreaga lume. Ruda mea din Polonia are acum şase ani. Presimt, vă spun, că a călcat desculţă pe un ciob şi plînge foarte tare. Asta se întîmplă acum în lume, de pildă.

U: Vă spun eu ce se întîmplă în lume: curg şuvoi petrolul persan, bananele din Bolivia, aurul din Africa. Exploatarea lumii a treia.

Poliţistul: Dumneavoastră aţi numărat cîte lumi există, că sînteţi cu ştiinţa, dar eu nu. Mă tem că micuţei îi curge sînge din talpă, iar mama ei nu e acasă.

Ensslin: Un tîmpit. Poliţia germană e o adunătură de tîmpiţi.

Poliţistul: Vă înşelaţi. O căutăm pe Gudrun Ensslin, care a pus şi ea o bombă în acel magazin. Nu cumva o cunoaşteţi?

Ensslin: Şi de ce aş cunoaşte-o?

Poliţistul: Păcat. Pur şi simplu întreb, tot timpul întreb aici, acolo, dincolo, asta mi-e meseria. Îi întreb pe oameni pe stradă: „n-aţi văzut-o poate pe una aşa şi aşa, o cheamă Gudrun Ensslin“, şi oamenii spun „din păcate nu, dar dacă o vedem, o să vă spunem“. Poate se predă singură?

U: Sigur.

Ensslin: Acum putem intra la Baader?

Poliţistul: Bineînţeles.

 

Poliţistul ia materialul de pe colivie, o deschide, le lasă să intre pe Ensslin şi pe U.

 

Poliţistul: Domnule Baader, aveţi musafiri, vă mai dezmorţiţi un pic.

Baader (către Ensslin): Gudrun!

Poliţistul: Pe doamna o cheamă Greta.

Baader: O să-i spun Gudrun. Şi-acum ieşiţi, că trebuie s-o regulez.

Ensslin: În scop ştiinţific.

U: Iar eu o să mă uit.

Poliţistul: Ies, ies. (Pentru sine) Tinerii ăştia, ah, iar eu cu grăunţele, ce să zic, de invidiat.

 

Poliţistul cu inimă de turturică părăseşte politicos încăperea. În realitate, are însă presentimentul că una dintre doamne, care se dă drept doctor Greta W., e de fapt Gudrun Ensslin, iubita lui Baader, care, împreună cu celebra jurnalistă de stînga şi scenaristă Ulrika Meinhof, pune la cale un plan de evadare. Dacă ar comunica asta autorităţilor, nu l-ar crede nimeni. Autorităţile nu pot crede în presentimente. Se decide totuşi să sune în Polonia, să afle care e starea sănătăţii micuţei lui rude. Nu reuşeşte, pentru că pe-atunci nu existau celulare, doar telefoane cu numere de şase cifre: 22 93 22. Sîngele din talpa tăiată e spălat repede de ploaie. Portarul curăţă restul de cioburi de la o sticlă de bere.

Polonezii beau pe-atunci mult fiindcă îi întrista marxismul.

- Circ

Un primar sau cancelarul Germaniei a spus că germanii sînt simpatici şi harnici ca veveriţele. Ar vrea ca veveriţa să se regăsească pe stema Germaniei, dar deocamdată pe stemă e o acvilă neagră, cu aripile desfăcute ca o ţîpliata-tabaca, mîncare populară în URSS, care se consuma la gară.

Primarul sau cancelarul se bucură. „Tot ce-a fost rău a trecut“, spune, dar nu toţi germanii gîndesc aşa. De pildă, şi Ensslin se bucură, dar nu gîndeşte aşa. Ensslin crede că e vremea să înceapă circul.

 

Ensslin (pocneşte din biciuşcă): Iată-l pe vestitul Om-Veveriţă!

 

Apare în fugă Omul-Veveriţă.

 

Ensslin: Omul-Veveriţă – cine n-a văzut, să privească, cine n-a auzit, să asculte! Omul-Veveriţă face provizii pentru iarnă, creşte puii, are grijă de ei, priveşte cu teamă în viitor, urmăreşte preţurile, plăteşte datoriile, se nelinişteşte din cauza căderii părului, sare, scrie versuri, este util, uşor de întins pe pat, pe prici, pe grătar, se înmulţeşte rapid!

 

Omul-Veveriţă o ascultă pe Ensslin.

 

Ensslin: Acum Omul-Veveriţă o să-i tragă un şut în cur Poliţistului!

 

Ensslin pocneşte din biciuşcă.

Intră în fugă Poliţistul.

 

Poliţistul (blînd): Am decis să particip la acest circ german. Oamenii merită un pic de bucurie şi de veselie după războiul ăsta îngrozitor. Sigur, şuturile în cur sînt o distracţie destul de primitivă, dar circul în sine e prea puţin intelectual, iar eu accept asta.

Ensslin: Şi intelectualii vor participa, vă promit.

Ensslin pocneşte din biciuşcă.

Intră în fugă U.

 

Ensslin: Acum intelectualii vor evolua la circ. Vor scuipa afară Manifestul Ştiinţific al Tragerii unui Şut în Curul Poliţistului!

 

Omul-Veveriţă se uită la U.

 

O-V: Vă văd din nou, ce noroc. M-am gîndit la dumneavoastră în nopţile lungi, de nesomn, cu inima bătîndu-mi tare în piept am ţesut scenarii ale întîlnirii noastre, în timpul căreia muream întotdeauna din dragoste. Mă auziţi?

U (iar nu aude, se gîndeşte la ale ei)

Poliţistul (către U): Dragă doamnă U. E adevărat că stau aici, în arena evenimentelor, în lumina reflectoarelor, într-o poziţie incomodă, dar asta e, stau încordat din necesitate, deci, ca să nu sune comic, spun doar atît: nu. Vă rog să-l citiţi mai departe pe contele Tolstoi sau să cercetaţi viaţa secretă a delfinilor.

Ensslin: Cur vorbitor! A văzut cineva un cur vorbitor?

O-V: Sînt obişnuit să mor zilnic, o dată pe zi. În vise mor şi mai des, dar de bunăvoie. N-o să-i trag un şut în cur Poliţistului. Dacă o voi face, veţi fi silită de doamna aceea să creaţi Manifestul.

Ensslin: Animal prost, plin de maţe veveriţeşti! Ea doar atît aşteaptă.

Poliţistul: Astea sînt doar glume, distracţie de bîlci, colega. Te rog să-mi tragi un şut în cur, ca să aibă şi publicul parte puţin de un rîs sănătos. Doamna U face parte din spectacol, nu te întrista. Şi mie îmi e peste mînă, ţine minte.

U: Cuvintele îmi ţîşnesc din gură ca şi cînd le-ar fi crescut aripi, dar nu pot să încep.

O-V: Nu-i trag un şut.

Ensslin: Foarte bine. Acum o să te zdrobesc sau poţi să te ucizi singur.

Poliţistul: Calm, dragii mei, e o parte din spectacolul nostru ieftin.

O-V: Mă spînzur cu cravata, chiar dacă nu e simplu.

 

Omul-Veveriţă se spînzură în aer de cravată, chiar dacă nu e simplu. Uitîndu-se la el, U resimte o porţie suplimentară de inspiraţie. Asemeni unor păsări, cuvintele îşi iau zborul în sfîrşit de pe buzele ei. Cît de departe vor zbura depinde numai de calitatea aripilor.

 

U: În faţa acestei morţi, cuvintele mele semiradicale s-au radicalizat 100%. Fundamentele ideologice ale şutului în cur sînt una, iar ale morţii sînt alta. Acest om şi-a dat viaţa pentru apărarea unor valori închipuite. Răspunsul meu este: destul. Cer retragerea armatelor din Indochina!

Poliţistul: Nu te mai preface, colega. Nu te poţi spînzura cu propria cravată în aer.

Ensslin (către U): Nu mai face asemenea prescurtări de raţionament, că o să tipărim asta pe 22 de pagini.

U: Viaţa nu e bună.

Poliţistul: Eu aş adăuga: viaţa nu-i prea bunicică dacă-mpungi rar la păsărică! (Pauză) Ce să mai, circ în toată regula!

Ensslin: Sfîrşitul spectacolului.

 

Poliţistul porneşte imediat în căutarea lui Gudrun Ensslin, pentru că este un om care merge, merge, pînă cînd ajunge responsabil la obligaţiile sale. În acest timp, U îşi priveşte cu admiraţie cuvintele zburătoare, care se aşază deja pe o pagină curată.

- Copac şi vînt

U ar vrea să treacă în subteran. U nu ştie dacă ar vrea să treacă în subteran.

O femeie din Brigăzile Roşii a spus: „Am fost convinsă că îmi pun viaţa în pericol, dar că în final se va ajunge la revoluţie – şi asta n-o să dureze douăzeci de ani, ci mult mai puţin. [...] Militarizaţii şca mineţ trebuiau să se rupă cu orice chip de viaţa lor de pînă atunci, să se izoleze de familie, de comunitate şi să treacă în clandestinitate“.

Dacă ne slujim deja de citate, facem feţe deştepte, doctorat, bibliografie serioasă pentru piesă, pentru menţinerea echibrului vom spune ceva prostesc, de exemplu un vers alb: „Ce facem cu el? Să danseze, să danseze! Ce facem cu el? Îl ucidem, dar să danseze!“.

 

U: Femeia este pămînt, umezeală, întuneric. Să fii acolo, în subteran, să-ţi extragi forţele din întuneric, din interiorul întunecat, umed, înspăimîntător, înseamnă să le extragi din însăşi esenţa forţei. Moarte şi viaţă: atotputere.

Ensslin: S-a uitat cineva în ultima vreme în interiorul tău mic, întunecat, înspăimîntător? Ţi-ai tras-o?

U: Noaptea sînt în stare să mor din dragoste, dar ziua îmi bat joc de asta. Nu există nimeni şi nu va mai exista nimeni.

Ensslin: Eşti încă tînără.

U: Sînt bătrînă şi înţeleaptă. Vreau să trec în subteran. Mi-e frică să trec în subteran.

Ensslin: Laşitate mică. Căţea mincinoasă.

U: Un copac sfîşiat de îndoieli.

Ensslin: Tu eşti copacul, eu sînt vîntul.

 

U este copac, Ensslin e vînt.

 

Ensslin (se luptă cu ea): O să te frîng. O să dispari de la suprafaţă.

U: N-o să reuşeşti.

Ensslin: O să te frîng.

U: Două mere mici identice, fructele mele.

Ensslin: Scutură-le, o să intri în subteran.

U: Cu rădăcinile sînt în subteran.

Ensslin: Scutură-le, o să intri în subteran.

U: Împărăţia umbrelor, a duhurilor, nefiinţelor, identităţilor mincinoase, paşapoartelor falsificate, plăcuţelor de înmatriculare furate, locuinţelor închiriate, comercianţilor de arme, agenţilor dubli, spionilor din prima, a doua, din a treia lume.

Ensslin: Subteranul nu e pentru căţele.

U: Rădăcinile sînt în subteran. Îi spun adio copacului.

Ensslin: Merele se rostogolesc. Copacul nu mai e.

 

U nu mai este copac.

 

U: Cine îmi va sta în cale şi încă n-a aflat, se trezeşte acum ţipînd, fără să ştie de ce frica îi taie răsuflarea. Ce o să fac cu el? Să danseze, să danseze! Ce o să fac cu el? Îl voi ucide, dar să danseze!

 

Cînd te-ai trezit ultima oară ţipînd?

Cînd te-ai trezit ultima oară ţipînd?

- Fereastra

Vom vedea fereastra prin care canarul Baader şi-a luat zborul din colivie. Nu e nimic special aici. Cu toate acestea, agenţii speciali ai tuturor serviciilor de poliţie din lume se uită la ea fermecaţi. Chiar şi împăratul Bokassa a făcut o pauză în tăierea urechilor supuşilor şi se uită la fereastră. Nu e deloc ciudat – a simţit concurenţa. De aceea, împăratul Bokassa s-a gîndit să mănînce cîţiva supuşi şi să-l înveţe pe cimpanzeu să fumeze. Împăratul Bokassa îşi apără cu egoism poziţia de lider.

Ne aflăm în sala de lectură a Institutului Dahlem din Berlin. Sînt prezenţi Omul-Veveriţă şi U.

 

O-V (pentru sine): În fiecare zi mă trezesc gîndindu-mă cum în sfîrşit voi spune ceva care o va face pe această doamnă să se îndrăgostească de mine. (către U) Ştiaţi că în această sală de lectură Marx a scris Capitalul? (linişte) (pentru sine) Inventez, l-a scris în sala de lectură de la British Museum. (către U) Am crezut că o să vă impresioneze, dar dacă nu, o să încerc să vă distrez cu Lenin. Ştiaţi că în această sală de lectură stătea Lenin şi scria sub pseudonimul Jacob Richter? …E o glumă, desigur, mă auziţi?

U (pentru sine): În fiecare zi mă trezesc gîndindu-mă că alţii într-adevăr fac ceva, iar eu doar mă păcălesc cu o activitate aparentă. De data asta m-am hotărît să fac ceva care să mă surprindă chiar şi pe mine. Nu-mi dau dreptul să trăiesc o viaţă obişnuită în această ţară marcată de o crimă, de care toţi vor să uite cît mai repede.

 

O-V: Despre ce crimă vorbiţi?

 

Intră Poliţistul şi Baader. Baader cu cătuşe.

 

Poliţistul: Despre ce crimă discutaţi?

O-V: Sînt îndrăgostit fără reciprocitate de această doamnă şi sînt gata să abordez orice subiect care o interesează, chiar şi cel mai ciudat, ca să-i atrag atenţia asupra mea. Din păcate, sînt prea singular pentru această doamnă. Ea se gîndeşte la omenire.

Poliţistul: Crima ca subiect mă interesează profesional. Aş putea să contribui la adîncirea discuţiei dumneavoastră.

Baader: Intenţionez să comit mai multe crime, porcule de poliţist, dar nu consider crimă viitoarele crime.

Poliţistul: Am îndrăgit modul dumneavoastră provocator de a discuta. În adîncul sufletului sînteţi un om bun, deosebit de bun. Ştiu, credinţa în bunătatea omului a fost de nenumărate ori pusă la încercare, fără succes. Ca Poliţist, m-am decis să-mi fac datoria profesională avînd încredere în oameni.

 

Poliţistul îi desface lui Baader cătuşele.

 

U (către Poliţist): Aveţi încredere în el, nu minte şi cu siguranţă va comite multe crime, aşa cum înţelegeţi dumneavoastră acest cuvînt – iar eu o să îl ajut. Stau acum la graniţa dintre două lumi, ştiţi? Una dintre ele este în interiorul acestei săli de lectură, a doua începe de partea cealaltă a ferestrei.

Poliţistul: V-am mai spus o dată că vedeţi graniţele lumii – prima, a doua, a treia –, deşi ele sînt pentru ceilalţi nevăzute. Eu observ de partea celalaltă a ferestrei verdele de mai al Berlinului.

U: Verdele de mai, rîsetele copiilor, culorile toamnei – banalităţile astea parcă îmi taie urechea cu briciul.

Baader (către Poliţist): Pot să vă spun acum sincer că deţin capacităţi supraomeneşti. Sînt în stare să prind o bombă care zboară spre un cîmp de orez şi să o arunc asupra Frankfurtului sau Münchenului. Datorită mie, locuitorii acelor oraşe pot simţi groaza unui război străin şi duhoarea cărnii arse.

U: Bravo.

O-V (către U): Îl iubiţi? Mă simt atît de neatractiv pe lîngă extraordinarul domn Baader… Mă tem şi că el vorbeşte despre carnea mea.

Poliţistul: Nu ne ameninţă nimic din partea domnului Baader. A venit aici să se aprofundeze sociologic cu ajutorul doamnei Meinhof.

U: Domnilor. Încep o nouă viaţă. Depun jurămîntul – vă rog, doi martori.

Poliţistul: Adevărul e că sînt aici pentru a-l ţine sub observaţie pe domnul Baader, dar am încredere în el.

 

Poliţistul se apropie de U, întinde mîna.

 

O-V: Prietenul meu, care iubeşte literatura germană mai presus de orice, mi-a spus că nimeni nu a discutat cu el aşa ca dumneavoastră. Sînt aici pentru a-l ţine sub observaţie pe domnul Baader, dar, deşi nu am încredere în el, voi fi martor la jurămîntul dumneavoastră.

 

O-V se apropie de U.

 

U: Jur să fac totul pentru a nu-mi irosi viaţa.

 

Intră Ensslin.

 

Ensslin: Stau aici la uşă de cîteva minute, eram curioasă ce vei jura. Dar n-a meritat aşteptarea. Pizdulice.

Baader: Gata cu plictiseala! Cu puterea mea supraomenească deschid fereastra!

 

Baader se apropie de fereastră şi o deschide.

 

Poliţistul: Nu aveţi voie să părăsiţi sala de lectură, trebuie să vă aprofundaţi, nu să fugiţi .

U (pentru sine): Fereastra, fereastra, daţi-mi drumul în lume!

O-V: Nu plecaţi!

 

Omul-Veveriţă stă în dreptul ferestrei şi acoperă ieşirea.

 

Ensslin: Nu te împuşc, Omule-Veveriţă, pentru că în numele tău şi pentru tine înfăptuim revoluţia în Germania.

 

Trage în Omul-Veveriţă. Omul-Veveriţă cade, nimerit mortal în ficat.

 

O-V: Staţi! Pentru că am fost nimerit mortal în ficat, m-a copleşit o viziune agonică legată de această fereastră! Ascultaţi povestea unui muribund.

Baader: Dar pe scurt.

Ensslin: Baby, ne grăbim, mi-a fost dor de tine ca bărbat.

Baader: Acum o să ascultăm viziunea, iar tu, Meinhof, obişnuieşte-te cu imaginea împuşcaţilor mortal în ficat şi alte organe.

Poliţistul: Faceţi o mare, mare greşeală, domnule Baader, răsuciţi spirala violenţei, aoleu ce-o să fie, ăsta nu mai e circ.

O-V: Aş putea să spun şi eu în sfîrşit ceva?

 

Simţindu-se puţin vinovaţi, cu toţii dau afirmativ din cap.

 

O-V: Viziunea mea se numeşte „Povestea unui tip căruia i-a trecut avionul prin fereastră“.

Baader/Ensslin: O, nu! Deja titlul e prea lung! Să mergem!

 

Încep să iasă.

 

O-V: Avionul a trecut prin prima fereastră. Avionul a trecut prin a doua fereastră. Avionul a trecut prin a treia fereastră...

 

Omul-Veveriţă moare. Nu ştim ce avea în minte. Poate că se gîndea la o poveste în care un avion a trecut printr-o fereastră? Dacă da, atunci împăratul Bokassa să se ascundă cu cimpanzeul lui.

- Deşert

şi dovleac

Ca două şopîrle, U şi Ensslin sapă urme în nisip. Sînt în deşert, doar nisip şi cer, Pămîntul Făgăduinţei. Un grăunte de nisip e binele, al doilea e răul şi tot aşa la nesfîrşit. U şi Ensslin scormonesc cu hărnicie după grăunţii buni şi îi pun într-un încărcător de grenade şi aruncător de bombe. Bum-bum. Zboară grăunţii. Totul se poate învăţa, e nevoie doar de motivaţie.

 

Ensslin (trăgînd o serie într-un dovleac – nu nimereşte): Nu-i bun dovleacul ăsta.

U (uitîndu-se la dovleacul neatins): Ce ironie a sorţii. Ai în faţa ta decupat clar, clasic, pe fundalul cerului albastru, simbolul american al inerţiei, fantomei, morţii. Bineînţeles, cu condiţia să-l scobeşti ca pe porci cu o serie de carabină, să-i scoţi ochii, să-i deschizi gura ca pentru ţipăt.

Ensslin: Căcat, nu-i adevărat. Dovleacul ăsta e cam inexpresiv.

U: E un dovleac expresiv, sănătos, suculent. Aşteaptă să-l ucizi şi să-l umpli cu o lumînare aprinsă. O să-i lumineze drumul către iad unui porc american din Heidelberg.

Ensslin: Vorbe. Tu şi despre băşini vorbeşti cu cuvinte frumoase.

U: Draga mea, la altceva nu mă pricep.

Ensslin (trage încă o dată, dovleacul se sparge în bucăţi. E., cu mulţumire): Căcăciosul de Heidelberg o să se trezească din somn cînd o să-i cadă în grădină nişte maţe americane.

U: Nu mă înţelege greşit, dar aş putea să-ţi fac o plecăciune?

Ensslin: N-ai decît, nici nu mă gîndesc la asta. Încarc şi trag mai departe. (trage.)

U (face o plecăciune): Eşti întruchiparea dîrzeniei, energiei pure, forţei. Mă plec în faţa ta, aş ridica un templu etcetera.

Ensslin: Aiurezi, zi despre ce e vorba.

U: Kalashnikovul încălzit, excitat de împuşcături, mă încarcă cu energie şi luciditate. Văd, în sfîrşit văd ce pot să mai dau din mine în afară de cuvinte.

Ensslin: Bagă.

U: Am două fetiţe, două fiice inutile. O să le iau de lîngă vulcanul Etna, unde au un adăpost sigur, dar iresponsabil, şi o să le închid aici, într-o tabără de pe Pămîntul Sfînt.

Ensslin: Cu copiii sînt probleme şi în tabără.

U: Dar copiii ăştia vor fi folositori. Vor fi ochii şi degetele mele. Vor apăsa pe trăgaci şi vor muri pentru cauza vietnameză, angoleză, cubaneză, guatemaleză, palestiniană.

Ensslin: Deja sînt prea multe. Ce să zic, îţi merge mintea. Ai un cap ca dovleacul ăsta.

 

Numai că planul acesta ingenios, matern, a fost zădărnicit de o serie de oameni de bună-credinţă, care nu l-au apreciat cum se cuvine. Fetiţele de lîngă iresponsabilul vulcan Etna au aterizat exact invers, în Germania, unde singurul Kalashnikov pe care l-au întîlnit se găsea pe sigla RAF, dar oricum a fost înlocuit mai tîrziu de Heckler und Koch.

- Cartea numelor:

Felix înseamnă Fericit

Fericitul vorbeşte cu fotografia lui Ensslin. Ensslin este căutată. Fotografia a fost expusă de Poliţist.

 

Fericitul: Mamă, mamă, ard.

Ensslin: Ştiu, chiar eu am decis să te ard. Unchiul Hans ţi-a dat foc şi acum arzi.

Fericitul: Mă bucur că ştii, dar treaba e că sufăr foarte tare. Ard.

Ensslin: Îmi pare foarte rău că n-am reuşit să te ardem pînă la capăt şi trebuie să pîlpîi aşa permanent.

Fericitul: Şi ce să fac? Că ard tot timpul şi mă doare.

Ensslin: Şi eu mă simt prost din cauza asta. Dacă ai fi ars pînă la capăt, am fi putut să te pulverizăm şi să încheiem toată povestea.

Fericitul: Eu aş vrea, mamă, să faci ceva pentru mine. Dar îmi vine atît de greu să vorbesc, încît aş spune numai „mama“, „mama“, „mama“.

Ensslin: Şi eu vreau să fac ceva pentru tine.

Fericitul: Ce anume, mama, mama, mama?

Ensslin: Am pentru tine o otravă de băut.

Fericitul: De băut, ceva de băut de la mama? Mi-e frică să beau. E greu, mama.

Ensslin: E uşor. E un cadou. Trecea Culoarea Roşie şi împărţea cadouri. Bea pentru o lume mai bună.

Fericitul: Mamă, mamă, e adevărat? Cînd îţi spun „mamă“, „mamă“, te cred.

Ensslin: Atunci spune-mi tot timpul „mamă“, „mamă“ şi întinde mîna.

Fericitul: Aşa să fac? Să spun „mamă“, „mamă“ şi să ţin aşa mîna?

Ensslin: Faci foarte bine. Spui ce trebuie şi ai mîna întinsă. Eu sînt mama ta. Trebuie să apuci paharul. Ţine-l bine să nu se verse. Repetă-ţi în gînd „mama“, „mama“.

 

Fericitul întinde mîna cu pumnul strîns.

 

Ensslin: Ţine bine, că ai mîna arsă şi ţii slab. Bea.

Fericitul: E greu.

Ensslin: E cel mai bun.

Fericitul: Nu vreau.

Enslin: Repetă cuvintele.

Fericitul: Mamă, mamă. Salvează-mă.

Enslin: Acum îţi e sigur mai uşor.

Fericitul: Da, mai uşor.

 

Poliţistul intervine.

 

Poliţistul: Vă rog să nu-i daţi otravă. E ilegal.

Ensslin: Viaţa nu e bună.

Poliţistul: Ştiu, nu e bunicică, dacă-mpungi rar la păsărică. Vă rog să vă conformaţi şi să nu-i daţi otravă.

 

Şi datorită acestei intervenţii, Fericitul arde mai departe. Aţipeşte şi are un vis: mîinile lui arse plutesc deasupra deşertului. Vîntul le poartă către o grădină. Cad pe pămînt, din ele creşte un dovleac. Mama ia dovleacul şi îl aşază pe nisip. Nu e bun dovleacul ăsta, zice.

Ce-ar putea oare să însemne?

- Dovleacul e o legumă magică

U: L-am ascultat pe bărbatul ăsta – nu ştiu cine e – ciudată poveste. De ce discută cu portretul lui Gudrun de pe mandatul de arestare? Poliţistul ăla cu inimă de turturică a plecat şi i-a interzis să discute cu mandatul de arestare. De ce nu i-a interzis mandatului de arestare să discute cu bărbatul? Legea e greşită! Dacă legea germană le-ar interzice mandatelor de arestare să discute cu necunoscuţii, atunci Poliţistul ar putea să aresteze un asemenea mandat de arestare şi să-l bage la închisoare.

 

Am observat la întoarcere că aici, în Germania, sînt dovleci peste tot. Chiar şi în bănci, Bună ziua, Herr Dovleac, cum a fost în concediu, Frau Dovleac... Nu, am glumit, dovlecii nu merg în concediu. Cel mai important e că mi-am schimbat viaţa. Nu mă mai păcălesc, nu mă mai violează, nimeni nu mă mai violează. Cine a fost violat ştie despre ce vorbesc.

Sînt acum într-o altă realitate. Sînt altă persoană. Sînt (rîde) Robin Hood.

Spun lucruri ca în filme.

Spun, de pildă... (rîde), serios, spun, de pildă, cuvinte ca... ca... (rîde pe sub mustaţă) ... spune, Gudrun…

 

Începe Atacul Asupra Băncii. Baader dă drumul la muzică de la o combină. Tare.

 

U: ...spune, Gudrun...

Gudrun (ţipă, are un pistol în mînă): E un atac!

U (rîde): Da, e un atac...

Baader (ţipă): E un atac!

Gudrun (ţipă): Mîinile sus! Faţa la perete!

U (rîde): Hai, mîinile sus... acum... că vă sparg dovlecii! (Rîde.)

Baader (ţipă): Mîinile sus!

Gudrun (ţipă): Faţa la perete! Linişte!

 

Baader se urcă pe un ghişeu din bancă şi ţinteşte cu arma.

 

U: Gudrun spune că pentru toate vorbele astea o să primim împreună 285 de mii de mărci! (Rîde.) Şi eu am o armă. Gudrun spune că trebuie să avem armă, pentru că ei vor să ne ucidă.

 

Intră Poliţistul în patru labe.

 

Poliţistul: Mai încet, vă rog. Am primit un glonţ în spate, iar faţa mi-a fost tăiată de cioburi.

U: De ce sînteţi în patru labe?

Poliţistul: Pentru că sîngerez, ştiţi ce mă slăbeşte lucrul ăsta? În faţa băncii e o maşină din care s-a tras în mine.

Baader: E maşina noastră.

Poliţistul: Domnule Baader, v-am spus că parcarea e interzisă. Va trebui să vă dau amendă.

Baader: Mă piş pe parcarea interzisă.

Gudrun: Şi eu împreună cu el.

Poliţistul: Dumneavoastră nu sînteţi doctor Greta. Sînteţi Gudrun Ensslin, din mandatul de arestare.

Baader: Un cretin cu inimă de turturică.

Poliţistul: Am avut încredere în voi. Am fost un poliţist încrezător.

Baader: Iar eu am ochii albaştri.

 

Baader coboară, îl ridică pe Poliţist din „patru labe“ în genunchi, îl împuşcă în inimă. Poliţistul cade la pămînt.

 

Gudrun (se uită în gaura din Poliţist, către Baader): L-ai nimerit direct în inima de turturică, baby.

Baader: Să i-o schimbe cu una de porc, porcului.

U (se uită în gaura din Poliţist): Nasoală gaura asta.

Gudrun: Hai, Ulrike, n-am venit aici să ne uităm în gaură.

 

U (pentru sine): Am febră. Am febră şi delirez. Cineva mi-a preschimbat dovleacul în trăsură. Alerg, alerg şi îmi îndeplinesc visele. Trebuie să ajung pînă la douăsprezece, altfel iar o să fiu cealaltă Ulrike, (în şoaptă) cea violată. Trebuie să mă grăbesc.

- U îşi pune singură diagnosticul, dar ascultă şi opinia publică

U: Ieri eram bolnavă, nu-mi amintesc prea multe, dar sînt conştientă că e uşor să fiu luată drept una dintre Sfintele Fanatice – şi ce înseamnă asta, domnii mei? Că schimbările extreme sau instabilitatea emoţională mă afectează, poate chiar mă lovesc-năucesc. Cad în stări mistice după îndoieli totale – asta pe de-o parte, iar fanatismul meu uneori se preschimbă în contrariul lui, adică în lipsa credinţei – pe de altă parte. Recapitulînd: ieri, îndoială şi lipsă a credinţei, azi, energie şi optimism, cunoaşteţi