OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Moartea neasteptata a PF Patriarh Teoctist a rascolit si a ravasit nu doar tihna zburdalnica a zilelor de vacanta, ci si un intreg prezent politico-istoric inserat in paienjenisul vietii ecleziale romanesti. Au izbucnit la suprafata mai vechi teme si obsesii intrate cumva in adormire/amortire, ramase nerezolvate din trecutul nostru imediat.

Precum cea a relatiilor dintre reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane si fosta (cit de fosta?) Securitate, legaturile dintre Stat si Biserica, dintre cler si masele de credinciosi (care devin si mase de alegatori, ceea ce complica relatia simpla dintre enoriasi/ierarhii bisericii si reprezentantii puterii, locale sau centrale) si, nu in ultimul rind, disparitia Patriarhului Teoctist a relansat disputele din interiorul bisericii, intre aripa reformista si cea conservatoare. Biserica Ortodoxa Romana, incotro? Religiosul si politica? in mod cert!

Cu fata spre viitor si lumea de azi, cu privirile atintite spre trecut, pentru a recupera deceniile risipite si un intreg bagaj simbolic al religiosului, asaltat de ateism si degradarea valorilor lui, indiferent care ar fi ele. Dupa o mie de ani de schisma, crestinismul avea si are nevoie de unitate, dincolo de slabiciunile de fond ale ecumenismului si agresiunea islamului asupra lumii occidentale. Alegerea unui nou patriarh nu poate fi indiferenta lumii romanesti, credincioase sau mai putin, stiind bine ca increderea acordata bisericii atinge cote extrem de mari. Cine are de partea lui BOR-ul gaseste un a-liat puternic si de temut si in plan politic. De aceea moartea PF Patriarh Teoctist a generat numeroase polemici si dispute. Nu in ultimul rind, suspiciuni si acuze grave la adresa echipei de medici care au gestionat starea sanatatii Patriarhului. Am urmarit si noi intregul sir de evenimente si am incercat sa punem cap la cap multimea de informatii si stiri, ipoteze si scenarii, unele cu totul fanteziste.

Trebuie sa marturisim ca „intreaga afacere“ cladita in jurul mortii Patriarhului ne-a lasat un gust amar. Iar atacurile, unele extrem de virulente, la adresa profesorului Dr Ionel Sinescu ni se par cu totul deplasate. Daca nu pline de venin si rea-vointa. Mai multe experiente nefericite din ultimele luni ne-au obligat, din pacate, sa fim in contact direct cu acest teribil univers care este lumea spitaliceasca romaneasca. Cu medici si asistente, cu camere de garda si policlinici, cu femei de serviciu si soferi, cu aparatura invechita sau de ultima generatie, cu nervi si injuraturi, cu sperante si zimbete, dar si cu drame de tot felul. Nu vrem sa idealizam sistemul medical romanesc, dar avem senzatia ca realitatea a fost mult dramatizata si extrem de multe lucruri bune, realizate in conditii si cu mijloace precare, ignorate. L-am vazut la televizor pe doctorul Sinescu incercind sa raspunda calm si la obiect unui intreg sir de intrebari zvirlite de ziaristi/ziariste, cu aere de anchetatori de la DNA si pe ton de procurori aflati in anchetarea unor hoti prinsi cu sacii de porumb pe proprietatile familiei Gigi Becali. Un ditamai prestigios medic raspundea, cam catranit, este adevarat, la fel de fel de suspiciuni si chiar unor ineptii, ca sa ce? Sa faca posturile TV rating si sa arate lumii ce grozavi sintem noi, ziaristii.

Fara sa se gindeasca nimeni ca relatia dintre Patriarh si medicul chemat sa-l ingrijeasca era una speciala, uitind faptul ca in Oltenia secolelor trecute „a da mina“ tinea loc de orice semnatura si vorba pusa in joc nu era vorba-n vint. Cine sa stea cu hirtii la semnat cind Patriarhului nu-i era bine? Si apoi, cum de pleca in concediu medicul curent fara sa lase inlocuitor competent si cunoscator al pacientului? Se nasc alte noi intrebari legate de boala si tratamentul aplicat Patriarhului. Dar toate aceste aspecte profesionale le pot aprecia doar medicii specialisti, si nu pletora de comentatori/acuzatori-bagatori de seama din clasa „Las’ ca stim noi!“, care fac mai mult rau decit elucideaza „enigmele istoriei“. Cine rezista la patru stopuri cardiace la 92 de ani? Detaliile isi au, intr-adevar, rostul lor, dar sa-i lasam pe chirurgi sa aprecieze ei insisi activitatea lor. Nu oricine se pricepe la orice. Tocmai de aceea ne exprimam solidaritatea cu intregul corp medical si Dr Ionel Sinescu si apreciem munca lor, in conditii de multe ori dintre cele mai dificile. Restul e literatura/jurnalism/ film uneori, de succes sau de cea mai proasta calitate.