OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saviana Stanescu, de citiva ani esti o prezenta constanta la Festivalul International de Teatru de la Sibiu. De data asta esti aici in calitate de autoare a piesei produse de Teatrul La MaMa din New York, care va sustine aici o reprezentatie cu Waxing West. Cum este o astfel de experienta?
Este pentru prima data cind reusesc sa aduc o productie americana a uneia dintre piesele mele scrise la New York. Acum sentimentul este cu totul altul, am emotii ca participant legate de felul in care va fi primita piesa, care vorbeste despre o cosmeticiana romanca plecata la New York, dar urmarita de fantomele Ceausestilor, deci un spectacol despre emigrare si problemele pe care le pune.

E o piesa de care sint foarte atasata, e incarcata emotional, iar noi propunem un spectacol de text, ceea ce il deosebeste putin de spectacolele pe care le-am vazut aici. Au fost mai ales spectacole de regizor sau cu o puternica latura vizuala ori spectacole de miscare.
Sintem curiosi sa aflam mai multe amanunte despre felul in care s-a nascut acest spectacol si despre colaborarea ta cu Teatrul La MaMa.
Am scris aceasta piesa pe cind eram studenta la programul de masterat in dramatic writing la New York University, si chiar de atunci piesa a luat un premiu si a avut acolo o montare. Ulterior, am dezvoltat-o cu Teatrul Lark, am lucrat vreme de doi ani cu alti actori, am avut o asa-numita workshop production, adica o productie cu buget minim. Am avut ocazia sa vad atunci cum functioneaza textul meu pe scena si l-am tot imbunatatit, am rescris si am schimbat ce era de schimbat.

Acum, in sfirsit, sintem la varianta finala la care am ajuns in cadrul rezidentiatului meu la East Cost Artists, compania lui Richard Schechner, cu care, de altminteri, am lucrat si la Yocasta. Cum East Cost Artists, la rindul ei, este actualmente companie in rezidenta la Teatrul La MaMa, are la dispozitie o luna in care sa coproduca un spectacol. Richard Schechner a propus Waxing West, piesa citita si de Ellen Stewart si apreciata ca inscriindu-se in linia lucrurilor novatoare, a pieselor si implicit a spectacolelor care vin cu ceva in plus fata de ceea ce este in mainstream, pe care Teatrul La MaMa le-a promovat dintotdeauna. Asa am inceput sa lucrez cu regizorul Benjamin Mosse, discipol al lui Schechner si director artistic asociat al East Coast Artists. Este un regizor tinar, cu studii la Yale University si cu o viziune speciala, ce pune bine textul in evidenta. A fost o experienta complexa. Am facut impreuna un casting si am vazut peste doua sute de actori, dupa care i-am rechemat pe cei care ni s-au parut cei mai potriviti si dintre ei am ales finalmente distributia. Cred ca intr-asta sta forta montarii, faptul ca regizorul a inteles foarte bine textul, il pune in valoare, iar actorii sint nu numai foarte buni, dar si foarte potriviti in rol.

Cum a fost primita premiera in Statele Unite?
Neasteptat de bine. Am avut o cronica entuziasta in New York Times. Se spune despre piesa ca este si interesanta, si provocatoare, se fac niste comparatii magulitoare la adresa actorilor, considerati toti foarte buni. Desigur, dupa aceasta cronica, am jucat tot timpul cu casa inchisa si au urmat si alte cronici bune, in Backstage, Village Voice si in NYTheatre.com, un site care acopera spectacole din New York. Producatorii, vazind succesul nostru, ne-au dat finantari sa putem sa plecam in turnee. Asa am putut veni si in Romania, cu un suport financiar generos de la Trust for Mutual Understanding. in continuare, speram sa putem raspunde invitatiilor primite din Polonia si din Franta.

Saviana Stanescu, te invit sa vorbim despre anul care a trecut de la precedenta ta prezenta in Romania si sa ne spui ce ai scris, ce ai facut si ce vei face.
A fost un an foarte bun, in care m-am concentrat pe cariera mea de dramaturg. in afara de productia cu Waxing West, am avut o piesa scurta intr-un colaj de texte, numit Meet America, si am fost alaturi de autori mari ca Andrew Koppit, Israel Horowitz, Reza Rebbecq. Cronica din NYTheatre.com lauda doar textul meu si pe cel al unui mai tinar dramaturg. A fost si aceasta o recunoastere. Dupa aceea, intr-un cu totul alt registru, a fost un proiect site specific la World Financial Center. A avut succes si a fost cumparat de alte corporatii. Cred ca am ajuns intr-o anume faza de profesionism si pot sa scriu pentru proiecte sau teatre foarte specifice. Raspund acum unei comenzi care vine de la New York State Council of the Arts si scriu o piesa, pe o tema propusa de mine, pentru Julia Milles Theatre.

Ne poti divulga subiectul?
Poate ca n-ar trebui. Totusi! Actiunea se petrece in Constanta si ea se muta inainte si inapoi, pe vremea lui Ovidiu si in prezent. Sint doua povesti de dragoste simultane, construite in jurul acelor scrisori ale lui Ovidiu, Epistolae ex ponto, in care se plingea de barbarii din jurul sau. Ideea mea este aceea de a explora relatia dintre imperii si culturi mici, mai ales datorita faptului ca si Constitutia Statelor Unite o are la baza pe cea a Imperiului Roman. Dupa cum observi, in ultimul timp sint interesata cumva de subiecte politice.
Mai stiu ca tot anul acesta se poate spune ca ai debutat in teatrul radiofonic si nu oricum...
intr-adevar, o alta zona pe care am explorat-o tot ca autor dramatic. Am primit o comanda de la Radio Romania sa scriu o radio-drama care sa se inspire dintr-un libret de opera, dar totul sa fie tratat intr-o maniera contemporana. Am ales povestea lui Orfeu si Euridice, iar povestea din zilele noastre se numeste Bucharest Underground. E povestea unei romance – iarasi obsesiile mele, problema emigrarii – maritate cu un american, care fuge si se intoarce in Romania in underground, printre copiii strazii cu care copilarise. Cu aceasta radio-drama, Radio Romania a luat, pentru prima data, premiul Marulici in Croatia.

Iata cum a trecut anul, de la site specific la radio-drama si de la piesa consistenta, full length, cum i se spune acolo, la colaje. Cred ca aceasta mobilitate in scris inseamna o cariera de autor dramatic profesionist. in masura in care reusesc sa merg pe drumul acesta, eu sint fericita.
inainte sa ajungi in Romania, te-ai oprit o saptamina la Paris. Te-as ruga sa ne spui pentru ce ai fost acolo.
A fost un festival centrat pe dramaturgi din Balcani. Am fost acolo cu Matei Visniec, cu Hristo Boicev si alti colegi din regiune. Am participat la un asa-numit boccal. intr-o prima zi, am scris niste texte scurte, care s-au tradus in a doua zi. Apoi, s-a repetat timp de doua zile si au fost prezentari la sfirsit. Textele s-au montat la Gare au Theatre, un spatiu neconventional foarte special. Am avut ocazia sa ma reintilnesc cu oameni de teatru din Franta, cum este, spre exemplu, Laurent Mulheisen de la Comedia Franceza, dar si cu actorii care au facut lecturi din textele mele publicate de Dominic Dolmieux. Volumul a fost reeditat si acum se preconizeaza doua productii cu piesa Numaratoarea inversa, una la Burges, cealalta la Paris. Una peste alta, a fost o ocazie buna sa ma reconectez la miscarea teatrala europeana.