OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

(Jean LELOUP – actor)

Noi avem in Franta o asociatie care vine tot din zona independenta si care da bani teatrelor pentru proiecte. Daca ai sau lucrezi intr-o companie independenta, obtinerea banilor e mai dificila. Cred ca pentru a obtine bani ca sa incepi un proiect trebuie facute citeva lucruri specifice, trebuie urmate niste etape, sa vorbesti cu fel de fel de persoane, sa ceri sfaturi in privinta asta. Am pus in scena un spectacol cu un text actual, din prezentul politic cotidian. M-am luptat pentru a obtine bani de la structuri importante, cum sint Caile Ferate Franceze, am trecut prin tot felul de etape, am ajuns chiar sa imprumut bani si sa-i dau inapoi, trebuie jonglat. In Franta apar situatii aberante, cum ar fi de exemplu sa ti se spuna ca trebuie sa montezi un spectacol in trei luni, ceea ce e imposibil, pentru ca acesta trebuie programat cu 2 ani inainte.

Asta e si mai enervant, de cel mai multe ori spectacolul nu mai este de actualitate. Autorul imi spune ca trebui sa-l fac acum, nu peste doi ani. Ar fi trebuit de exemplu sa am ca partener Radio France International, dar textul are prea multe conotatii politice, asa ca nu-i mai am parteneri. Au venit totusi sa imi ia un interviu de 45 de minute, dar editorul a zis nu. Asa e in Franta, libertatea are si o latura amuzanta. Totul e de fapt o lupta. Sint nume cunoscute, care au bani foarte multi, dar nu sint politic corecti. Pretul riscului, in Franta, in ziua de azi, este enorm, dar pina la urma oamenii inving sistemul. Exista deja o zona a snobismului foarte puternica la noi, mai ales la Paris. Daca spectacolele pe care le faci urmeaza strict traiectoria de stinga, ai o sansa, mai merge. Daca te agiti de unul singur si vrei sa faci alt tip de text pe care vrei neaparat sa-l joci, e mult mai greu. Lupti cu toata lumea... mai sint din cind in cind sanse sa gasesti cite un mecena sau un prieten care sa te ajute.

Mie asa mi s-a intimplat. Discutiile se duc acum despre cele doua viteze pe care le au actorii de la noi. Exista bani multi pentru o parte din actori, cei de la stat, carora li s-au triplat veniturile pe parcursul a doi ani, si ceilalti, care nu au bani aproape deloc. Sintem in continuare in plin scandal, pentru ca sistemul e mult prea ciudat, caci statul isi da premii lui insusi, se imbratiseaza ei intre ei si totul e OK, in timp ce tu nu ai nici macar sansa de a arata ce poti, de ce esti in stare. Si la noi e dificil sa aduni public, pentru ca si acesta e in mare majoritate snob. E un cerc vicios. Daca sint locuri goale, nu vine nimeni la spectacol, iar daca e plin si foarte scump, toata lumea se inghesuie. Multi artisti pleaca din Franta pentru ca nu-si gasesc locul, nu mai au unde sa se exprime. Realitatea e ca e greu. Majoritatea pleaca in USA sau in Spania, la Barcelona, unde nu sint prea multi bani, dar macar acolo daca pui un spectacol ai mari sanse sa-si recuperezi banii, pentru ca publicul este extrem de curios si de numeros. De multe ori e acelasi public.

Exista un public de teatru, care nu e de cinema, ci de teatru. La noi e ciudat ca avem televiziunea, cinemaul, teatrul de stat si teatrul independent si peste tot e acelasi public, care se imparte. Sa obtii bani pentru teatrul independent e dificil, trebuie sa lupti cu televiziunea si cinemaul, si asta e greu. De obicei te duci sa te milogesti pentru aceiasi bani, iar ei cistiga. Mai gasesti insa cite un director dintr-un teatru regional, care iti cumpara spectacolul, pentru ca asta ii convine mai mult, deoarece costa mai putin decit sa il produca si apoi in felul acesta are tot timpul spectacole noi, iar publicul vine macar sa le vada o data.
Practic, nu putem spune ca exista teatre independente, mai degraba le putem numi private, pentru ca si acestea, la rindul lor, depind de ceva sau de cineva, dincolo de numarul de spectatori. De obicei teatrele regionale sint cele care reusesc sa mai obtina ceva bani de la stat, pentru ca intra in calcul si asa numita dezvoltare regionala...