OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

(Odile LAVANDIER – reprezentanta a SACD - Societatea Autorilor si Compozitorilor Dramatici)

Exista un gen de finantari, pe care le-am putea numi „bani de dreapta“, dar acestea se dau pe 2-3 ani, pe baza unui proiect care se desfasoara in aceeasi perioada si care trebuie, obligatoriu, sa ocupe toata perioada. Asta inseamna ca trebuie sa faci mai multe spectacole, diferite, pe mai multe genuri, pentru ca in fond teatrul nu traieste fara public, iar de obicei publicul este mereu acelasi si nu vine decit in cazuri exceptionale de mai multe ori la acelasi spectacol. Pe linga asta, problema e ca la noi nu exista, ca in Romania, un sistem educativ in care teatrul si cultura, in general, sa faca parte dintr-o programa scolara.

Am fost surprinsi sa vedem la spectacole atit de multi tineri. La noi acestia prefera cinemaul. La noi in scoala inca se mai preda Moliere, iar copiilor le place asta... de nu mai pot! Chiar si profesorii sint satui de atita clasicism, dar nu au ce face, predau in continuare Moliere, monteaza pentru activitatile extrascolare Moliere. De asta intr-un fel nu ne miram ca nu prea avem public tinar la spectacole, decit daca sint tot cei implicati, intr-un fel sau altul, in aceasta, sa-i zicem asa, industrie, desi eu as prefera sa o numesc arta.
Noi avem doua posibilitati: fie incercam sa montam si jucam noi texte, sa aducem filosozia in teatru, dar de multe ori pentru astfel de texte nu avem public, fiindca nivelul de cultura al publicului nu ii permite sa guste astfel de spectacole, fie mergem pe varianta veche, in care introducem in spectacol un nume cunoscut, „doamna nu-stiu-cum“, si atunci vin snobii s-o vada pe ea si asa ne vad si pe noi.

Asadar, avem doar aceste doua variante, nu exista alternativa. Daca ai un proiect, trebuie in primul rind sa te inarmezi cu rabdare si singura sansa reala e sa gasesti un teatru regional in care sa-l faci.