OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alexis NOUSS
Modernitatea
Editura Paralela 45, Colectia „Deschideri“, Seria „Universitas“, 2000, 118 p., 30000 lei


Prezenta editie a studiului semnat de Alexis Nouss reprezinta traducerea textului original (La Modernité) publicat de Presses Universitaires de France in 1995. Autorul este profesor la Université de Montreal, Canada, cunoscut si prin alte carti ale sale: La princesse perdue, balade dans le légendaire juif (1986), Fictions de l’identitaire au Québec (in colaborare, 1991), Sida-fiction. Esssai d’anthropologie romanesque (in colaborare, 1994), Le métissage (in colaborare, 1997).

Alexis Nouss expune in aceasta carte o conceptie laxa si integratoare asupra modernitatii, dovedind o excelenta capacitate de sinteza in abordarea diverselor perspective ale problematicii analizate si capacitatea de a glisa cu usurinta printre referinte bibliografice multiple. In viziunea autorului, modernitatea se manifesta ca un fenomen global ale carui aspecte pot fi cuprinse in domeniile majore ale cunoasterii. Studiul poate fi abordat tinind cont de structura sa, dintr-o prima perspectiva care sa urmareasca evolutia istorica si teoretica a notiunii de modernitate (cap. I, II), urmata de o a doua, care va trata domeniile de manifestare ale fenomenului (cap. III, IV, V). Pentru Alexis Nouss, modernitatea nu este o entitate fixa ci un ansamblu de paradigme ale caror fizionomii sint accentuate in functie de o anumita perioada a incarnarii lor.

Primul capitol – Istoria cuvintului si a conceptului – se refera la un sens genealogic, alcatuit din „retele de reluari“ si inceputuri specifice naturii modernitatii. Istoria se deruleaza in mai multe etape: I. de la Antici la Moderni (secolele V- XVI), de-a lungul carora notiunea urmeaza trei directii (in Evul Mediu, in secolul XII si Renastere), legate de o definitie pastrata pina in secolul XIX: cea a relatiei de ruptura sau de continuitate cu un trecut referential. II. Disputa dintre Antici si Moderni este reluata. Lupta are ca scop denuntarea sterilitatii culturii trecutului si afirmarea noilor valori umane, intr-o acceptie liniara a istoriei: principiile ratiunii individualiste si ale progresului. III. In trecerea spre romantism se instituie, in secolul XIX o modernitate care se intituleaza „romantism“ prin opozitie cu o Antichitate devenita clasica. IV. Baudelaire anunta o estetica a modernitatii printr-un text celebru citat de autor: Pictorul vietii moderne. Conflictul intre doua modernitati – o faza a istoriei civilizatiei occidentale si un concept estetic este descoperit si prin lectura studiului lui Matei Calinescu – Cinci fete ale modernitatii, autor care vede in mod asemanator istoria conceptului. O observatie personala insa este aceea de a acorda conceptului statutul de conditie calitativa. Intr-o atare optica prezentul se defineste in raport cu el insusi.

Capitolul II, intitulat Definitiile modernitatii, ofera in schimbul unei definitii unice aspecte multiple imprumutate din domenii diferite. Eseistul retine totusi doua definitii antinomice pentru rezistenta lor in timp si pentru consecintele din planul politic sau estetic: o modernitate inteleasa ca progresie in continuitate, concurata de o alta, ca progresie in discontinuitate, simtita ca ruptura. Datarea modernitatii – subiectul unor controverse nesfirsite, rezumate cu minutie erudita de autor – dezvaluie mize si strategii ideologice majore. Intr-o incercare de definire a modernitatii noastre – „acea realitate care constituie astazi orizonturile noastre referentiale“ – trecutului i se refuza rolul normativ.

O perspectiva unificatoare, salutara este si intentia de a elabora citeva directii de circumscriere a conceptului. Astfel, se disting: modernitatea politica, cea sociala, modernitatea ca ansamblu de curente culturale, sau estetice (este denumit aici – domeniul modernismului, ilustrat de avangarde), ca stil (Modern Style – vers liber in poezie, colaj in arte plastice) sau modernitate cu statutul unei constiinte si instante de reflectie. Ultima dintre acestea ar putea cuprinde alte tendinte secunde: rationala, hermeneutica, mesianica si critica. Alaturi de citeva observatii general recunoscute si formulate in privinta modernitatii, precum dimensiunea utopica, viitorista, disocierea nou/noutate, modern/modernitate, autorul retine o particularitate notabila – constituirea unei traditii a modernitatii. Prin aceasta se explica revendicarea propriei depasiri (una dintre manifestari fiind postmodernitatea) sau capacitatea societatii contemporane de a clasiciza produse: Coca-Cola „clasica“, designul anilor ’60 expus la centrul Pompidou, mitologizarea prin cinematograf. Concluzia acestui capitol sugereaza sustragerea modernitatii din fata unei definitii cronologice, prin instaurarea ei ca sistem de valori pozitive sau negative.

Discutarea modernitatii filozofice si critice (cap. III) reia viziunea modernitatii in „retele“: un prim exemplu este „linia Nietzsche – Heidegger sau Scoala de la Frankfurt“. Autorul se opreste asupra unor concepte din operele lui Kant, Hegel, Nietzsche, Marx, Freud, precizind pentru fiecare caz in parte ce a preluat modernitatea din filozofia acestor ginditori. „Trinitatea“ Nietzsche, Marx, Freud – denumita „Sfinta familie a suspiciunii“ este considerata raspunzatoare de transmiterea in modernitate a indoielii sistematice si a demistificarii. Acestia fixeaza conditia culturii occidentale ca ezitare permanenta si impune hermeneutica, interpretarea ca forma de intelegere a lumii.

Din definitiile enuntate anterior, autorul dezvolta in capitolul IV caracteristicile Modernitatii politice si sociale – cea politica, democratica aparuta o data cu Revolutia franceza cunoscind o noua percepere actuala, moderna. Alexis Nouss insista asupra semnificatiilor imaginarului politic creat de Revolutie, si resuscitat in istoricitatea noastra actuala. Raportul modernitatii politice cu totalitarismul, cu esteticul, pericolul estetizarii politicului (in nazism) face din problema reprezentarii o problema politica. Punerea in discutie a ideii moderne de democratie, a individului si a drepturilor omului, explicatiile asupra totalitarismului sint puncte atinse in penultimul capitol. H. Marcuse evoca un totalitarism prezent in structurile statale contemporane, care depaseste simplele grile politice si economice pentru a adopta un punct de vedere sociologic. O alta pozitie se refera la domeniul cultural, la aplatizarea sensibilitatii estetice in societatea occidentala, dominata de kitsch. Modernitatea sociala este surprinsa in imaginea „modernitatii – lume“ (Chesneaux) care desemneaza astfel globalitatea geografica, istorica („ultima treime a secolului XX“), structurala („ansamblul institutiilor“) si comunicationala („piata mondiala si cablajul universal“). In capitolul final, Modernitatea estetica, Alexis Nouss releva capacitatea anticipatoare a acestui tip de modernitate fata de manifestarile sale din sfera sociala si istorica. O notatie de prim ordin in viziunea autorului este si trecerea de la frumos la adevarat (fie el si urit), aceasta insemnind, in acelasi timp, trecerea de la confortul unei opinii colective la necesitatea unei judecati personale.

In cele citeva rinduri care incheie studiul prin Concluzii autorul ofera argumente in sprijinul considerarii modernitatii ca proces neincheiat: fragilitatea prefixului „post“ – din cuvintul postmodernitate, pluralitatea, mobilitatea conceptului, respingerea lui de pe pozitiile deconstructiei sau ale marxismului… Iar finalul este si el deschis: „Kafka spunea: «Sa crezi in progres nu inseamna sa crezi in faptul ca progresul s-a produs deja. Aceasta nu poate fi o credinta.» Ca si in cazul credintei fara credo, sa crezi in modernitate inseamna sa crezi ca ea inca nu s-a produs“.