OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Constantin FROSIN
Du non-sens au paradoxe
Editura Le Brontosaure din Les Granges-Le-Roi, Franta, 2002

Sta in firea ciudata si nabadaioasa a romanilor sa nu stie a-si cultiva valorile, sa ignore a-si onora merituosii, sa invesminteze in uitare pe aceia care, tacuti si seriosi, lucreaza la propasirea prestigiului cultural al tarii lor. Eminescu la vremea lui, Macedonski mai apoi, Caragiale fara discutie si atitia altii s-au vazut intimpinati cu rezerva, boicotati fara jena si ignorati deplorabil de o contemporaneitate circotasa si resentimentara. Sigur ca nimeni nu-i profet in propria-i tara, dar la noi parca s-a depasit prea des o masura. Cit priveste recuperarea si receptarea postuma, acestea au fost invers proportionale cu timpa conspiratie a tacerii din vremea in care marii creatori isi mai faceau auzit cuvintul. Iute iubitori de festivism si agape rituale, romanii au cultivat cu desantare posteritatea unor personalitati carora, altadata, nu le acordau decit o atentie vecina cu derizoriul. Nu e locul si nici timpul sa starui asupra acestui nenorocit reflex de minimalizare a fondului nostru bun, desi psihanalizarea aplicata a unor asemenea tare cu iz suicidar s-ar cuveni savirsita cu virf si indesat. Ceea ce-mi propun in aceste citeva rinduri este sa recomand spre lectura cartea unui autor care, desi valoros, mutatis mutandis, calca, intr-un fel, pe urmele impunatorilor artisti invocati mai sus, „bucurindu-se“ de o stranie si nedreapta tacere in propria-i tara: este vorba despre volumul de eseuri Du non-sens au paradoxe, aparut la Editura Le Brontosaure din Les Granges-Le-Roi, Franta, in anul 2002, volum ce poarta semnatura universitarului galatean Constantin Frosin.4

Doctor in literatura romana cu o teza asupra celor trei mari autori ai exilului romanesc, Eliade, Cioran si Ionesco, autor al unui dictionar argotic si al altuia juridic francez-roman, semnatar al unui important studiu intitulat Techniques et art de la traduction, poet original si harnic, numarind nu mai putin de 13 volume de versuri, poemele sale fiind incluse in 20 de antologii, publicist neobosit de limba franceza, caci are articole si eseuri in mai bine de 400 de reviste francofone, Constantin Frosin este inainte de orice un teribil traducator de literatura romana in franceza, printre scriitorii talmaciti „ratacindu-se“ si Eminescu, si Ion Barbu, si Marin Sorescu, si Urmuz, si Caragiale etc. Pentru toate aceste merite deloc obisnuite, Constantin Frosin a primit o distinctie a Republicii Franceze cu care nu multi dintre umanistii nostri de frunte se pot mindri: Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. Dar in ciuda tuturor acestor semnificative eforturi culturale si onorante recunoasteri internationale, scriitorul galatean este putin sau aproape deloc cunoscut in Romania. Numele sau nu trezeste nici o tresarire din partea unor largi segmente ale publicului amator de literatura romana, iar critica de intimpinare de la noi continua sa-l ignore cu o dezinvoltura demna de o cauza mai buna. Prietenul sau, poetul si criticul Louis Delorme, de citeva ori laureat al Academiei Franceze, avea toata indreptatirea sa se mire ca in Romania Constantin Frosin este mai putin cunoscut decit in patria lui Voltaire. Sa fie de vina „ingroparea“ acestui talentat si harnic umanist intr-o provincie memorabila numai prin faima rea a industriei sale? Greu de acceptat. Daca ar fi asa, atunci Constantin Frosin nu ar fi primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor. Insa dupa cum spuneam la inceputul acestei interventii, se pare ca institutia profetiei este aproape imposibila in tara de bastina a autorului...

Eseurile cuprinse in Du non-sens au paradoxe, desi extrem de eterogene ca tematica, se circumscriu unui unic si constant interes: a-i promova, interpreta si apara pe marii autori ai culturii romane. Sigur, incercarile despre Le pourquoi du comment, La course à la perfection, Traduction et Diaspora, Sur l’inutilité et la vanité de la traduction, Sur la traduction marturisesc toate nevoia autorului de a-si defini raporturile cu actul si tilcul talmacirii, intru cautarea unei explicatii apte sa confere legitimitate spirituala intenselor sale eforturi. Plecind de la observatia cioraniana, cum ca „...il faut plus de réflexion pour traduire que pour créer“, Constantin Frosin elaboreaza o extrem de interesanta anatomie a actului de traducere, cintarind, cu o precizie de farmaceut indragostit de gramajele si raporturile substantelor, o sumedenie de aspecte si elemente tehnice constituente talmacirii. Din acest unghi de vedere, invocarea lui Léon Robel, cel care, in Pour une théorie de la traduction poétique, spunea ca un text literar, daca nu poate fi tradus, atunci inseamna ca nici nu are fiinta, talmacirea fiind de fapt instituirea prin sens a textului, este cu totul binevenita.

De netrecut cu vederea sint, in economia volumului de fata, si cele trei schite inedite ale lui Conu’ Iancu, precum si nuvela Kir Ianulea, traduse exceptional in limba lui Mallarmé. Ostaticul, Venin si Degustare, dar si binecunoscuta nuvela reprezinta mostre de lucru bine facut, exercitii ale unei excelente surprinzatoare dar meritate, caci aceasta gratie de a savirsi inspirat si netradator o traducere tine de un imens potential de munca si dedicatie profesionala. Simpla determinare nu ar fi insa de ajuns, deoarece, fara dragostea si patima traducatorului de a atinge macar valoarea originalului in limba sa de destinatie, nu am avea de-a face decit cu un esec de proportii, cu o alterare a textului initial. Datorita devotamentului, sensibilitatii si inteligentei lui Constantin Frosin, cititorii de limba franceza pot gusta literatura marelui dramaturg roman, avind acces la gama infinitelor nuante de umor folosite de Caragiale. In cazul universitarului de la Dunare, formula traduttore, tradittore nu are nici cea mai marunta acoperire.

Cele mai interesante si substantiale texte din cartea Du non-sense au paradoxe sint insa cele referitoare la Emil Cioran. Indiferent ca este vorba despre Masque et carnaval en littérature, despre Cioran n’a rien d’un antisémite! ori despre Plutôt français, le Roumain Cioran?!, eseurile dedicate marelui inrait stralucesc printr-o finete a observatiei ce provine neindoielnic dintr-o extrem de intima si aplicata cunoastere a stilisticii limbii lui Descartes, caci, minuind o extraordinara franceza, Constantin Frosin stie mai bine si mai adinc decit multi altii in ce anume consta savoir faire-ul teribilului moralist. Astfel, interpretul operei cioraniene observa ca autorul Sfirtecarii este un infinit actor, un histrion ce poarta nenumarate masti, dintre care numai una nu este niciodata scoasa: cea constituita de limba franceza. In rest, ca este vorba despre fascinatia in fata sinuciderii ori despre risul sarcastic si greu sint masti pe care Cioran nu le va lepada nicicind. O alta masca pe care, in suflet, Emil Cioran nu o va pune, este cea a tradatorului, a celui care a renuntat la a mai fi roman. Cit priveste antisemitismul cioranian, Constantin Frosin repudiaza radical o asemenea presupozitie, intemeindu-si demonstratia pe o scrupuloasa analiza a Caietelor. In fond, sustine interpretul, daca Emil Cioran ar fi ramas antisemit, un astfel de ticalos sentiment s-ar fi materializat in rinduri semnificative prinse in acest adevarat jurnal secret. Or, in ciuda avertismentului de a fi distruse, insemnarile diariste salvate si editate nu contin nici un rind marcat de ambiguitatea vreunei reactii antisemite. Dimpotriva, la pagina 527 din editia franceza putem citi: „L’antisemitisme est odieux et d’une cruauté inimaginable“. Sigur, asemenea pozitii, ca si altele din celelalte eseuri, pot fi contestate, refutate si supuse criticii, dar un lucru e cert, anume ca umanistul galatean este un intelectual superior, un ins care, dedat la subtilitatile gindului, stie intotdeauna cum sa-si argumenteze afirmatiile, nefacind insa niciodata apel la superficiala comoditate a recursului la sofisme. Fara sa fie filozof de profesie ori de adoptie, Constantin Frosin scrie cu rigoarea unui logician metamorfozat in gramatician si cu dezinvoltura unui scientist convertit la literatura.

De fapt, farmecul si persuasiunea scrisului sau vin dintr-o intima cunoastere a mecanismelor functionarii unei limbi, cea franceza, despre care spune cu nedisimulata iubire ca este cel mai rafinat si mai exact intru nuanta idiom posibil. Pentru toate aceste lucruri, eu cred ca, fara teama de a exagera, acestui om, Constantin Frosin, i s-ar cuveni o mai obiectiva si mai dreapta atentie. Bineinteles ca, in modestia orgolioasa a firii sale, scriitorul din Galati nu pretinde si nu asteapta recunoasteri de la centru, stiind prea bine ca adevaratul centru este cultura mare, este viata dedicata unor valori si principii ferme. Dar indiferent de ce anume asteapta au ba Constantin Frosin de la confratii lui romani, eu cred ca a recunoaste calitatea travaliului sau intelectual s-ar cuveni savirsita macar cu titlul de reparatie tirzie, daca nu cumva ca o recuperare si o incurajare a cuiva ce merita cu virf si indesat acest lucru.