OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mitica autor

La prima vedere: Gaudeamus 2000 – un loc frumos, mirosind a tiparituri proaspete, cu rumoarea si agitatia (editorilor, scriitorilor, cititorilor) care devin intotdeauna suportabile in asemenea contexte si spatii ample. Lansari, discutii relaxate (sau nu), firesti sau suprarealiste (ca in mostrele de mai jos), felicitari, vorbe amabile (sau nu), complimente, mirari etc.

La a doua vedere, ca de obicei, cele mai interesante locuri sint cele unde se maninca si se bea. Unde, chiar inainte sa rasufle usurati dupa maratonul inca in plina desfasurare, editorii isi asigura continuitatea in goana dupa drepturi de autor, traducatori, noi autori, redactori, colaboratori. Se pomeneste deja de Bookarest 2001. Se fac promisiuni, se cade la intelegere, se incheie noi contracte, se stabilesc noi termeni-limita. Dar mai ales se discuta cu aceeasi frenezie cu care se si tiparesc carti. Acestea sint locurile unde iei contact cu relativitatea absoluta; unde afli (niciodata fara mirare) cit de putin conteaza parerile oficiale, discursul si persoana publica, afirmatiile si opiniile sustinute categoric in scris, demonstrate in carti serioase, repetate obstinat in diverse spatii de manifestare. Si unde totul aluneca intr-un imprevizibil dominant: constati cum, dupa un pahar in plus, intr-o aceeasi personalitate pot coexista grile diferite (pina la divergenta, ai spune, daca ai fi in alta parte) de lectura ori sisteme de valori, simpatii, calcule, stategii. Cum totul se modeleaza in functie de comesenii prezenti, de cartile si prieteniile lor, de satisfactia de a le oferi, cu generozitate, confirmari amabile sau, dimpotriva, pentru savoarea micului spectacol declansat, stupori, frustrari, contrarieri succesive. Lumea unui Mitica editor, scriitor, autor.

La minut
O doamna intre doua virste, la standul unei edituri axate, in principiu, pe titluri de beletristica: „Ati scos dumneavoastra cumva o carte a lui Vasile Voiculescu despre Revolutia Rusa?“ (?!)
Un domn de virsta a treia catre Ioan Flora: „Buna ziua, domnule Puca!“
Ioan Flora: „Eu nu sint, «domnule, Puca!»“
Domnul: „Atunci sinteti poetul Calin Tirlea!…“ (sic)
Ioan Flora: „Da!“
Domnul: „Vai, ce mai semanati voi astia!“