OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Monica PILLAT
Cultura ca interior
Editura Vremea, Colectia
„Autori romani“, Bucuresti,
2001, 384 p.,
60.000 lei


Tendinta de a pleda pentru un anumit punct de convergenta intr-un eseu despre aderenta spatiilor culturale presupune, in general, cartografierea unui teritoriu de larga influenta si a unei zone culturale restrinse, dar sensibile si cu posibilitati reale de regenerare.
Mozaicul metaliterar al Monicai Pillat, Cultura ca interior, recupereaza sintagme culturale contemporane – unele in acord cu modernismul european – prin adaptarea acestora la cerintele de generare a textului propriu. Poetica volumului, aceea a variatiunii la tema, presupune un limbaj hibrid, actionind sub stimuli diferiti, indusi de autori de „coloratura“ literara la fel de diferita. Shakespeare, T.S. Eliot, Malcolm Lowry, Vladimir Nabokov, Angela Carter, Rose Tremain etc. sint subiectele unor eseuri de intindere variabila, grupate in patru capitole: Farmecul unei ambiante; Roluri de artist; Elogiul surdinei; Reverberatii shakespeariene.

Un fragment ce are in vedere cititorul ideal al Virginiei Woolf (o perspectiva sintetica asupra romanelor acesteia apare in prefata din 1995 a Monicai Pillat la traducerea volumului Intre acte) trimite spre spatiul cultural romanesc. Ion Pillat – unul dintre personajele preferate din carte – este spiritul pozitivist care „selecta si grupa cartile asezindu-le in acel spatiu privilegiat pe care s…t il numea biblioteca sufletului“. Mai departe, prin Dinu Pillat, aceeasi forma de apropriere literara se transfera nepoatei, adica autoarei insesi: „Faptul ca pina astazi am ramas cu o viziune optimista asupra lumii se datoreaza acestei formatii. Prin ea am capatat convingerea ca nu voi ramine niciodata singura pe lume atita vreme cit port cu mine in minte comorile lumii“. Metafora culturii ca interior este confirmata prin paradigma lui Ion Pillat.
Lectura ideala facuta de Virginia Woolf presupune si ea fuzionarea voita a modelelor poetice: „daca priveam in jos, la cartea mea, ii vedeam pe Keats si pe Pope in urma lui, si apoi pe Dryden si pe Sir Thomas Browne – ostirile lor contopindu-se in masivitatea lui Shakespeare, in urma caruia, daca te uitai indelung, se iveau contururile unor pelerini, poate Chaucer, si din nou – cine era? Vreun poet stingaci abia in stare de a-si silabisi cuvintele –, si asa se estompau unul in altul“.

Aceeasi solutie, de eludare a limitelor prin amestecul de perspective, o comenteaza Monica Pillat in termenii declinului paternitatii auctoriale atunci cind vorbeste de Lolita lui Nabokov. „Emanciparea subiectului“ foloseste alternativa schimbarii rolurilor: impulsul auctorial trece in miinile subiectului, generind corporalitati potentiale. Punerea acestei relatii in abis se foloseste de paradigma biblica: „In cartea lui Nabokov, Lolita fuge din sfera de putere a tatalui ei vitreg cu ajutorul unui scriitor, de care se indragosteste in speranta libertatii. In episodul biblic, Eva e sedusa de glasul ce-i promite omniscienta. Si intr-un caz, si in celalalt, subiectul isi face iluzii ca-si poate insela zamislitorul“. Deloc nou, subiectul permite re-scrieri; o abordare mai veche apare intr-o carte a autoarei din 1985, Iesirea din contur: „Esenta duala a inchipuirii face ca opera sa poarte in sine alta opera ce se deschide in chiar secunda inchiderii primeia“.

Dramaturgia elisabetana, un punct de analogie in toate cele patru sectiuni eseistice ale cartii, primeste o atentie speciala in ultimul capitol, Reverberatii shakespeariene. Analiza structurala vizeaza registrul dramatic, prin studii pe marginea unor piese ca Othello, Julius Caesar, Regele Lear etc.
Subcapitolul Dinu Pillat prin vitraliul literaturii, text ce a prefatat editia din 1984 a volumului Tinerete ciudata, face in carte profilul descendentei Pillat. Eseul se apropie de maniera exegetica, dar este acompaniat si de alte descrieri livresti, pe alocuri nostalgice (mai ample in Drumul spre Emaus, 2002).
Prin optiunile de interpretare documentate (aproape fiecare eseu este sprijinit pe o bibliografie actualizata si bogata), cartea Monicai Pillat nu urmareste un efect de avangarda. Ea presupune mai degraba confirmarea unei evolutii deja consolidate, care-si alege obiectul dintre clasici, dar si dintre operele cu potentiale deschideri spre canon.