OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

De parcă n-am fi tot într-o criză de cîteva decenii încoace. Acum pare să-i intereseze soarta ţării. Nu că li s-ar fi diminuat privilegiile sau le-o fi expandat fardul de umanism, tupeul le-a rămas acelaşi. Dar acum, ca de altfel doar în ciclurile electorale, deschid iarmaroacele îngăduinţei, unde plasează fie inspectoratele fricii, fie cornurile perfide ale abundenţei, doar de dragul Măritului Vot. Nu vor să împartă prada, doar vînd iluzii unor alegători turmentanţi, deprinşii la vorbe mieroase şi acadele cu E-uri. Mai sînt şi oaze printre loaze. Acolo unde nu pot împiedica voma unor stomacuri sătule de gogoşi prezidenţiale, vin cu schema potopului. Ei ştiu din Orwell, chiar dacă nu l-au parcurs în literă, dar în spirit precis l-au copiat, cum frica stăpîneşte cel mai bine trăirile, gîndurile şi acţiunile indivizilor. La asta sînt maeştri. Dau foc la casă şi pozează apoi în salvatori. Farsori de profesie, tablagii pe masă şi în grad, pokerişti recunoscuţi internaţional joacă la ruletă destinul naţional. Şi asta pentru că li se permite. N-avem timp să-i privim adînc în ochi, să le căutăm dispreţul şi să ne măsurăm îngăduinţa pentru că ei ne-au organizat şi programat haosul în care trăim. Şi-au făcut regulile de organizare, după care au dat liber în ţarc. Ei decid cine, unde joacă şi tot ei arbitrează. Cad guvernele, se schimbă miniştrii, partidele se rotesc la putere, candidaţii promit marea cu sarea, în timp ce mai marele statului anunţă Jihadul. Ţara se conduce fără program, dar cu balamuc. Păi, atunci, cei care nu au citit 1984, dar aplică întocmai doctrina lui Winston Smith: „Războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranţa este putere“, cum să nu se eternizeze la putere? Cînd în fiecare zi asediul nesimţirii face rating la televiziuni, cînd publicul adoră zoaiele ce şi le pun politicienii în cap, viaţa lor semănînd într-un fel cu cea a potentaţilor zilei, nu-ţi vine să-ţi iei cîmpii? Poporul e întrebat ca-n Caragiale şi votează ca la circ. Mulţi alegători pun ştampila la bătaie de joc, atunci cînd minciunile din Ministerul Adevărului li se par prea gogonate. Dar nu apreciază modestia, toleranţa şi bunul simţ. Astfel de personalităţi apar rar din neant şi nu sînt apreciate, decît poate atunci cînd mor. Li se fac parastasuri şi, după un timp, peste crucile lor, se aşterne clisoasa cenuşă a uitării.

 

În istoria recentă am avut cel puţin doi alogeni ai spiritului românesc. Unul dintr-o dinastie străină şi altul care şi-a răstignit tinereţea prin puşcăriile comuniste pentru că nu a vrut să abdice. De altfel, nici unul dintre ei nu a abdicat, nici de la principii, nici de la tron. Doar puterea poporului, acea formă sublimă de autoritate care a lipsit cu desăvîrşire, dar se rotea suprem în gurile băloase ale atotputernicilor, a zădărnicit orice încercare de normalizare a vieţii politice. Trîndavi şi cîrtitori, inventivi doar la învîrteli, păguboşi şi aventurieri, uşor de mîniat dar şi de mînat, carierişti şi panglicari, iuţi la minte, dar amari la vorbă, iertători cu famenii, dar răzbunători pe cei drepţi, şi-au găsit întotdeauna conducătorii pe care-i merită şi care le seamănă. De aceea, mulţi ani de acum înainte, fi-vom „fericiţi“ cu astfel de domni pămînteni cu năravuri populare şi purtări de şatră. La noi, tot ce e cerebral e desuet. Acel mişto invaziv nu permite nici unei flori rare să se ridice. Germinaţia răului e prea evidentă, binele fiind demult zidit sub cripte mari de piatră. Cînd nimeni nu mai crede în valori, cînd morala creştină e doar blazon bisericesc, iar poruncile dumnezeieşti nu sînt decît obligaţii în posturile mari, cine să fie venerat?

 

Elisabeta Rizea e răstignită a nu ştiu cîta oară. În trecut de trupele Securităţii, azi de nepăsarea celor mulţi. Însoţind recent un grup de tineri din Nucşoara într-o drumeţie europeană, i-am întrebat cum rezonează cu vorbele înţeleptei locului: „De-oi mai trăi o zi, să văd cum se limpezeşte lumea!“ sau „Mi-am făcut cruce cu limba în cerul gurii să mă ajute Dumnezeu să nu spun la anchetă (Securităţii n.r.) tot ce ştiu“, m-au privit lung şi au precizat impasibili că doar cei bătrîni îşi mai amintesc de ea. Nu i-a cutremurat deloc statura morală a unui epitet de sfînt. Trăim toţi în aceeaşi patrie. Unii o consumă în straturi adipoase, iar alţii se hrănesc cu deziluzii. Asta-i falia creată în neamul românesc, de care nu doar politicienii sînt vinovaţi, ci şi toate lohiile sociale ce s-au gudurat la ciosvîrtele puterii. Cine să mai predice despre virtute, morală şi valoare? Principiile sînt moarte, doar putregaiul e viu. P.S. Pe 22 octombrie, de la ora 19, în sala Irina Nicolau, de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român: 50 de ani de la procesul şi execuţia membrilor Grupului de rezistenţă anticomunistă din comuna Nucşoara. Expoziţie de fotografii şi documente din arhiva Securităţii.