OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Panait ISTRATI
Trei decenii de publicistica.
Scapare de condei 1906-1916
Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, 326 p.

Scrisoarea lui Gaspar Miklos Tamas adresata prietenilor sai romani pare sa fi stirnit si alte ecouri decit cele pe care Mircea Vasilescu le-a publicat in Dilema (in iarna si primavara lui 2001), stringindu-le ulterior in paginile volumului Intelectualul roman fata cu inactiunea (Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2002). La un moment dat, in textul lui, polemistul maghiar nota ca „Intilnindu-ma la un moment dat, la Frankfurt, cu domnul Gabriel Liiceanu – care este in prezent poate cel mai influent scriitor teoretician din Romania – l-am intrebat cum anume doreste sa fundamenteze democratia liberala romaneasca pe operele lui Heidegger, Noica sau Cioran?

A rostit ceva spiritual, dar de fapt nu mi-a raspuns la intrebare. Cum doriti voi, dragii mei prieteni romani, sa-l criticati pe Vadim Tudor pentru faptul ca este fascist, din moment ce izvoarele voastre spirituale – care n-au fost supuse unei critici, fiind incriticabile – sint aceleasi ca si ale lui?“ (M. Vasilescu coord., volumul citat, p. 15).
Iata ca raspunsul mai consistent pe care il astepta Gaspar Miklos Tamas pare sa fie, e drept, unul indirect, si el rasare nu dintre hirtiile filozofului „celui mai influent“ al Romaniei, ci dintre planurile editorului. Seria celor trei volume din publicistica lui Panait Istrati, inaugurata de Editura Humanitas sub genericul comun de Trei decenii de publicistica si ingrijita de Ion Ursulescu, pune in circulatie, dupa familiarizarea partiala dinainte de 1989 si uitarea de dupa a scriitorului, articolele incandescente risipite de acesta prin presa romaneasca, occidentala si sovietica a perioadei dintre 1909 si 1939.

Noutatea provine din aceea ca textele, cunoscute pina acum doar pe sarite si in forme cenzurate de publicul romanesc, aduc in fata cititorului un publicist de stinga si, implicit, o alta Romanie. Fata de Noica si Cioran ori de tinarul Mircea Eliade, ale caror editii din publicistica fac parte de multi ani din programul hard al Editurii Humanitas, distanta este ca de la cer la pamint. Romania interbelica, exaltanta pentru unii ori criticabila din perspectiva altora pentru lipsa ei de radicalism, tara vazuta prin ochii parintelui Chirei Chiralina arata cu totul altfel. „Tot ce a avut Romania ca element de avangarda a fost ucis sau aruncat in temnita. Stare de asediu. Fara presa. Drept de intrunire numai in prezenta comisarului. Se scrie si se discuta numai ce poate fi controlat si aprobat de catre guvern. Opozitia? Trei sau patru grupari care contempla ferestrele palatului regal, de unde asteapta putere si avere. Iar jos de tot, o populatie in zdrente care se teme de executii.

Deasupra tuturor, o mina de guvernanti si armata lor de partizani care detin intreaga avere a tarii. Sarmana Romanie!“ (p. 230) Peisajul acesta social, venind parca din gravurile lui Goya grupate in ciclul Los desastres dela guerra, dateaza din 1925, din mijlocul primului deceniu postbelic, cind tara se afla la inceputurile destinului ei intregit si cind extrema dreapta nu se articulase inca la dimensiunile si in maniera pe care anii ’30 urmau sa le prilejuiasca. Ce deosebire uriasa intre viziuni! S-ar zice ca inimosii baieti de la Criterion nu citeau ziarele ori ca nu le pasa de nimic altceva decit de vorbele magistrului Nae Ionescu. Sa fie insa o simpla exagerare a turbulentului si temperamentalului Panait Istrati amenintarile Sigurantei care l-au insotit, inca de la intrarea in tara, peste tot, la revenirea din 1925? Sa nu fi existat in rindurile armatei noastre ofiteri de teapa acelui Morarescu, care impusca – inca de pe atunci – evreii, indiferent daca era vorba de tineri, batrini, femei ori copii?

De fapt, Romania lui Istrati – despre care nici Jurnalul lui Mihail Sebastian publicat de Gabriela Omat si Leon Volovici nu da detalii (ca unul ce debuteaza abia cu anul 1935) – ramine pina astazi o mare necunoscuta. Exegeza din anii comunismului nu are prea multa credibilitate, cu exagerarile si manipularile ei partinice, ca si cu ocultarea marturiilor autentice (cazul publicisticii istratiene la care ma refer), devenite neconvenabile clicii lui Ceausescu. S-ar cuveni produse, in sfirsit, izvoarele primare ale epocii – articole, memorii, lucrari de analiza – pentru a vedea cum au putut sta, de fapt, lucrurile. Deocamdata insa, editarile si reeditarile din Constantin Stere sint sporadice, C. Dobrogeanu-Gherea pare un autor ramas exclusiv in seama anticariatelor, iar in mijlocul efervescentei continue Caragiale, marele lui pamflet despre 1907 ramine neluat in seama.

Analiza la care il supune Cristian Preda pe Gherea a fost receptata cu complezenta si nu a produs rasturnarea de interes pe care o merita. In schimb, atractia conservatorismului romanesc, asa cum se constata ea din preocuparile lui Ioan Stanomir, Laurentiu Vlad, Ciprian Siulea si a altora, a dat rezultate peste asteptari. Dupa un veac de la primul sau deces, Partidul Conservator a inviat, avindu-l in frunte pe… Dan Voiculescu, martirul voluntar de la Antena 1 care se oferea teroristilor cu desavirsita generozitate si daruire, raminind, totusi, un cvasiabsent in sondajele de popularitate.
Obligatorie pentru cei ce nu vor sa treaca prin cunoasterea secolului al XX-lea romanesc ca rata prin apa, lectura lui Istrati publicistul, oferita de Humanitas, ramine o rara avis in programul recuperator al editurii.