Nr. 744 din 17.10.2014

Educatie
On-line - actualitate
Restituiri
Monografie
Editorial
Eveniment
Actualitate
Informaţii
Politic
Literatură
Supliment
Studii culturale
Societate
Interviu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2001   |   Februarie   |   Numarul 51   |   Mult mai mult decit o carte

Mult mai mult decit o carte

Prime note de lectura si citeva amintiri

Autor: Ion Bogdan LEFTER | Categoria: Eveniment | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Zodia scafandrului se poate citi si trebuie citita – insist: trebuie citita – in mai multe feluri. Imprejurarile cu totul speciale in care o parte a ei a fost scrisa, pe masura ce autorul se adincea in boala si suferinta, si cele cu totul speciale in care paginile finisate au fost tiparite, dupa moartea sa, ne obliga la acest efort de lectura plurala. De unde nu pot decurge decit interpretari multiple si, cumulindu-le, o rezultanta polisemantica si „simultaneista“, oarecum „holografica“, totalizanta. Fiindca, in ciuda aparentelor editoriale si comerciale, nu e vorba doar despre o carte, ci despre mult mai mult decit atit: Zodia scafandrului e un proiect literar si socio-cultural de mare amploare, desfasurat intr-un intreg orizont de viziune si de actiune creativa si intelectuala, incercind sa ajunga la adevarurile profunde ale lumii romanesti a secolului XX; iar in ce-l priveste pe autorul insusi, care e inclus – la propriu, ca personaj non-fictiv – in proiect, ea, Zodia scafandrului, e marturia unei istorii personale, a unui destin, a unei tragedii, a omului exceptional care a fost Mircea Nedelciu.
Numesc – asadar – Zodia scafandrului nu o carte, ci un fenomen vast din care face parte si volumul omonim, publicat recent.

Scafandri si restauratori

Mircea era un scriitor „cu pauze“, la polul opus celor care se asaza zilnic la masa de lucru si, tenaci, „avanseaza“ cu cite un capitol, o pagina, un paragraf sau macar un rind, in conformitate cu preceptul nulla dies sine linea. Pentru el, intre o proza si alta putea trece mult timp. Timp in care isi vedea de viata, de slujbe, de lumea literara si de prieteni, traind divers si intens, cu o anume frenezie nonsalanta, daca se poate spune asa: parea sa nu-i prea pese de ce i se intimpla, facea multe si de toate in fiecare zi, adincindu-se adesea pina-n noapte, intilnea fel si fel de oameni, se lasa usor atras de chemarile apropiatilor sau doar ale unor cunoscuti, de intimplari si situatii oarecari. Avea o veselie molipsitoare, smechereasca, abandonata doar in clipele in care, cu seriozitate aparent naiva, punea intrebari teoretizante sau lansa teorii interogative, explicindu-le cu insufletire celor din jur ce gindea sau ascultindu-i cu atentie. Apoi, din nou, glumea, facea poante, ridea larg, cu toata fata. Pe scurt: era ceea ce se numeste un „baiat de viata“ sau „de gasca“.
Si povestea, era scriitor fara sa scrie: observa si descria, traia si povestea. Decupa detalii de realitate pe care le aducea in discutie, le diseca si le interpreta, de obicei pe tonuri hazoase. Relata cutare intimplare, traita ori auzita, facind din ea un fel de „slagar“ performat ori de cite ori macar o parte din „public“ era noua, retusat in functie de efectele „spectaculare“ sau de propriile lui decizii narative, pentru ca dupa aceea sa descopar episodul respectiv integrat intr-o proza noua pe care mi-o dadea s-o citesc sau cu care venea la cenaclu, la „Junimea“. De la un punct incolo, am constatat ca mecanismul era urmatorul: Mircea „simtea“ un subiect, intuia ca acolo se ascunde ceva, un potential de semnificatie dincolo de coaja realista a lucrurilor, si il tot relua pina cind se „cocea“, pina ii descoperea interpretari ingenioase si-i gasea montura potrivita, constructia narativa in care sa-l poata exploata. Inainte de a o pune pe hirtie, nu-i placea sa vorbeasca despre ea, despre proza la care se gindea, dar era – dimpotriva – foarte comunicativ pe subiectul despre care doar el stia ca vrea sa-l transforme in text.

Catre sfirsitul anilor ’80, incepuse sa pomeneasca de scafandri. Dupa marturisirile din paginile Zodiei…, deduc ca trebuie sa fi fost prin 1987 sau catre 1988. Era alt fel de recurenta: pe linga subiectele „mici“ (ca sa le numesc asa), tipic prozastice, epice, mai avea obiceiul sa aleaga cite o tema sau un tip de personaj carora le „dezvolta“ puterea de simbolizare, descoperind-o sau investind-o in ele. Asa facuse cu meteorologia si cu utopia in primul lui roman, Tratament fabulatoriu, asa avea sa faca si cu scafandrii. Il atrasese ideea scufundarii lor in adincuri inaccesibile. Naveta permanenta intre suprafata si profunzime pe care meseria subacvatica o presupune i se paruse – si este – foarte ofertanta ca potential semnificant in mai multe planuri. La fel – principala problema a scafandrilor si principalul lor pericol profesional: diferentele de presiune dintre suprafata si nivelele succesive de scufundare. In prima parte a Zodiei…, cea pe care Mircea a apucat s-o scrie, toate aceste lucruri devin simboluri ale existentei in istoria care-i supune pe indivizi unor presiuni diverse, precum si ale scrisului vazut ca imersiune in profunzimile realitatii, de unde sint aduse semnificatii la suprafata hirtiei (vezi p. 5-6, 7 etc.).

In aceeasi perioada se fixase pe inca un „motiv“ cu potential mare de semnificare, si anume cel al restauratorilor de biserici, de monumente in genere. Nu stiu daca a marturisit-o si altora, dar tin minte foarte bine ca Mircea mi-a spus ca vrea sa scrie si un roman despre ei, restauratorii. Pe acelasi palier cu prietenul nostru, pictorul Ion Dumitriu, in cladirea de linga Asezamintele Bratianu aflata in folosinta Uniunii Artistilor Plastici, pe Strada Biserica Amzei, isi avea atelierul Viorel Grimalschi, pictor si el. Si restaurator! De la el ii venise lui Mircea ideea, oarecum similara – mi se pare acum – celei cu scafandrii: straturi de timp, de istorie, aducere la suprafata a frescelor acoperite, „ingropate“ in „profunzimea“ zidurilor – si asa mai departe. Ar merita ca Viorel Grimalschi sa fie luat la intrebari cit mai detaliate despre ce si cum a vorbit cu Mircea in perspectiva proiectului de roman. Ca si scafandrul Scarlat, mentionat in Zodia… ca sursa de „documentare“ (p. 132-133)…

Lecturi si interpretari

Cum trebuie citita Zodia scafandrului? Mai intii, avem cartea, atita cita este: aproape intreaga prima parte din cele patru despre care stim ca erau in proiect. In forma tiparita, sint aproape 150 de pagini finisate, exceptionale. Constructie pe mai multe nivele: debut in planul simbolic al imersiunilor scafandrului si ale scriitorului in apele adinci ale vietii; secvente dintr-un jurnal din 1988 al autorului insusi, presarate de-a lungul celor 150 de pagini; si istoria protagonistului din fictiunea romanului, desfasurata la rindul ei pe mai multe etaje (parintii inainte de al doilea razboi mondial, perioada instalarii regimului comunist la sfirsitul anilor ’40 si in deceniul urmator, apoi anii ’60-’80, cind personajul, Diogene Sava, isi face scoala, liceul, facultatea si urmeaza sa se casatoreasca). Il regasim peste tot pe Mircea Nedelciu la cotele sale de excelenta: simbolistica scafandrului, deosebit de percutanta, produce un debut de roman impresionant, de mare forta sugestiva; jurnalul, foarte interesant, surprinde secvente din lumea literara, munca lui Mircea la Libraria Cartea Romaneasca (unde vindea carti), jocul de-a pisica si soarecele cu cenzura Consiliului Culturii si Educatiei Socialiste, dar si scene de viata cotidiana in comunismul intrat in criza sa finala; iar portiunile fictionale, cele mai intinse (probabil ca in jur de doua treimi din text), sint absolut splendide, reconstituind cu mare vivacitate, cu acribie descriptiva si cu verva ironica, lumea satului din Baragan de dinainte si de dupa instalarea comunismului, Bucurestiul anilor ’60-’80, atmosfera din Polonia de dupa declansarea grevelor de la Gdansk din 1980 si de dupa fondarea sindicatului liber Solidarnosc. Pagini de mare proza, in care Nedelciu exploreaza trecutul cu instrumente multiple si sofisticate, de la cele ale prozatorului (personaje, dialoguri, descrieri, situatii) si pina la speculatia politologica si de filozofie a istoriei. Faptul ca romanul e neterminat n-are de ce sa diminueze valoarea efectiva a portiunii scrise. Literatura romana recenta a mai cunoscut situatii de acest fel, ca in cazul Delirului lui Marin Preda, ramas la primul volum, sau in cel al tetralogiei Cartea Milionarului, din care Stefan Banulescu n-a publicat decit Cartea de la Metopolis.

Dar: aparind efectiv in pagina, in secventele non-fictionale, Mircea Nedelciu ofera inca din aceasta prima portiune a romanului numeroase date privitoare la intregul proiect. Reconstituirea lui la anvergura gindita de autor e cea de-a doua lectura obligatorie. Analiza variantelor pastrate e – fireste – de ajutor in atare privinta. Cartea a crescut pe o schita initiala, secvente mai vechi si mai noi fiind asamblate si reasamblate de citeva ori. Intr-o varianta din 1992, titlul este Zodia scafandrului autonom (in raspunsurile lui Mircea la intrebarile medicului psiholog Virgil Sorin, publicate in Suplimentul literar artistic al „Tineretului liber“ nr. 44/3 noiembrie 1990, p. X, apare – probabil din cauza unei greseli de corectura –Zodia scorpionului autonom (!), cu precizarea ca lucra la roman din 1987). Totusi, la sfirsitul primaverii lui 1991 ii spunea lui Gheorghe Craciun, intr-o scrisoare-eseu (aparuta in Contrapunct nr. 22/1991), ca lucreaza la „romanul Zodia scafandrului“.

In alta varianta, in care numeroase inserturi aduc textul aproape de ultima versiune pastrata, o nota de subsol adaugata de mina si care in forma tiparita apare ca „Va reamintim ca cititi romanul Zodia scafandrului“ (p. 49) e datata „1995“, ceea ce arata ca atunci, in 1995, Nedelciu a facut ultima reordonare majora a materiei pe care o avea scrisa. Se afla in Franta, in asteptarea operatiei de autogrefa de maduva osoasa, deci in perioada mai-octombrie 1995. Printurile, lipsite de diacriticele romanesti, confirma ca, departe de tara, n-avea la dispozitie fonturile necesare. Vezi si detaliile din interviul pe care l-a acordat Adevarului si Adevarului literar si artistic la intoarcerea acasa, dupa operatie, la inceputul lui 1996 (Adevarul literar si artistic, 28 ianuarie 1996). Sint multe de spus, multe de reconstituit, legaturi de facut, astfel incit proiectul mare al Zodiei scafandrului sa poata fi schitat ca viziune vasta, ilustrata doar fragmentar in paginile finisate si publicate.
Apoi, se cuvine facuta o lectura a Zodiei… in ansamblul scrierilor lui Nedelciu. Sint aici teme, „motive“ si chiar personaje care revin din texte anterioare: Diogene Sava isi face liceul la Fuica, localitatea din Tratament fabulatoriu, se va imprieteni cu colegul sau de serviciu Zare Popescu, pe care-l cunoastem din Zmeura de cimpie etc. etc. Chiar in paginile Zodiei… se face trimitere la Primul exil la cronoscop, text din culegerea Si ieri va fi o zi, unde – intr-adevar – e lansata tema scafandrilor si a presiunii la care ei trebuie sa reziste. Din nou, sint multe legaturi de facut. Zodia… publicata face parte dintr-un text mult mai intins…

In sfirsit, probabil ca cea mai importanta lectura obligatorie, si de cea mai larga cuprindere, e aceea a Zodiei scafandrului ca roman al autorului, al bolii care avansa si – in paralel – al efortului sau de a interpreta secolul XX romanesc. Intr-o asemenea perspectiva, statutul lui Diogene Sava de alter ego al prozatorului devine esential, lumea satului natal al celui dintii, Boroana, trebuie citita biografist, ca „transcriere“ a celei din Fundulea natala a celui de-al doilea s.a.m.d. Sint de adus in discutie multe alte texte ale lui Nedelciu, inclusiv articolele si micile eseuri in care a vorbit – de pilda – despre conacul de la Fundulea al Maricai Sion, cu care se casatorise Matei Caragiale (facut personaj in Zodia…). Din aproape in aproape, intreaga istorie a suferintei lui Mircea tine de substanta romanului, in care sint inregistrate primele simptome, apoi evolutiile de-a lungul citorva ani si se vorbeste despre „sincronizarea“ scrisului cu crizele de febra. Prietenul nostru se decisese sa includa in carte tragedia pe care o traia – si pe care, pentru a intelege proiectul mare al Zodiei scafandrului, va trebui sa o reconstituim in toate detaliile.

Nu vroia sa vorbeasca deschis si pe larg despre toate aceste lucruri. Il intrebam din cind in cind, in ultimii ani, daca mai avanseaza in carte si-mi raspundea scurt ca nu prea, ca nu mai are puterea s-o faca (desi isi vedea in continuare de articlerie cu destula energie). Mi-a spus si mie, a spus-o si altora: ajunsese la superstitia ca daca ar termina romanul i s-ar termina viata (dupa ce incercase sa se „monteze“ pe linie optimista: sa-l duca la bun sfirsit cu gindul ca atunci, ca prin farmec, se va putea ridica in picioare din scaunul rulant in care statea imobilizat din 1996 – v. interviul din Cotidianul, 7 aprilie 1998). Ar insemna sa vedem in Zodia scafandrului o carte la care autorul a lucrat – paradoxal – pentru a nu o incheia niciodata. Drept pentru care finalul ei este chiar sfirsitul celui care o scrie, iar ea devine, mult mai mult decit un roman, sensul unei intregi vieti…

Etichete:  Zodia scafandrului, Mircea NEDELCIU
 
 
 
Cele mai citite articole
Ce e rău şi ce e bine
Receptarea operei lui V. Voiculescu
Pseudopolitica sau despre romanul poliţist al campaniei electorale
Recviem pentru un muzeu
BIFURCAŢII. Marile iluzii
Cele mai comentate articole
Ce e rău şi ce e bine
Receptarea operei lui V. Voiculescu
BIFURCAŢII. Marile iluzii
„Forma finală a operei este o surpriză şi pentru autorul însuşi“. Interviu cu Henry MAVRODIN
Pseudopolitica sau despre romanul poliţist al campaniei electorale
Cele mai recente comentarii
Iata cum
Viitor articol despre "Cumintenia pamantului"
expertul Cuminteniei
(cu-)adevărat circ
In curand in librarii: Epistolar II
 
Parteneri observator cultural
FILTM