În numărul trecut am expus pe larg situaţia străzii
Mântuleasa, aflate pe punctul de a fi mutilată de un turn cu 17 etaje, prin
decizia Consiliului local al sectorului 3. În acest număr vă prezentăm un
interviu cu dna Maria Berza, vicepreşedinte al Fundaţiei Pro Patrimonio,
iniţiatoarea proiectului „Mântuleasa - studiu de geografie mitică
bucureşteană“, care îşi propune o revalorizare a străzii consacrate de proza
lui Mircea Eliade.
Stimată doamnă Maria Berza, sînteţi vicepreşedinte al
Fundaţiei Pro Patrimonio, o organizaţie nonguvernamentală a cărei miză o
reprezintă conservarea patrimoniului natural şi cultural din România. Numiţi
cîteva dintre proiectele pe care le-aţi derulat pînă acum, precum şi
rezultatele obţinute în urma acţiunilor dvs.
Trebuie să încep prin a spune că Fundaţia Pro Patrimonio,
întemeiată de arhitectul Şerban Cantacuzino, preşedintele său fondator,
împlineşte la începutul anului viitor zece ani de activitate, iar eu sînt
implicată în proiectele ei din anul 2001; îmi dau seama, privind îndărăt, că am
parcurs un drum destul de lung împreună.Scopul principal al Fundaţiei îl reprezintă, desigur, ocrotirea şi
conservarea patrimoniului natural şi cultural din România, dar, pe lîngă
proiectele concrete, vizibile şi palpabile, de salvare şi restaurare, strategia
noastră pe termen lung cuprinde programe de educaţie a copiilor şi tinerilor
(concursuri de desen cu premii pe teme de patrimoniu, broşuri de informare,
hărţi), participarea, alături de alte organizaţii, la întîlniri, seminarii şi
campanii de protejare a unor situri de patrimoniu împotriva acelor proiecte
ilegale care le-ar primejdui identitatea sau chiar existenţa (Parcul Carol,
Dracula, Cathedral Plaza, Roşia Montană, ca să citez doar cîteva), rapoarte şi
expoziţii referitoare la patrimoniul aflat în pericol din România, cu un studiu
de caz despre Sinaia, oraş aflat în plină dezarticulare (raport la Cracovia,
pentru Grupul de lucru pentru Europa Centrală şi de Est, raport la Stockholm –
Congresul Europa Nostra, expoziţie la ICR Londra şi Institutul Cultural
Francez). Am încheiat restaurarea şi darea în folosinţă a Casei Golescu din
Cîmpulung şi a parcului său dendrologic, precum şi a unei gospodării săseşti
din satul Viscri. Au fost restaurate nu numai clădiri, ci a fost prezervat şi
dăruit comunităţii locale şi altor vizitatori un mod de viaţă, prin
reabilitarea mobilierului original, în cazul Casei Golescu, sau achiziţionarea
de mobilier şi alte obiecte decorative autentice, în cazul gospodăriei din
Viscri. De asemenea, proiectul DECIDE (Developing Creating Destinations) a
vizat Lipscaniul: am publicat trei hărţi diferenţiate ale centrului vechi,
însoţite de texte referitoare la istoria zonei, plus o a patra care a imaginat
un itinerar cultural (Drumul caravanelor neguţătoreşti, de la Manuc Armeanul la
comitele Laurenţiu), pornind din centrul istoric al Bucureştilor, continuînd
prin Cîmpulung Muscel, străbătînd Carpaţii şi încheindu-se în Transilvania, la
Dealul Frumos – Schoenberg şi Sibiu.
În primăvara anului 2009 aţi demarat proiectul „Mântuleasa,
studiu de geografie mitică bucureşteană“. Cum v-a venit ideea acestui proiect?
De ce aţi ales tocmai zona Mântuleasa – îndeplinea anumite criterii?
Zona Mântuleasa s-a ales de la sine, iar evenimentul care a
declanşat totul ţine de miracol. Am citit în numărul trecut o scurtă relatare a
dvs despre felul în care s-a născut proiectul, în jurul darului postum făcut de
maestrul Vasile Gorduz Bucureştiului, străzii Mântuleasa, nouă, tuturor, un
îndemn la reflecţie şi mai cu seamă un îndemn la „ieşirea din interval“. Sub
semnul lui Eliade, şi ocrotită de el, s-au petrecut această întîlnire şi
promisiunea care a a urmat. Dezvelirea chipului lui Eliade în viziunea
maestrului Gorduz, cu severitatea privirii ce caută spre înlăuntru, dar te
obligă la un examen de conştiinţă, precizia cu care chintesenţa personalităţii
eliadeşti este redată (aşa cum atît de frumos îl descrie Sorin Alexandrescu în
Eliade et Cioran –traducerea în limba
română îmi aparţine: „o privire ce vine de departe, sub o frunte concentrată,
puternică; obrajii, bărbia cioplită dur, despărţite de o gură subţire, liniară,
crispată“), dar cu mesajul elegant şi de neocolit al eternităţii, plasarea
ideală în micul scuar de lîngă Biserica Mântuleasa, acea inefabil de frumoasă
dimineaţă de primăvară, au condus la acest proiect. Între cei prezenţi am
simţit că mitologia străzii Mântuleasa poate contribui, în spiritul lui Eliade,
la regăsirea şi recuperarea a ceea ce a fost pierdut sau uitat.
Aşa v-am întîlnit, în acea zi, pe dvs, doctorand în opera
lui Mircea Eliade (sub îndrumarea lui Sorin Alexandrescu), cooptată cu un rol
important în proiect, urmată, după cîteva zile, de arhitecta Adriana
Scripcariu, care are o lucrare de diplomă dedicată străzii Mântuleasa şi a
publicat ulterior studii despre zonă, şi de Mioara Lujanschi, şi ea iubitoare
şi cunoscătoare a acestui cartier bucureştean. Primarul Neculai Onţanu şi-a
arătat disponibilitatea de a sprijini proiectul, ca şi criticul de artă
Ruxandra Garofeanu. Am participat la un program de finanţare al Uniunii
Arhitecţilor, intitulat „Observator urban“, şi iată că proiectul nostru,
primind finanţare, a pornit la drum.
Dl arhitect Ştefan Dumitraşcu ne declara, în numărul trecut
al revistei, că singura şansă de revitalizare a zonelor istorice este ridicarea
de noi construcţii, care să le potenţeze, mai ales cînd arhitectura clădirilor
vechi prezintă o valoare „instabilă“. Cum determinăm cînd o zonă istorică
merită protejată şi cînd nu merită interesul?
Cînd o treime din Bucureşti a fost distrusă de planul
ceauşist de „sistematizare“, nu cred că oraşul mai are nevoie de „potenţare“
prin noi construcţii. Acestea îşi au, fireşte, rostul lor în dezvoltarea unui
oraş, dar cu siguranţă nu în sporirea dizarmoniei. Odată ce o zonă are un
caracter istoric declarat, clădirile cu o anumită vechime, o valoare
arhitecturală (prin stil, calitatea construcţiei sau prestigiul arhitecţilor)
ori peisagistică, o valoare culturală sau istorică trebuie să beneficieze
obligatoriu de un regim de protecţie.
Orice intervenţie, de la demolare şi pînă la introducerea
unor enclave arhitecturale moderne, trebuie chibzuită cu atenţie şi hotărîtă cu
consensul tuturor decidenţilor şi ţinînd seama, bineînţeles, de un anumit regim
de înălţime şi de ocupare a terenului.
Strada Mântuleasa este, conform Planului Urbanistic Zonal,
elaborat de UAIUM în urmă cu 7 ani, zonă protejată, avînd un număr de 12
clădiri considerate monumente istorice. Ce s-ar putea face pentru acestea şi
care sînt autorităţile care ar trebui să se implice în salvarea lor?
Depinde în primul rînd de situaţia regimului lor de
proprietate. Dacă una sau mai multe dintre ele pot fi achiziţionate de
instituţii publice ori companii private, acest lucru nu va fi decît în
beneficiul oraşului şi al locuitorilor săi. Ele pot deveni galerii de artă,
muzee (în legătură cu aceasta, mă simt obligată să spun că lucrările unor mari
artişti, ca Vasile Gorduz, pentru că el ne-a reunit, sau Marcel Chirnoagă, nu
sînt expuse nicăieri, ci doar păstrate prin grija familiei sau a prietenilor),
cluburi, ateliere pentru artişti, centre culturale sau cu alte destinaţii
revitalizatoare.
Din păcate, multeclădiri istorice sau care conferă Bucureştilor farmec arhitectural au
fost distruse iresponsabil, pentru profituri financiare.
Ce părere aveţi despre ce se întîmplă acum în centrul vechi
al Capitalei?
Ceea ce pot să spun cu certitudine este că nu se întîmplă
ceea ce ar trebui să se întîmple. Am asistat la prezentarea mai multor planuri
de reabilitare, la oferte serioase din partea unor instituţii internaţionale,
s-au făcut împrumuturi, dar proiectele nu s-au materializat pînă la urmă,
oricum nu într-o formă dătătoare de speranţă în momentul de faţă,deoarece totul se cufundă într-un soi de
lîncezeală informă. De vină este, probabil, lipsa curajului de a crea un plan
transparent de la bun început – proiecte, buget, durată, implicarea
autorităţilor statului şi a celor locale, implicarea şi informarea comunităţii
locale. Mai este şi lipsa onestităţii de a recunoaşte nevoia de sprijin
competent şi de a-l solicita, a capacităţii de desprindere de hăţişurile
funcţionăreşti ucigătoare de orice coerenţă, elan sau frumuseţe. Încă, după
atîţia ani de declaraţii şi de deschideri de şantiere, apoi pe jumătate
abandonate, lipsesc voinţa politică şi viziunea. Nu vorbesc de resurse, deşi
sîntem în plină criză economică. Resurse se găsesc oricînd, mai cu seamă
căorice investiţie în restaurarea
patrimoniului istoric constituie cel mai sigur mijloc al revitalizării şi
dezvoltării unei zone, inclusiv crearea unui număr important de locuri de
muncă.Exemple în acest sens sînt
destule în toate capitalele şi marile oraşe din Europa Centrală şi de Est,
marcate de cenuşiul şi distrugerile comuniste. Nicăieri în această parte a
Europei nu se mai poate întîlni un caz ca al Bucureştiului, oraş abandonat
afectiv de locuitorii lui. Lipsa coeziunii sociale şi a coerenţei
administrative reprezintă una dintre marile cauze ale situaţiei actuale.
Eu sper că dl arhitect-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu,
ne va fi de ajutor în sensul acesta.
Deconspiraţi-ne un singur secret al itinerarului cultural
Mântuleasa, aşa cum îl vedeţi dvs şi echipa de cercetători implicaţi în proiect.
De ce şi-ar dori un bucureştean să-l parcurgă, chiar dacă zona îi este
familiară?
Deoarece documentarea pe teren nu este încheiată şi prin
urmare nu am ajuns la o concluzie asupra elementelor finale ale itinerarului,
voi spune doar că vor avea loc aici o serie de evenimente culturale – mici
spectacole literare, expoziţii stradale, muzică şi alte „motive“ de atracţie.
Şi aici sînt pivniţe, de-adevăratelea! Dar vom mai vorbi despre ele...
Arh. Octav DoicescuParcul Jianu - Joi, 13 August 2009, 12:19
Cartierul 'Herastrau' (sauParcul Jianu si nici decum Primaverii) a fost distrus de catre Arhitecti ca B. Ardesoiu si Ciocazan ( IGLOO) . Frumoase vile neoromanesti au disparut , lasand locul unor Bunkere postcomuniste ....Ce n-a facut Ceausescu, o face acum "omul nou" , noul Arhitect frustrat si incompetent.