OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Timp de zece saptamini, Universitatea Catolica a Americii din Washington, D.C. gazduieste o intilnire internationala pe teme controversate precum multiculturalismul si globalismul. Ideea de la care s-a pornit este aceea de a analiza valorile culturale, politice si sociale ale lumii actuale din perspectiva invatatilor provenind din diferite arii geografice si culturale ale lumii. Scopul urmarit este: identificarea crizelor de constiinta contemporane si a cauzelor care au contribuit la aparitia lor. Stim ca intelegerii conceptelor si a rolului lor in structurarea ideologiilor i se acorda un loc privegiat in studiile universitare. Chiar si atunci cind studiile si analizele imbraca o haina abstracta, ele contin si trimiteri spre realitatile lumii in care traim, exemple alese din istorie si politica, din psihologia individului si a comunitatilor umane.

Orientarea filozofiei spre aspectele practice nu este un secret pentru nimeni. Nu am sa invoc aici decit acele modalitati de a privi lumea care joaca astazi un rol in structurarea valorilor spre care tinde omenirea sa se aseze. Ma limitez la discutarea tipului de analize propus de occidentali. Atunci cind aspiratia unui John Rawls, de pilda, este aceea de a explica intelesul politic al conceptiei de justitie sau de a prezenta ideile fundamentale ale cetatenilor privind puterea lor, intentia declarata este de a propune reajustari de baza in filozofia politicii. Atunci cind Charles Taylor introduce in dezbaterea internationala problema politicilor de recunoastere, el este atras in primul rind de explicarea rosturilor conservarii sau dobindirii demnitatii egale in societatea contemporana. In studiul intitulat The Politics of Recognition, el acorda o atentie speciala teoriei diferentelor. Taylor este incredintat ca distinctiile au fost adesea ignorate, pierzindu-se astfel din vedere idealul de autenticitate. Invatatul observase cum ca tot asa a fost cu putinta procesul de asimilare la identitatea dominanta sau majoritara (vezi Multiculturalism. Examining the Politics of Recognition, Princeton University Press, 1994, p. 38).

Este evident ca demersurile unor intelectuali ca aceia invocati mai sus se cuvin a fi luate in considerare, dar mai cu seama examinate critic in perspectiva unei interpretari articulate si comparative. Sa mai retinem pentru moment ca in cazul comunitatilor care revendica aplicarea conceptului de multiculturalism, tendinta frecvent intilnita (e drept, mai mult in democratiile occidentale) este aceea de a tine seama de referintele social-politice locale. Exercitiul academic este pe cit de complex, pe atit de dificil, caci necesita pastrarea unei distante fata de experientele particulare, cunoasterea preocuparilor anterioare, adaptarea discursului la provocarile sferei publice, folosirea conceptelor in functie de distinctiile conferite lor prin mijlocirea limbilor. Iata de unde deriva importanta activitatii intelectuale, enorma responsabilitate a acelora care o reprezinta.

Sferele civica, politica, juridica si de instructie depind in mare masura de rolul asumat de creatorul de valori culturale. Aspectul acesta este adesea insuficient observat de catre congenerii mei, mai cu seama daca s-au implicat in sfera politicului. As spune ca edificator este ceea ce se intimpla in statele Europei Est-Centrale. Dar nu numai. Este de dorit – si acest lucru mi s-a parut cistigul dintii al reuniunii la care iau parte – ca macar in faza cautarilor, gindirea sa nu fie contaminata de ideologii politice la moda.
In rindurile ce urmeaza ma voi ocupa doar de tema multiculturalismului. Cum se stie, limbii, religiei, traditiilor li se acorda un rol exceptional in asemenea evaluari. Dintre intrebarile care au revenit periodic in cursul dezbaterilor de la Universitatea Catolica a Americii din Washington, D.C., as aminti: de ce si de unde izvoraste interesul pentru multiculturalism? Este acest concept cu adevarat o problema de interpretare derivata din experienta diverselor grupuri sau invatatii au fost indusi in eroare de speculatiile politicienilor?

In ce masura diferitele acceptiuni ale multiculturalismului evidentiate in ultimul deceniu beneficiaza de o examinare plurala, intelegind prin aceasta luarea in considerare atit a rezultatelor universitatilor occidentale, cit si a acelora apartinind institutiilor similare situate in intinsul areal al Estului sau al Sudului? Este adevarat ca studiile de caz dezvaluie similaritati intre societatile cu profil multicultural sau diferentele presupun interpretari in functie de cadrul local? Sint filozofii contemporani asezati intr-o pozitie suficient de independenta ideologic spre a discuta multiculturalismul in absenta unor presiuni ale propriilor comunitati si politici statale?
S-a observat in contextul amintitului seminar ca avocatii educatiei si ai filozofiei multiculturalismului sint de parere ca toate culturile trebuie sa se bucure de un fel de integritate, sa beneficieze de un anumit respect, sa nu fie marginalizate, reduse la tacere sau supuse opresiunii de catre culturile dominante. In aceasta acceptiune, idealurile personale sau ale societatilor sint in primul rind idealuri ale culturilor particulare; sint aspiratii circumscrise traditiilor locale si care se bazeaza pe capacitatea de conservare a habitatului mostenit de la generatiile precedente; reprezinta o gindire intemeiata pe trasaturi psihologice distincte ale comunitatilor regionale, nationale sau rasiale. Diferentialismul lingvistic devine in acest caz promotor al monoculturalismului, un constant reper pentru o ipotetica demnitate unica.

Atunci cind studiase problema aceasta a multiculturalismului, Taylor avusese in vedere ideea conform careia politicile diferentelor se dezvolta organic si in afara acelora referitoare la demnitatea universala. Luind ca reper societatea americana, Charles Taylor avea sa avanseze ipoteza conform careia organicitatea culturala este capabila sa elimine conditionarile social-economice. O naivitate socanta pentru un invatat cu experienta examinarii realitatilor sociale, a interconditionarilor dintre social-politic si economic. In fapt, fiecaruia dintre noi ne scapa nu doar amanunte, dar si lucruri majore, de unde si utilitatea supunerii rezultatelor unei serioase testari critice. Ramine de vazut pe de alta parte – asa cum corect sugerase Harvey Siegel – ce rol acordam posibilelor sau realelor idealuri transculturale. Participantii au invocat in acest sens – cu mult succes din punctul de vedere al nuantarilor – provocarea adusa de culturile de frontiera, situate intre tari cu identitati lingvistice distincte sau cu religii distincte. Aceste culturi au generat compromisuri, dar si traditii regionale autentice. Relativitatea discursului identitar in asemenea zone a fost posibila, asa cum a fost cu putinta declararea propriu-zisa a apartenentelor multiple. Exemplele oferite de geografia si demografia Europei sint nenumarate si ele au fost cind si cind invocate in seminarul de la The Catholic University: lumea franco-germana din Alsacia si Lorena; comunitatile italo-slovene de la Gorizzia si acelea italo-germane din Tirol; traditia austro-slovena a Klagenfurt-ului; identitatile belgianului si ale olandezului; multilingvismul generind pluralul national al Elvetiei; sudetii ceho-germani si lumea spatiului de pe Oder-Neisse indicind dimensiunea transfrontaliera (si transculturala) polono-germana; comunitatile cu fundament civilizational cvasiidentic ale Dunarii de mijloc si ale bazinului carpatic etc.

Intr-un excelent articol despre educatia si idealurile filozofice ale transculturalitatii, Harvey Siegel staruise asupra distinctiei terminologice, el introducind in discutie conceptul de transcultural. Ce inseamna acest concept? El se refera la idealurile putind fi aplicate la mai mult decit o singura cultura. Multiculturalismul este legitim, in acceptiunea autorului mai sus citat, in cazul in care accepta atit idealurile derivate din sensurile culturale specifice, cit si pe acelea transculturale (vezi Harvey Siegel, Multiculturalism and the Possibility of Transcultural Educational and Philosophical Ideals, in The Journal of the Royal Institute of Philosophy, Cambridge University Press, vol. 74, nr. 289, 1999, pp. 387-409). Problema este ca majoritatea teoriilor privind multiculturalismul resping o asemenea observatie rationala. Prin urmare: unde apare falsitatea teoriei multiculturalismului? Intr-un punct-cheie al demonstratiei, si anume acolo unde fantezia depaseste cu mult cadrul real afirmind: idealurile proprii unui grup nu pot fi extinse dincolo de frontierele culturale promovate si imbratisate de acesta.

Prin urmare, din punctul de vedere al aceluia care incearca sa nu ocoleasca latura morala a discursului se cuvin puse urmatoarele intrebari: de ce sa acordam interes multiculturalismului in sens de cultivare a specificitatilor (revenind astfel la acelasi pagubos monoculturalism) si sa ignoram comunitatile profesind multiple traditii si asumind relatia cu alteritatile? Doar teama de „asimilism“, in cazul unei minoritati, sau aceea de pierdere a notei de autenticitate, in cazul unei comunitati majoritare, nu mi s-a parut o justificare credibila, chiar daca unii dintre invitatii la discutii au preferat o asemenea polarizare. De aici s-a nascut o alta legitima interogatie: sint idealurile transculturale reprezentative pentru omenire, pentru anumite zone ale globului sau pentru tot globul si daca da, atunci care ar fi formele de existenta comunitara incompatibile cu aspiratiile individului? Ceea ce am remarcat mai multi dintre noi – in intimpinare venind cercetarea aceluiasi Harvey Siegel – a fost ca una din sansele adeptului teoriei multiculturaliste este sa revina asupra limitelor interpretarii sale, acceptind teza potrivit careia toate culturile trebuie sa fie de acord cu legitimitatea existentei celorlalte (traind conform propriilor idealuri specifice). Ca un pandant al acestui mod mai profund de a vedea lucrurile, invocatul multiculturalist va admite ca propriile sale valori pot deveni si ale altora. Adica, transculturale. Adica, universale. Este adevarat ca nu exista fiinta umana transistorica ori supersociala, ceea ce nu atrage dupa sine speculatia in temeiul careia valorile culturale nu pot fi relevante decit in cazul aplicarii lor la o singura comunitate istorica.

Oare monolingvismul sa fie o forma obligatorie de prezervare a identitatii, in vreme ce multilingvismul, una care contribuie la pierderea relatiei cu traditia? Exista localitati, regiuni, state, natiuni definibile doar prin prisma apartenentei la o singura traditie? Sint persoane care se regasesc intr-o singura forma comunitara, culturala, religioasa sau rasiala? Se pot ele recunoaste intr-o singura ipostaza de-a lungul unei perioade de timp sau in cursul numeroaselor activitati (intelectuala, social-profesionala, politica) in care se angajeaza ca fiinte active? Probabil ca cititorii vor dori sa afle, cu indreptatire, de ce anume toate aceste semne de intrebare se cer luate neaparat in considerare in evaluarea problemei multiculturalismului. Ei vor fi sceptici cu privire la demersul intelectual de indata ce vor observa ca politicienii adesea decid in absenta consultarii acestui gen de rezultate teoretice. Ar trebui sa adaug imediat ca receptorul va ajunge sa joace propriul sau rol in dialogul cu puterea politica. Singura conditie este ca informatia si intelegerea sa-i conduca propria decizie.

Din punctul meu de vedere, multiculturalismul abordat prin prisma separatismelor de tot felul (rasiale, entno-culturale, religioase, lingvistice) este lipsit de relevanta. In incercarea de formulare a alternativei la gindirea politica actuala, rolul inteligentsiei este din nou unul semnificativ. Sincer cred ca presupusa ideala forma de expresie si de existenta aflata in minoritate sau majoritate nu poate fi construita in absenta dialogului transcultural. Sint acestea citeva observatii care au pornit de la sau au atras atentia asupra unor carti precum: Multiculturalism. Examining the Politics of Recognition de Charles Taylor; Culture Matters. How Values Shape Human Progress, editata de Lawrence E. Harisson si Samuel Huntington; The Culture of Citizenship. Inventing Premodern Civic Culture de Thomas Bridges; Political Liberalism de John Rawls; Contingency, Irony, and Solidarity de Richard Rorty; The Clash of Civilization de Samuel Huntington s.a. Analiza nu poate fi insa luata in seama in absenta spiritului critic, de unde si controversele ce dau culoare unei dezbateri academice. Toate acestea au fost cu putinta aici, la Washington, D.C., multumita profesorului George McLean si a School of Philosophy din The Catholic University of America (CUA).

Trebuie sa spun ca si pentru cel mai reticent vizitator, mediul academic american indica o disponibilitate apreciabila pentru dialog, pentru formularea noilor ipoteze. Este acesta un merit care face posibila reluarea formularilor insuficient articulate in baza cercetarii nemijlocite. Ceea ce imi pare foarte important in reuniunile profesionale de acest fel este aflarea unui mod adecvat de a evidentia unghiurile de vedere diverse, valorile si idealurile apartinind culturilor si civilizatiilor omenirii. Aceasta cu atit mai mult atunci cind sint articulate in jurul unora dintre cele mai disputate concepte, asa cum este de exemplu multiculturalismul. Concluzia este ca dincolo de mijloace si traditii culturale situate la antipozi, intelectualii au multe in comun, ei putind fi cei dintii si cei mai credibili promotori ai intelegerii diferentelor si a similaritatilor specifice fiintei umane.

Washington, D.C.