OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am aterizat la Budapesta în seara zilei de miercuri, 22 aprilie, venind de la Los Angeles. Luasem avionul transatlantic, venind direct de la unul dintre cursurile mele; aşa se potrivise programul. Cu toate acestea, cînd am ajuns la destinaţie nu simţeam nici o urmă de oboseală. Era ora amurgului la Budapesta, dar mie mi se părea a fi o dimineaţă prelungită, cu lumină roşietică. Am fost întîmpinat de editorul romanului meu, dl K˝orössi P. József, care adusese un exemplar al ediţiei maghiare a cărţii intitulate în română Venea din timpul diez. Aveam să aflu mai tîrziu că lucrarea, proaspat apărută şi mirosind a cerneală, se afla deja în librării. Cartea se afla deja la standul cu care România participa la Festivalul Internaţional de Carte de la Budapesta, în calitate de invitat special, dar şi la standul Editurii Noran, care a publicat-o. Ştiam de acum aproape doi ani cît de mult îşi dorea dl K˝orössi ca România să fie, într-o bună zi, invitatul Festivalului Cărţii şi vedeam că acum visul s-a împlinit.

 

În fapt, comunicatul ICR Budapesta (dat publicităţii acum cîteva zile) a subliniat rolul important pe care dl K˝orössi l-a avut la invitarea României la acest important eveniment cultural european. Pentru acest moment, dl K˝orössi a pregătit, ca editor, între altele, şi una dintre cele mai impresionante antologii de proză scurtă românească pe care eu le cunosc, un volum de peste 700 de pagini, de la I.L. Caragiale pînă în zilele noastre. Cît despre volumul Venea din timpul diez, deşi proaspăt apărut, acesta ajunsese deja la critici (primul comentariu a apărut în élet és irodalom pe 24 aprilie, alături de comentarii în care se discutau, între altele, şi cărţile lui Norman Manea, Florina Ilis şi Filip Florian). A avut loc o adevărată furtună informaţională pentru care sînt profund recunoscător spaţiului cultural maghiar: literatura română a fost primită în Ungaria cu mare interes şi cu inteligenţă, cu prietenie şi o artă a ospitalităţii care a depăşit simpla politeţe.

 

De acum, după ce am văzut la faţa locului expresia interesului, sînt convins că publicului de literatură din Ungaria îi pasă de ceea ce se scrie în România. Am acordat şase interviuri în trei zile şi probabil un program similar au avut şi alţi scriitori români. Pentru primul dintre ele, echipa televiziunii Duna TV s-a deplasat la hotelul unde se afla delegaţia României. Am realizat împreună interviul în salonul pe care hotelul îl rezervase pentru acest scop. Am vorbit despre România de după 1990, despre experienţa tranziţiei, comună atît României, cît şi Ungariei, despre perioada dintre decembrie 1989 şi finele lui 1991, cînd România a funcţionat fără o Constituţie, despre vremurile cînd excesele pot despărţi oameni şi pot aduce tensiune socială, şi despre provocarea reprezentată de transpunerea acestei experienţe într-o lucrare de ficţiune. Am spus că m-a interesat să scriu în Venea din timpul diez despre România ca despre un întreg, să decriptez România de parcă ar fi un cod încuiat cu multe parole, şi să analizez cultura română de parcă ar fi o teorie logică. Se înţelegea cînd glumeam. Ironiile mele treceau la traducere, momentele cînd eram serios au trecut şi ele foarte bine, dialogul nu a avut lacune.

 

A doua zi, pentru un alt interviu, unul dintre realizatorii de emisiuni radio, dl László Gy˝ori, de la MR-3 Bartók Rádió, mi-a spus că i se pare că povestea din Venea din timpul diez, deşi plasată în Bucureştii de la începutul anilor ’90, seamănă foarte mult cu Ungaria din zilele noastre. Am auzit lucrul acesta spus de cîteva ori în zilele următoare, iar cineva mi-a spus că am scris nu doar o carte românească, ci o carte est-europeană, în sensul că experienţa realităţii româneşti dintre 1990 şi 1996 mi-a dat prilejul de a scrie o carte care vorbeşte despre perioada tranziţiei, în general. Nu aş fi aflat asta dacă nu ar fi existat experienţa mea budapestană şi întîlnirile pe care le-am avut cu jurnalişti, critici sau cititori maghiari. În chip de lansare a cărţii, organizatorii au pregătit întîlnirea mea cu dl Parti Nagy Lajos, moderată (cu un excelent arsenal de informaţii literare) de dna Anamaria Pop. În după-amiaza următoare, am întîlnit pe cineva care mi-a spus că a citit Venea din timpul diez în două zile şi că i s-a părut o carte exactă. A fost singurul moment cînd mi s-a făcut frică: oare tuşele acelea groase din cartea mea, expresie a dezamăgirilor de acum mai bine de un deceniu, să reprezinte ceva care ar putea caracteriza Europa de Est în perioada tranziţiei? Ce filon am atins oare? Mă gîndeam la asta în timp ce vizitam stand cu stand festivalul: un tîrg de carte foarte reuşit, şi România la standul numărul 2, în poziţie centrală. Imediat după fascinaţia primelor două zile, am început să descopăr imperfecţiunile organizatorice, care nu au fost puţine.

 

Din nefericire, au existat diferenţe între programul evenimentelor româneşti, aşa cum fuseseră date publicităţii de ICR Budapesta şi cum a fost publicat acelaşi program în versiunea maghiară (şi engleză) a organizatorilor festivalului. Din păcate, multe dintre evenimentele organizate la standul românesc nu s-au desfăşurat conform programării. Am fost acolo şi am văzut ce întîrzieri au fost. De pildă, dacă e să dăm crezare programelor (contradictorii) care au circulat, Mircea Dinescu ar fi trebuit să fie la aceeaşi oră în două locuri diferite, o imposibilitate în lumea fizicii obişnuite (dar dl Dinescu a izbutit şi asta). Am văzut funcţionari ai ICR Budapesta sau ai Ministerului Culturii care au venit la stand de la 6.30 dimineaţa şi au muncit enorm ca standul românesc să arate bine, ca expoziţia să aibă sens şi să nu lipsească nimic.

 

Designul standului a fost inteligent şi atractiv. Alături de aceste eforturi care au arătat chipul contemporan al României culturale, au avut loc erori care au fost observate de toată lumea. Între acestea, cea mai gravă a constat în faptul că, în programul oficial al manifestărilor româneşti de la acest Festival al Cărţii, nu a fost inclusă prezentarea volumului Întoarcerea huliganului de Norman Manea, care tocmai apăruse la Editura Alexandra. E vorba de un eveniment editorial major, care ar fi făcut onoare României şi care a fost omis de partea română din program. Aşadar, romanul lui Norman Manea, care a primit în 2006 importantul Premiu Médicis Étranger în Franţa, nu a fost menţionat, cuprins sau inclus în programul românesc al manifestărilor de la acest festival. Rectificarea a fost făcută tacit de mass-media maghiară, între altele într-un comunicat al agenţiei de presă MTI (amintit, între altele, şi la http://multikult.transindex.ro/?cikk=9419), dar şi la Litera. hu (vezi fila http://www.litera.hu/ hirek/beadas-elott), care au prezentat pe rînd autorii români care au lansat cărţi sau au discutat literatură la acest festival, de la Norman Manea pînă la debutanta Adela Greceanu.

 

Înţelegerea mea e că ICR Budapesta a primit structura programului de la organizatorii maghiari şi ar fi avut prilejul să opereze completări şi adăugiri, şi cred că acolo partea română ar fi trebuit să centralizeze şi să întregească informaţia. Sigur că organizarea unui asemenea eveniment nu e un lucru simplu şi că s-a muncit foarte mult, inclusiv la ICR Budapesta, dar, după părerea mea, dl Norman Manea ar fi trebuit invitat de partea română pentru a se alătura delegaţiei româneşti la Budapesta, şi orice mai puţin de atît e un lucru nepotrivit. Onoarea unui gest cultural întregitor s-ar fi extins asupra întregii prezenţe a României şi a prezenţei sale la acest eveniment. A fost un moment important pentru imaginea culturii române în Ungaria şi cred că România ar fi trebuit să-l onoreze la maximum, prezentînd toţi autorii care şi-au lansat cărţi acum. Revenind la experienţa mea personală, ţin să spun aici că sînt recunoscător Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional pentru invitaţia pe care actuala echipă managerială mi-a adresat-o să vin la Budapesta ca membru al delegaţiei române; văd în acest gest preocuparea de a şterge astfel, la modul simbolic, orice diferenţă între scriitorii de limbă română care lucrează în România şi cei care lucrează în alte părţi din lume.

 

Cred că aşa e normal să fie. În felul acesta, am avut prilejul să povestesc, în faţa publicului budapestan, cum îmi aleg subiectele cărţilor, cum mă gîndesc la situarea naratorului într-un roman şi o mulţime de alte detalii strict literare. Ca membru al delegaţiei româneşti, am avut onoarea să fiu prezentat preşedintei Parlamentului maghiar, dr. Katalin Szili, atunci cînd domnia sa a vizitat standul României, imediat după ce a vorbit la ceremonia de deschidere a festivalului. A fost o strîngere de mînă în dreptul raftului unde se aflau cărţile din colecţia „Ego. Proză“, dar şi cărţile de la Editura Curtea Veche; în cadrul expoziţiei româneşti de carte, se aflau expuse trei dintre titlurile mele. Graţie prezenţei României la acest Festival al Cărţii ca invitat special, pentru cîteva zile, fie că am dialogat în engleză, franceză sau română, am adus cu mine, în faţa interlocutorilor maghiari, ceva mai mult decît simpla mea experienţă personală. Aveam să-mi dau seama, o dată în plus, cît de importantă poate să fie literatura şi că actul cultural implică întotdeauna responsabilitate.