OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prima destinaţie, odată ajuns la Reims, poate fi catedrala. Fie şi din simpla curiozitate de a vedea un monument unanim declarat drept o culme a goticului flamboaiant, dar mai ales pentru că este perimetrul sacru în care, pînă la Carol al X-lea, în 1825, au fost încoronaţi regii Franţei. Un fragil relicvar, ce poartă amprentele adînci ale Primului Război Mondial. Tocmai din această pricină găseşti, în Palais du Tau, lîngă biserică, numeroase fragmente din ornamentaţia iniţială de piatră – statui, resturi de arce, fleuroane, console. Ar mai fi, desigur, celebrul înger surîzător, cele trei vitralii de Marc Chagall şi, mai presus de orice, feeria cromatică din interior, suspensia înaltă a spaţiului gotic.

În apropierea Catedralei Notre-Dame însă, în inima vechiului oraş de negustori- Place des Marchés de odinioară-, descoperi un curios şi pitoresc muzeu monografic, în materia căruia se amestecă etnologia, antropologia, arta, istoria, pitorescul local şi farmecul discret al burgheziei: Hôtel Le Vergeur. El este, simultan – după cum aflăm de pe panourile de la intrare-, fosta locuinţă a lui Hugues Kraft, Muzeul Vechiului Reims şi casa înălţată demult de Nicolas Le Vergeur, grînar şi negăţător, un personaj care, prin avuţie şi oficiu, a avut acces la rangul de nobleţe.

Din stradă, clădirea îţi arată o faţadă tipică pentru arhitectura civilă de Renaştere nordică: acoperiş înalt cu pinioane finisate în paiantă, zidărie de piatră aparentă şi, în general, o geometrie destul de severă. Construcţia datează din secolul al XIII-lea, însă a fost mult transformată în secolele XV-XVII şi a avut şi ea de suferit în timpul primei conflagraţii mondiale. Înainte însă, în 1910, casa a fost cumpărată pentru a fi destinată locuirii, dar şi întrunirilor Societăţii Amicilor Vechiului Reims, pe care Hugues Kraft o fondase cu un an înainte.

Familia Kraft, de origine germană, a ajuns la Reims în secolul al XIX-lea, rămînînd aici pentru negoţul cu vinuri. Ultim reprezentant, Hugues era complet dezinteresat de afaceri, preferînd să cutreiere lumea şi să aducă din călătoriile sale obiecte, ţesături, plăci fotografice, alcătuind astfel o importantă colecţie etnografică. De altfel, în intervalul 1908-1925, pe scena unei abrupte insecurităţi culturale, el se angajează, după propriile puteri, în salvarea patrimoniului local; cumpără ancadramente, frînturi de portaluri sau coloane, şemineuri, chiar scări vechi din piatră, pe care, în parte, le încastrează în interiorul casei sale.

În mod curios, aceasta este mai mare pe dinăuntru decît lasă impresia pe dinafară. Compunerea interioară pare a fi fost dirijată de suflul întîmplării, de o fermecătoare ordine eclectică. Trecînd dintr-o odaie în alta, parcurgi, de fapt, veritabile lumi în miniatură: galeria renascentistă, dalonul Louis XIII, camera Napoleon III sau cabinetul oriental. Tocmai pentru că este un muzeu al memoriei, găseşti aici machete şi planuri ale monumentelor din Reims pierdute cu timpul, laolaltă cu modelul, redus la scară, al catedralei gotice ideale, imaginată de Viollet-le-Duc. Alături de piese valoroase de mobilier, ai prilejul să vezi şi cîteva frumoase gravuri, acuarele şi tablouri – între altele, două naturi moarte olandeze de secol XVII sau portrete ale Regelui Soare.

Patrimoniul veritabil al muzeului este alcătuit însă, chiar dacă de o manieră mai subtilă, din personalitatea şi înfăptuirile lui Hugues Kraft. Toate obiectele pe care le inventariezi cu privirea trimit către biografia sa, se constituie în repere concrete ale intenţiilor, ideilor şi gusturilor sale.