OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Unul dintre obiectivele de atins la Paris, care nu poate lipsi din agenda unui connaisseur de artă veche, este Muzeul Naţional al Evului Mediu. Acesta a fost instalat în două remarcabile clădiri-monument, nu departe de centrul oraşului: termele galo-romane din secolele II-III p.Chr. şi locuinţa abaţilor de Cluny, ridicată pe la sfîrşitul secolului al XV-lea de Jacques d’Amboise. O clădire tipică pentru goticul flamboaiant, deschisă pe o latură, însă ferecată către oraş de un zid orb crenelat.

Astfel, lumea romanică este recompusă prin intermediul miniaturilor, fragmentelor de frescă şi vitraliilor, din Catalunia pînă în Saxonia şi din Anglia pînă în Sicilia. Tot în această secţiune pot fi admirate capitelurile aduse de la abaţiile Saint-Germain-des-Prés şi Sainte-Geneviève, victime ale epocii napoleoniene.

Muzeul deţine o bogată colecţie de sculpturi şi fragmente de decor arhitectural, provenite din „epiderma“ numeroaselor monumente pariziene, precum Saint-Denis, Sainte-Chapelle sau Notre-Dame; acestea sînt, în fapt, mărturii ale furor-ului revoluţionar iconoclast, angajat ireversibil în demantelarea imaginii monarhiei.

La Cluny se află şi unul dintre cele mai preţioase ansambluri de piese de orfevrărie şi email din Evul Mediu, în care intră faimoasele coroane de Guarrazar, aduse din biserica din Toledo, dar şi o colecţie de lucrări în fildeş, comparabilă cu cea de la Luvru. Aici se află, între altele, o statuetă a Fecioarei sculptată din colţii unui elefant, printre cele mai mari de acest gen.

Deşi tapiseriile pot fi socotite giuvaerul muzeului din Cluny, multe alte obiecte merită aceeaşi atenţie. Am în minte grădinile inspirate de feluritele colecţii. Inaugurate în septembrie 2000, ele au fost concepute cu intenţia de a ilustra cîteva teme horticole ale Evului Mediu: „pădurea inorogului“ şi evocarea angoasei omului medieval în faţa forţelor obscure ale naturii; „grădina cu legume“ sau „grădina cu plante medicinale“; aşa-numita „grădină cerească“ (hortus conclusus) – în care înfloresc trandafirul, violeta, margareta, crinul sau irisul, amprente suave ale Fecioarei; în sfîrşit, „grădina amorului“, cu o rafinată arhitectură de tufişuri parfumate.

În faţa acestor privelişti mirabile nehotărîrea se zdruncină. Chiar dacă nu eşti un specialist în medievistică, nu te simţi nici o clipă străin de splendorile muzeului.