OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A fost, poate, o coincidență. Unora li s-a părut o ironie a sorții istorice. Clădirea înaltă, cu ferestre zidite, pe al cărei frontispiciu, un fel de cornișă, filtrează cuvîntul „terror“, a fost succesiv, în timpul și imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, sediu al Partidului Crucilor cu Săgeți (partidul fascist, pro-Hitler, din Ungaria) și al ÁVH (inițial ÁVO, poliția secretă, echivalentă a KGB-ului, desființată în 1956 de guvernul lui Imre Nagy). În 2002, această casă din inima Budapestei, de pe strada Andrássy (nr. 60), a devenit muzeu al dictaturilor maghiare. Se numește Terror Háza/Casa Terorii.

*

În iulie 2011, în România, partidul la guvernare a declarat că intenționează să-și asume fondarea, la București, a unui Muzeu al Comunismului. Sediul său va fi la Hala Filaret, iar administrarea noului muzeu va presupune reorganizarea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), condus de Ioan Stanomir și Vladimir Tismăneanu, și a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), al fostului președinte Ion Iliescu. Într-un interviu din România liberă, Tismăneanu oferă drept exemplu-model Casa Terorii de la Budapesta.

*

Orice muzeu de acest fel – tratînd o istorie recentă traumatizantă – e oglinda fidelă a viziunii politice care a generat-o. Pus la cale sub prima administrație Orbán (Casa Terorii e administrată privat, însă fondatoarea și directoarea ei, Mária Schmidt, e o apropiată a lui Viktor Orbán și o susținătoare a FIDESZ), muzeul budapestan pune în scenă o impresionantă scenografic poveste de eroism. În prima sală în care intri ești informat, simplu, că în urma înțelegerii de la Trianon a marilor puteri, teritoriile Ungariei au fost răpite și milioane de maghiari au rămas fără patrie. Istoria Crucilor cu Săgeți e epuizată în două săli, concentrate pe scurta ocupație germană a Ungariei, care a adus la putere partidul național-socialist al lui Szálasi; influența germană și conlucrarea Partidului Crucilor cu forțele naziste sînt cotate ca responsabile pentru deportarea evreilor maghiari. Ulterior, tot străinii, de astă dată sovieticii, au falsificat alegerile, au pus la cale distrugerea societății ungare și a vieții private și reprimarea oricărei opoziții. Pentru că povestea e una în care trădătorii își primesc întotdeauna pedeapsa, arestarea crudului Gábor Péter, conducătorul ÁVH, și desființarea poliției politice sub Nagy sînt atent puse în lumină.

*

*

*

Muzeul Comunismului de la București (care, să sperăm, nu va fi unul „național“ – nu cred că și-ar dori cineva o dezbatere despre ce înseamnă „națiune“, în anul de grație 2011, sau despre relația dintre „național“ și „comunism“) va organiza întîi expoziții temporare – dar oare IICCMER n-ar putea să experimenteze o astfel de expoziție, pentru început, în alt spațiu? Deocamdată, bătălia se duce între susținătorii Raportului Tismăneanu, care vor transpunerea în muzeu a principiului comunismului „ilegitim și criminal“, cu accent pe dimensiunea partinică, și cei care insistă asupra responsabilității față de victime (cu accent, deci, pe dimensiunea de represiune). Ideea unui muzeu antropologic al comunismului nici nu intră în discuție. Deși cele două poziții sînt complementare, nu concurente, antagonismul continuă pe fundalul conflictului între „fostul“ și „actualul“ Institut de Investigare a Crimelor Comunismului (reînființarea e și singura metodă legală de filtrare a actualilor angajați ai IICCMER, pe criterii care nu pot fi contestate în justiție). Miza politică e criminalizarea teoretică și generică a comunismului și decriminalizarea practică și concretă a faptelor atribuibile unor persoane în carne și oase, eventual încă în viață. Comunismul ilegitim și criminal și Ilie Merce cu pensie militară. Iar Muzeul Comunismului a devenit dintr-odată atît de vital pentru că odată cu el se va închide orice negociere asupra responsabilităților și definiției generice a regimului. Ce va fi, victime și eroi sau victime și vinovați?