OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A noua editie a Zilelor Filmului Finlandez s-a desfasurat intre 17 si 20 octombrie, pentru prima data in sala cinematografului Studio a Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN), asociatie care s-a ocupat de organizarea evenimentului, alaturi de Ambasada Finlandei la Bucuresti si de Centrul Cultural SINDAN. Daca anul trecut tema centrala a selectiei cinematografice a fost razboiul, de aceasta data cele patru filme prezentate spectatorilor romani au avut ca element de legatura muzica.
Pelicula care a deschis mini-festivalul, in acelasi timp singurul lungmetraj de fictiune, a fost Sibelius (2003) de Timo Koivusalo, care prezinta viata romantata a compozitorului Jean Sibelius, „un fel de Enescu al Finlandei“ (l-am citat pe ambasadorul acestei tari).

Chiar daca Mihnea Gheorghiu, presedintele UCIN, a vazut in Sibelius „un film impresionant“, pe mine nu m-a impresionat deloc, ba chiar m-a dezamagit cumplit. Desigur, daca as vrea sa nu supar pe nimeni, v-as putea vorbi folosind locuri comune ale cartilor si filmelor de formatie artistica („disputa dintre Sibelius omul si Sibelius creatorul“, „oscilarea intre ratacirile boeme si iubirea sa de-o viata“, „modul in care existenta personala si destinul natiei sale se reflecta in opera compozitorului“ s.a.m.d.); pentru a prezenta conventional un film suprasaturat de clisee, ajungi, vrei, nu vrei, sa recurgi tot la clisee. Din pacate, Sibelius este o productie complet lipsita de originalitate (s-o compari cu filmele celebre despre compozitori, precum Mahler sau Amadeus, ar fi un adevarat sacrilegiu), plina de un umor involuntar (intra in aceeasi categorie cu mai recentul Modigliani) si, pe deasupra, plictisitoare. Al doilea film din selectie, documentarul Sfirsitul inocentei (2003) de Timo Halo, are in centru grupul Nightwish, binecunoscut rockerilor romani (trupa finlandeza a sustinut, in ultimul an calendaristic, doua concerte cu sala plina in Bucuresti). Filmul prezinta nasterea grupului si evolutia sa de-a lungul a cinci ani (1997-2002), cu ajutorul declaratiilor luate membrilor Nightwish (in special Tuomas, fondatorul, spiritul creator si „claparul“ trupei) si al secventelor din concerte, din spatele scenei sau din sedintele de inregistrari.

Din pacate, regizorul accentueaza prea mult anecdotica triviala si nu face o selectie riguroasa a materialului video disponibil (Sfirsitul inocentei dureaza doua ore si un sfert), riscind sa-i indeparteze pe cei care nu sint fanii grupului, in loc sa-i atraga catre muzica Nightwish. O posibila concluzie a primelor doua filme ar suna asa: filmele trec, muzica ramine. Nu acelasi lucru se poate spune dupa ultimele doua documentare din cadrul mini-festivalului: Cleaning Up! (2002) de Rostislav Aaltro si Screaming Men (2003) de Mika Ronkainen. Filmele mi s-au parut cele mai interesante, in primul rind prin stranietatea celor doua formatii prezentate. Primul se ocupa de turneul est-european al grupului Cleaning Women, un trio masculin in costumatie feminina, care cinta la uscatoare metalice de rufe sau la cutii de conserve. In fine, personajele ultimului documentar sint membrii corului Mieskuroro Huutajat, adica 30 de barbati in costume negre si camasi albe, purtind cravate din cauciuc, care nu cinta, ci striga marsuri sau compozitii pentru copii.
Chiar daca selectia de anul acesta nu prea s-a ridicat la inaltimea asteptarilor (ar fi putut fi prezent, de exemplu, si celebrul Aki Kaurismäki, cu documentarul sau despre un concert Leningrad Cowboys la Helsinki), sper ca tema din 2006 va fi mult mai ofertanta si ne va aduce filme mult mai valoroase.