Timp de două săptămîni,
între 31 octombrie și 14 noiembrie, s-a desfășurat la București, Cluj și Iași
Festivalul de Muzică de Cameră SoNoRo. Este al doilea an în care particip, cu
multă plăcere și nerăbdare, la serile de muzică SoNoRo – un festival ajuns anul
acesta la o cifră aniversară, cea de-a cincea ediție și prima care se
organizează în jurul unei teme, „Un ballo in maschera“. Cum era de așteptat,
tema carnavalescă – care s-a ajustat atît de bine pe momentul aniversar al
festivalului – a prilejuit o explozie de culori (expoziția dublă de fotografieMăști a artiștilor Hiroshi Watanabe (Los Angeles) și Dragoș Lumpan (București)
de la Muzeul Țăranului Român, reproduceri după Măștile lui James Ensor, măștile
oferite spectatorilor la intrare la concertul aniversar de la Palatul
Bragadiru) și mai ales de acorduri muzicale, venețiene, vieneze, belgiene
(pictorul James Ensor fiind el însuși belgian) ș.a.m.d. Directorul festivalului,
violistul Răzvan Popovici – membru al Ansamblului Raro (alcătuit din muzicieni
tineri și talentați: pianista Diana Ketler, violonistul Alexander Sitkovetsky,
violistul Răzvan Popovici și violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg), ansamblu
care e un invitat permanent al festivalului – a mărturisit că sursa de inspirație
pentru această ediție tematică au fost Măștile lui James Ensor. De aici mai
departe broderia muzicală a serilor de concerte s-a țesut în varii direcții, de
la acordurile vieneze ale lui Mozart la romantismul schumannian, chopinian sau
al compozitorilor belgieni César Franck și Eugène Ysaÿe.
Anul acesta se
împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Chopin și Schumann, drept pentru care
cei doi compozitori au fost foarte prezenți în agenda SoNoRo. În plus, în broșura
festivalului – a anunțat în preambulul concertelor Răzvan Popovici – este
inclus un extras dintr-o biografie a lui Chopin scrisă de scriitoarea müncheneză
Eva Gesine Baur, Chopin sau dorul neîmplinit. O biografie (2010), pasaj care povestește
întîlnirea, la Leipzig, dintre Chopin și pianista Clara Wieck, viitoarea soție a lui Robert Schumann, în
casa lui Friedrich Wieck, tatăl Clarei (în prezența lui Robert Schumann, dar și
a prietenului său, Felix Mendelssohn Bartholdy).
Pe scurt, Festivalul
SoNoRo de anul acesta a stat sub semnul carnavalescului și al romantismului –
cu un program-surpriză de excepție în seara concertului aniversar (vineri, 5
noiembrie, la Palatul Bragadiru). Lucru care a permis muzicii camerale – de o
intimitate și fragilitate specifice – să „explodeze“, să se „dilate“, să producă
spectacol și jubilație.
Invitații –
muzicieni tineri și plini de talent, cu un palmares deja considerabil, mulți
dintre ei prezenți și în anii trecuți – au cîntat, ca în fiecare an, cu pasiune
și exuberanță, dar și cu o vădită „complicitate“, pe care le-o oferă
familiaritatea instituită de spațiul festivalului cameral. Un „aer de familie“ și
de convivialitate excepțională – resimțite și de spectator, cu atît mai mult cu
cît, în pauza concertelor, vinul Mouton Cadet (roșu, alb, rosé) a fost
acompaniat și de bomboane de ciocolată selecționate special pentru repertoriul
festivalului de ciocolatierul belgian Peter Mees. „Am încercat să creăm – scrie
Răzvan Popovici în broșura festivalului – un program bogat și variat, potrivit
cu veșmintele de carnaval, anul acesta multicolore, ale păsării SoNoRo. La
concertele SoNoRo veți afla mai multe despre armoniile wagneriene ce răsună din
tablourile cu măști ale extraordinarului pictor belgian James Ensor; despre grația
valsurilor vieneze și a compozițiilor lui Mozart; despre brilianța Concertului
nr. 1 de Fréderic Chopin, în varianta de cameră și în interpretarea pianistului
Konstantin Lifschitz; despre incursiunea zoologică fără pereche a lui Camille
Saint-Saëns, acompaniată de vocea bine-cunoscutului actor Marius Manole...“.
Ceea ce merită cu
adevărat remarcat – spre cinstea festivalului – este faptul că el reușește să
ridice de fiecare dată evenimentul cultural – în cazul de față muzica – la înălțimea,
eleganța cosmopolită și luxul festiv pe care le merită și pe care rareori le
capătă în peisajul autohton. Iată că lucrul se poate, iată că – în cazul SoNoRo
– marii sponsori pentru cultură există. Aproape incredibil, dar ei există în
mod repetat de cinci ani încoace, făcînd posibil un festival în care excelența
muzicii și a interpreților (enumăr cîțiva dintre ei, unii prezenți și la edițiile
trecute: violonista Alina Pogostkina, pianistul Florian Mitrea, violoncelistul
David Cohen, violonista Corinne Chapelle și mulți alții) este acompaniată de
splendoarea locațiilor (Ateneul Român, Cercul Militar, Palatul Bragadiru, Sala
Auditorium de la Muzeul Național de Artă al României etc.) și de
convivialitatea elegantă a pauzelor din foaier.
Un singur bemol
se cuvine aplicat, și acesta nu interpreților, nu organizatorilor – excelenți
–, ci publicului. Un public care, în ciuda afluenței (și a biletelor scumpe),
nu manifestă, deseori, educația necesară ascultării concertelor camerale. La
concertul aniversar de la Palatul Bragadiru – în ambianța carnavalescă a măștilor
și în efuziunile șampaniei și ale vinului –, publicul s-a vînzolit jumătate din
concert, ratînd repertoriul dezvăluit de muzicieni în momentul interpretării.
Gestul – colectiv – a părut de-a dreptul o grosolănie în contextul unei seri
elegante și cu muzică bună. Din fericire, de la jumătate încolo, atmosfera s-a
calmat (se băuse, probabil, toată șampania) și au rămas aceia care au știut să
aprecieze cum se cuvine calitatea evenimentului. Cred însă că un festival de
asemenea calibru își poate educa el însuși, la un moment dat, publicul.
Una peste alta, mi-aș
dori să asist la o asemenea sărbătoare culturală și cînd vine vorba de carte și
de literatură în genere – o sărbătoare pe care tîrgurile de carte se chinuie
din răsputeri s-o instituie, cu palide reușite. Cînd se vor găsi (și, de fapt,
cine va găsi?) sponsorii pentru un festival de literatură/ un eveniment literar
de o asemenea eleganță cosmopolită, de o asemenea exuberanță și convivialitate,
pe scurt de o asemenea deschidere dincolo de „cercul nostru strîmt“? Să fie
oare „muzica sferelor“ la atîția ani lumină de cercul strîmt al literelor?
Sper însă ca sublimul (cioranian al)
muzicii să atingă cumva, cu aripa lui, și sublimul literelor.