OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De vineri, 23 aprilie, intră pe ecranele româneşti filmul Kapitalism – reţeta noastră secretă, realizat de Alexandru Solomon. Un film în care personajele principale sînt Dinu Patriciu, Gigi Becali, George Copos, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Pădure şi Dan Voiculescu. Filmul rulează, în lunile aprilie şi mai, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Oradea, Craiova şi Tîrgu-Mureş. Filmul încearcă să reconstituie traseul magnaţilor tranziţiei. Sînt cîteva secvenţe puternice în film: Dan Voiculescu prezentîndu-şi tablourile în care este pictat şi care atîrnă pe pereţii companiilor sale, Dinu Patriciu desenînd, George Copos îmbrăcat în halat de laborant, asistînd la ornarea prăjiturilor produse de firmele sale, Gigi Becali păşind pentru prima oară în Parlamentul European, închipuita sosire a lui Ceauşescu ca să vadă ce s-a ales de România după 20 de ani de tranziţie. Despre ideile, imaginile şi personajele filmului Kapitalism – reţeta noastră secretă va fi vorba în acest interviu.

 

Să începem cu o preistorie a filmului. De 1 decembrie 2009, filmul, într-o variantă prescurtată, a fost proiectat de canalul ARTE. Ce ecouri aţi avut atunci?

Extraordinare. N-am plănuit nimic. Ştiam că ARTE îl va difuza pînă la sfîrşitul anului 2009. Înţelegerea era să-l transmită în jurul datei aniversare a Revoluţiei. În noiembrie, m-au anunţat că s-au hotărît să-l devanseze pe 1 decembrie, fără să ştie că 1 decembrie este Ziua Naţională. A fost o coincidenţă. Le-am zis: OK. Pe mine nu mă interesa să vorbesc despre versiunea de la ARTE, pentru că ştiam că trebuie să fac varianta lungă, pentru publicul românesc. Şi filmul a fost difuzat. N-am estimat că prin schimbarea datei de difuzare sîntem în plină campanie electorală, între turul I şi turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale. Doi: n-am ştiut că ARTE pune pe site, timp de şapte zile, cele mai importante producţii. A fost pus şi Kapitalism – reţeta noastră secretă. Imediat s-a aflat despre film în România, a început o cascadă de telefoane, mesaje, ne cereau filmul, să-l dăm pe loc... Eram întrebaţi de spectatorii români: de ce nu-l dăm în România, oricînd, la o televiziune? S-au făcut tot felul de speculaţii, că-l cenzurează mogulii, că e blocat, că nu se poate da decît afară... Alţii ziceau că difuzarea pe ARTE e o lucrătură a lui Băsescu, ca să arate că nu se poate vorbi în ţară despre moguli... Erau reacţii fără nici o logică. Eu am nimerit în meciul ăsta.

Am refuzat să-l ofer ca produs electoral

Filmul a foat difuzat în campanie electorală, mai erau şase zile pînă la turul al II-lea. V-a deranjat că filmul a fost folosit de o parte a presei, insistîndu-se – iată, mogulii! – pe această teză a lui Băsescu?

N-aţi avut nici o intenţie de a-l oferi ca produs electoral?

Ce v-a venit cu acest film?

Din ce gîndeaţi acum cinci ani, cînd aţi început filmul, cît se regăseşte în varianta pe care am văzut-o acum, la vizionare?

Intervenţiile mele sînt mai degrabă sarcastice decît incriminatorii

Sînteţi personaj în film. Naraţi, vă spuneţi de la început exasperările faţă de parcursul României, aveţi coşmaruri cu Ceauşescu, care se întoarce să vadă această ţară. De ce v-aţi dorit să fiţi personaj?  

Mi s-a părut important să definesc, de la început, care e poziţia mea faţă de poveste şi faţă de personajele filmate. Am spus, de la început, că am trăit jumătate din viaţă sub comunişti şi jumătate în tranziţie. Şi am vrut să văd care e diferenţa, unde am ajuns şi ce se întîmplă cu copiii mei şi ce le lăsăm în urmă.

Cîţi copii aveţi?

Ale lor sînt şi jucăriile din film?

Mi s-a părut – impresia aceasta e de discutat – că rolul dumneavoastră în film e prea apăsat. Nu neapărat în intervenţiile pe care le-aţi avut în dialogurile cu personajele, ci în linkurile pe care le-aţi făcut. Vă reamintesc că, într-un alt interviu acordat revistei noastre, după ce l-aţi filmat pe Ilie Merce, aţi spus: „Eu încerc să stabilesc o relaţie pe bază de încredere cu oamenii, oricare ar fi ei. Relaţia e bazată pe faptul că nu-i judec, nu filmez după idei preconcepute cînd apăs pe buton“. Iar în acest film mi s-a părut că aţi avut o idee clar exprimată, ca personaj.

În nici un caz nu vreau, cum s-a făcut la conferinţa de presă de le vizionare, să vă compar, să vă asociez cu Michael Moore. Mi se pare o prostie să fie asociate cele două nume, Michael Moore şi Alexandru Solomon.

Nici nu-i aşa rău, că omul a luat Oscarul, premii la Cannes... Dar n-are legătură atitudinea lui cu atitudinea mea, felul de filme pe care le face cu filmele mele.

Am folosit imagini dintr-un film canadian despre conturile Securităţii

Revenind la personajul Alexandru Solomon, de ce aţi vrut, cu tact, cu răbdare, să vedeţi istoria acestor oameni, ce făceau ei în comunism, dacă s-au îmbogăţit pe canalele Securităţii, cum s-au trezit cu nişte fonduri în 1990?

Cum aţi ajuns la secvenţele cu acei canadieni veniţi în inspecţie?

Echipa de inspectori pentru ce venise în 1990, ce cerceta?

Şi au ajuns la vreo concluzie?

Existau nişte rapoarte publice preliminare după anchetă?

Reporterul Linden MacIntyre pe ce s-a bazat cînd a început filmul?

A ajuns la vreo concluzie?

Dar filmul a rulat măcar o zi în Canada?

Cînd l-aţi filmat pe Dan Voiculescu, i-aţi spus că aveţi şi secvenţele din filmul canadian?

Dan Voiculescu a văzut montajul şi mixajul complet?

Părerea mea este că secvenţele cu Dan Voiculescu alcătuiesc un punct forte al filmului, chiar ca document. Spectatorul rămîne cu un gînd: ceva a fost, ceva tulbure a existat cu acele fonduri ale Securităţii şi cu rostogolirea lor în alte buzunare, după 1990.

Mi se pare de un ridicol imens secvenţa cînd Dan Voiculescu prezintă portretele familiei, atîrnate pe pereţi. Cînd l-aţi filmat avea un tablou cu el însuşi, mai tînăr, cu păr, cum spune. Vă anunţă ca va urma tabloul fiicei sale, apoi cel al nepotului, iar dvs. adăugaţi „ca la regii Franţei“. Iar lui Dan Voiculescu îi sclipesc ochii şi spune: „Exact ca la regii Franţei“. Să nu fie conştient Dan Voiculescu de ridicol?

De ce, din zona presei, l-aţi ales pe Dan Diaconescu?

Putem spune cu mîna pe inimă că Dan Diaconescu s-a îmbogăţit din televiziune, dintr-o televiziune de apartament?

Am fost uimit de analiza lui Dan Diaconescu

Sînt nişte afirmaţii ale lui Dan Diconescu, văd că mulţi le comentează, despre tranziţia în România. Ele pot să circule ca un motto al filmului. Despre raporturile cu securiştii, urîţi zece ani şi, în prezent, acceptaţi ca o fatalitate, despre relaţia dintre oamenii simpli şi îmbogăţiţi: dacă toţi ar fi furat, astăzi n-ar mai fi fost o repulsie faţă de îmbogăţiţi. Le citez: „Oamenii au început să-i aprecize pe securişti, şi-au dat seama că sînt inteligenţi şi că au reuşit. Românii s-au obişnuit şi cu corupţia, şi cu faptul că hoţii scapă nepedepsiţi şi au ajuns să le pară rău că n-au făcut ca ei“. Ce părere are Alexandru Solomon despre aceste afirmaţii ale lui Dan Diaconescu?

Am fost destul de uimit de analiza aceasta făcută de Dan Diaconescu, pe care, trebuie s-o spun, o găseam destul de justă. De asta am şi lăsat-o la sfîrşitul filmului, ca pe o posibilă concluzie. E limpede că vorbim despre o societate obosită, apatică. Starea aceasta e rezultatul celor 20 de ani de confuzie. Au fost revolte interioare succesive; atunci cînd s-a văzut că nu se poate face nimic, au fost două căi: blazarea sau plecarea din ţară. Mi s-a părut că Dan Diaconescu a făcut o disecţie verosimilă, rece, cu bisturiul. Pe de altă parte, ştiam că dînsul asta face: prin această analiză, el îşi construieşte un business, serveşte amărăţilor şi nemulţumiţilor un soi de spectacol, care este stors din toată mizeria asta care ne înconjoară. Şi mizeria asta aduce profit. Ca în orice business, a făcut o analiză a pieţei, ce mi-aţi citat dumneavoastră, vede care e cererea şi oferta şi îşi construieşte o afacere.

L-aţi vrut în film, din capul locului, pe Dan Diaconescu?

Vîntu n-a acceptat să fie filmat?

Cine v-a dat ideea cu „Oda Bucuriei“ cîntată la caval, peste care se suprapun imagini cu Gigi Becali intrînd în Parlamentul European, cu un mers ţanţoş-reţinut?

Mersul personajelor, Gigi Becali la Parlamentul European, George Copos, Ioan Niculae, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, toţi filmaţi din spate, spune foarte multe despre cum sînt oamenii care au făcut averi în România.

Aţi folosit, ca şi în Război pe calea undelor, unde aveaţi un studio din cofraje antifonate, un decor repetat. Aici, în Kapitalism – reţeta noastră secretă, în spatele personajelor sînt oglinzi. De ce oglinzi şi nu altceva?

M-aţi prins... fundalul cu oglinzi nu se vede de la început. De ce oglinzi? Ai avantajul că vezi personajul din mai multe unghiuri, dintr-o dată, asta am vrut să fie filmul, să-i pot vedea din mai multe unghiuri. După aceea, e un soi de narcisism în toată povestea asta. Oglinzile subliniază narcisismul.

„De ce mi-ar desena Dinu Patriciu o caracatiţă?“

La conferinţa de presă, Cristian Tudor Popescu a spus că v-ar fi vrut mai agresiv, că i-aţi tratat prea moale pe cei din film. Reproşul: un film căldicel. Care ar fi replica dumneavoastră?

Acea închipuită călătorie a lui Ceauşescu se încheie cu o concluzie, tot a lui Ceauşescu. El spune, în filmul dumneavoastră, după ce-i vede pe magnaţii tranziţiei, că pleacă liniştit şi încrezător, pentru faptul că a supravieţuit în fiecare dintre cei din film. Chiar credeţi că Ceauşescu a supravieţuit?

O parte din el, da. Această „reţetă secretă“ nu-i neapărat legată de oamenii care au avut activitate în fostul regim şi căreia i-au supravieţuit. Reţeta asta e un melanj de tot felul de practici corupte, de care ne izbim cu toţii pînă şi în lucrurile mărunte, nu neapărat în mari tranzacţii. Noi am moştenit un vocabular prin care vorbim despre capitalismul românesc, dar care poate descrie la fel de bine comunismul lui Ceauşescu: clientelism, nepotism, şpăgi. Toate lucrurile astea provin de acolo, din comunism, într-un fel. Ele au înflorit pe un alt teren. Sigur că sînt milioane de oameni cinstiţi în ţara asta şi care fac şi bani într-un mod cinstit, dar depinde la ce nivel vor să ajungă. Eu cred că plafonul este destul de jos. Mai cred că sîntem obligaţi să facem compromisuri zi de zi.

L-aţi filmat pe Patriciu. Mi s-a părut că, în două secvenţe, v-a fentat, că cele două momente nu sînt spontane, că şi-a folosit o mască, un construct. El zice: „M-am distrat mult în anii ăstia şi mi-a plăcut“. Şi desenează un rechin, o balenă şi o caracatiţă.

Cum aţi dori să fie receptat filmul?

Aşa cum dumneavoastră aţi folosit un film din 1956, pentru Marele jaf comunist, v-ar plăcea ca filmul dumneavoastră, peste 50 de ani, să fie o bază pentru un alt film, despre capitalismul românesc.