OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sa investesti in cel care vrea si stie sa se ajute

Imi amintesc de o poveste a tatei despre felul in care administra bunica gospodaria. Cu fermitate si seninatate, desi familia a trecut adeseori prin vremuri foarte grele. Razboiul a luat din ograda trei feciori, dintre care doar unul s-a intors viu, recoltele de pe cimp si animalele din batatura. Birurile pentru razboi, apoi cotele catre stat goleau an de an gospodaria, dar felul in care bunica stia sa inmulteasca putinul a facut ca familia sa aiba mereu ceea ce-i trebuie. Aceasta angaja oameni din sat pentru a o ajuta la muncile de sezon. Era proverbiala atitudinea ei fata de oameni. Pe cei care treceau pe la circiuma, seara, in drumul lor spre casa, bunica ii platea exact cu pretul unei zile de munca si de cele mai multe ori nu-i mai chema sa o ajute. Cu cei care se dovedeau vrednici, ingrijorati de starea familiei si dornici sa iasa din saracie, bunica devenea extrem de generoasa. Unuia ii dadea o vaca de lapte, altuia un minz, altuia trei oi, si nu putini au fost aceia care au primit de la bunica o bucata de pamint pentru a-l folosi doi, trei, cinci ani. Aceste fapte ale bunicii taiau respiratia familiei si a satului, dar nu era nimeni sa i se opuna. Cu timpul s-a dovedit ca bunica isi calcula foarte exact riscurile si nu investea, de regula, in cine nu-i merita increderea. Ea a demonstrat pe viu ca bunastarea se impaca foarte bine cu ajutorul social, dar ca e mai eficient si mai drept sa fii solidar cu cel in nevoie, determinindu-l sa se ajute singur.
Invitatia Romaniei de a adera la NATO este un prim pas dintr-o lectie in care vom dovedi daca vrem si stim sa iesim din insecuritate si saracie.

Aceasta invitatie va produce inevitabil o schimbare de comportament, mai ales la nivelul clasei politice. Un nou comportament politic va fi cel mai mare beneficiu al Romaniei privind aderarea. Presedintele tarii a vorbit raspicat despre lupta impotriva coruptiei si profilul moral al functionarului public, deci de o reforma radicala a institutiilor. Premierul Adrian Nastase a vorbit despre un proiect de anvergura si eficienta guvernarii, speram si in planul reformei economice, iar etnocentristul Vadim Tudor a caracterizat NATO ca forta care se opune „masinii de produs vaduve si orfani a terorismului international“, deci despre o deschidere spre exterior neconforma cu ideologia profesata pina acum de liderul PRM. Aceste trei declaratii, sincere sau nu, sint suficiente pentru a se configura un angajament politic de la care Romania nu va mai putea abdica. Un angajament politic pentru o societate deschisa si pentru o economie libera. Chiar daca aceste declaratii sint extrem de optimiste si sint facute in avans, societatea romaneasca fiind putin pregatita sa le asimileze, faptul ca s-a configurat un angajament politic aproape unanim asaza Romania in plutonul tarilor democratice. Numai ca de la angajamentul politic la realizarea practica a proiectului este o cale lunga si anevoioasa.


Cercul vicios al saraciei si ajutorul extern

Studii sociologice serioase dovedesc ca starea de saracie cronica nu poate fi depasita fara o infuzie de resurse din afara. Saracia se perpetueaza intr-un cerc vicios fara ca straduinta, ideile bune si competenta sa poata strapunge acest cerc. Atitudinea de bun-simt a bunicii confirma acest lucru la scara individuala. Practica mondiala a ajutoarelor externe pentru lumea a treia si pentru tarile subdezvoltate, mai nou si fondurile europene nerambursabile, vin sa creeze o adevarata institutie a ajutorului extern dinspre tarile dezvoltate catre cele sarace. Numai ca in aceasta practica a ajutorului extern se ascunde o capcana asemanatoare celei ascunse in practica protectiei sociale profesata de guvernele de stinga. Cei ajutati sau protejati devin dependenti de ajutor si de protectie. Majoritatea indivizilor si a societatilor ajutate nu-si mai creeaza mecanisme de dezvoltare proprii. Responsabilitatea acestora se reduce adeseori la administrarea ajutoarelor, din pacate uneori chiar frauduloasa, in folosul unui grup de persoane aflate in preajma celor de la putere.
Exista totusi in istorie exemple in care subdezvoltarea a fost depasita fara ajutor din afara. Este cazul Japoniei care, in secolul XIX, cind aceasta nu avea contact cu exteriorul, depaseste starea de subdezvoltare feudala fara ajutor extern si cu resurse naturale minime. Samuraii feudali sint incitati de guvern sa-si dezvolte productivitatea si sa faca investitii prin politici de reajustare a rentei. Columbia este al doilea exemplu de tara care se dezvolta fara ajutor extern – in alt context si in alta perioada. Dar exemplul Japoniei dovedeste ca si in societati foarte sarace exista intotdeauna un surplus si o cantitate de bani economisiti. Concluzia pe care o putem trage este ca saracia e o stare sociala care poate fi depasita atit prin efort si politici endogene, cit si prin ajutor extern, cu precizarea ca ajutorul extern devine eficient atunci cind este folosit doar pentru iesirea din starea de criza si nu ca o subventie permanenta.


E nevoie de o noua clasa politica

Sint sceptica in privinta implementarii noului proiect politic de catre PSD. Faptul ca acest partid a remorcat parte din fosta Securitate si din fostii comunisti transformindu-i in capitalistii imbogatiti prin frauda din avutia nationala il face santajabil la nesfirsit. Complicitatea dintre oamenii partidului si cei corupti va ingreuna efortul de combatere a coruptiei si de reforma a institutiilor la care spera presedintele Iliescu. Adrian Nastase este captivul celor care vor tot mai mult sa domine scena politica si bunastarea economica pe baza relatiilor de partid. Cei care isi fac iluzii ca acest partid poate deveni un partid curat sint romantici si nerealisti.

Dar PSD-ul si, astazi, toate partidele de stinga au o problema ideologica fundamentala. Acestea nu stiu cum sa concilieze protectia sociala cu lipsa resurselor, dar mai ales cu o obisnuinta a celor protejati sa ceara tot mai multa protectie sociala ca pe un drept natural, fara sa se gindeasca ca banii pe care ii redistribuie guvernele vin din sudoarea, din exploatarea, uneori nemiloasa, a platitorilor de impozite, nici ei prea bogati. In cazul Romaniei, marea majoritate a platitorilor de impozite, impozite care ajung cu adevarat in vistieria statului, sint chiar saraci. Toate partidele care se sprijina in doctrina lor pe teoriile colectiviste esueaza cu privire la ingradirea sau minimalizarea dreptului la proprietatea privata si la relativizarea granitei dintre sfera publica si cea privata. Proprietatea privata si interesul individual sint pirghiile care responsabilizeaza individul in cel mai inalt grad. Practica istorica si studii aprofundate de sociologie aplicata dovedesc acest lucru cu prisosinta. Nu pot intra in detalii pentru a demonstra aceste afirmatii, dar ma voi opri doar la doua exemple banale. Comportamentul proprietarului fata de casa in care locuieste este total diferit fata de comportamentul chiriasului.

Proprietarul nu va lasa casa sa se prabuseasca peste el oricit de modeste ii sint mijloacele, pe cind chiriasul va aseza mai degraba un lighean in mijlocul incaperii in care se scurge apa decit sa repare acoperisul. Ultimul nu va investi in averea altuia, sau a nimanui, daca e vorba de proprietate de stat, desi investitiile le-ar face in propriul sau beneficiu. Al doilea exemplu se refera la comportamentul celor care folosesc anumite bunuri in comun. Tendinta acestora este sa-si insuseasca beneficiile ce rezulta dintr-o folosinta comuna si sa se eschiveze sau sa minimalizeze costurile si responsabilitatile ce decurg din aceasta folosinta. Atita vreme cit cheltuielile de incalzire, de apa calda si rece vor fi comune in imensele blocuri construite de regimul comunist, sa nu ne asteptam ca celui care ii este prea cald, prin absurd, sa inchida robinetul de la calorifer. Acesta va deschide, cu siguranta, fereastra. Sa nu ne asteptam ca cineva sa nu risipeasca apa rece si apa calda atita vreme cit aceasta curge printr-o conducta comuna si nimeni nu poate fi controlat cit a consumat. Fiecare este multumit daca are convingerea ca el a folosit mai mult decit vecinul, chiar daca acest mai mult inseamna risipa si, pina la urma, si paguba lui. Cele doua exemple si intreaga teorie a jocurilor sociale demonstreaza ca actorul social are un comportament mai degraba egoist. Marile mituri ale altruismului social au fost infirmate de insasi practica regimurilor comuniste, a caror doctrina punea altruismul in centrul valorilor morale.

Nu cred ca un partid a carui filozofie pune pe primul plan protectia sociala si proprietatea statului va putea scoate Romania, sau oricare alta tara, din saracie. Doar un partid sau o coalitie de partide neoliberale, neanexate la grupuri de interese, cu o doctrina ferma de garantare a proprietatii private si de responsabilizare a individului pentru propria sa viata vor produce acea deschidere democratica si acea eficienta economica de care are nevoie Romania pentru a se integra in Europa si in lume.

Vladimir Tismaneanu, in Scrisori din Washington (Editura Polirom, 2002), pomeneste de promptitudinea cu care guverne sau oameni politici se adapteaza presiunilor dictate de pietele si de presiunile mondiale. Citindu-l pe Thomas Friedman, fin analist politic de la New York Times, analistul spune ca unii lideri politici au imbracat camasa de forta aurita a intereselor economice, amintind de comportamentul lui Bill Clinton si Tony Blair in contrast cu acela al lui Lionel Jospin. Cel din urma fiind prizonierul unei ideologii de protectie sociala care nu mai poate fi sustinuta in actuala competitie mondiala. Grevele de saptamina aceasta din Franta dovedesc acest lucru.
Daca Romania vrea sa scape de saracie e nevoie sa se lepede de practicile colectiviste si sa imbrace camasa de forta aurita a bunastarii economice.