OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

Cînd un june sociolog – care ar fi, oare, marile sale realizări profesionale, academice sau stiinţifice ca să putem aprecia cum se cuvine şi nepartizan prestaţia domniei sale? – ajunge ba consilier prezidenţial, ba ministru, aşa, tam-nisam, din nimic fomist, ci doar pentru că ştie să se plieze şi să fie obedient, ceva nu este în ordine. Poate va face cineva, într-o bună zi, un studiu despre setea de funcţii şi de putere a numeroşilor intelectuali de astăzi, cu bune studii la Paris sau aiurea, avizi de a se căpătui rapid, în dauna unor cariere academice. Poate tot un sociolog s-o facă. Peste timp. Ceva nu este în ordine în societatea românească. Şi nu după azi, de ieri. Sigur că nu suspinăm după tinerii miniştri ai guvernului liberal – vă mai aduceţi aminte de domnii Chioaru, Adomniţei – sau de vedetele PSD-ului de genul Cosmâncă, Hrebengiuc sau Miki Mihăilescu (interesant cum doar miniştrii UDMR au avut mereu ştaif, dincolo de faptul că au funcţionat doar pentru interesele lor imediate de partid, şi mai puţin pentru Neam şi Ţară), dar şi ce se întîmplă astăzi depăşeste cota de avarie a înţelegerii noastre. Nimic nu-l îndreptăţeşte pe Sebastian Lăzăroiu pentru a ocupa funcţia de ministru al Muncii. Faptul că fosta miss România, veşnic zîmbăreaţa duduie Roberta Anastase, apreciază potenţialul de expertiză al domnului Lăzăroiu şi că doamna ministreasă de la Turism este emoţionată cînd vorbeşte despre capacităţile intelectuale ale sociologului Lăzăroiu (nou cuvînt magic pe buzele acestor doamne fără absolut nici o expertiză într-un domeniu unde doar D. Gusti sau H. Stahl au excelat) nu spune nimic, ci doar accentuează spiritul colectivist şi obedient al grupului din preajma lui Traian Băsescu. Tot ce spune, face şi desface şeful este acceptat fără crîcneală şi imediat taxat de trompetele de serviciu – vezi Raluca Turcan sau inubliabilul domn Tinel, un fălcos cu aere de Nicolae Iorga – ca mari realizări decizionale.

 

Ale vieţii valuri, dacă şefului nu-i plac armenii (chiar dacă sînt şi armeni buni, precum doctorii Exergian şi Ghemigian; şi Enver Paşa a fost salvat de nişte soldaţi armeni care luptau sub steag otoman împotriva ruşilor, ceea ce nu l-a împiedicat pe liderul Junilor Turci să-i măcelărească apoi fără ezitări), nu te poţi pune de-a-ndoaselea. Vorba veche românească e sfîntă: „Pupă-n bot şi papă tot!“. Semnale în acest sens au fost desluşite şi la conferinţa tinerelor vlăstare PDL, unde fel de fel de mediocrităţi lăudau alte mediocrităţi, iar modelul final şi ideal era întruchipat de şeful Statului. Carieră profesională, politică – mai nou, şi doctor honoris causa la Baku –, osanale ce curgeau înflorite de gesturi care potenţau cuvintele, asemenea desenelor florale de pe bazinele cu peştişori roşii de la Isfahanul vechilor şahi ai Persiei.