OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tot rasfoind prin carti ingalbenite de vreme, am descoperit un volum semnat C. Banu, cu un titlu ce mi-a stirnit curiozitatea: Gradina lui Glaucon sau Manualul bunului politician, aparut in 1937 la Fundatia pentru Literatura si Arta „Regele Carol II“. Fondator al revistei Flacara, in 1911, si unul dintre cei mai reprezentativi membri ai partidului National Liberal din perioada interbelica – prim-redactor la Vointa nationala, director la Viitorul, apoi ministru al Artelor si Cultelor (1922 – 1923) –, Constantin Banu era o prezenta constanta in presa interbelica, semnind adeseori cu pseudonime, dintre care cel mai adesea reveneau Glaucon si Mefisto.

„Insemnari dintr-un jurnal fara data“ sau „observatiuni in legatura cu oamenii si cu intimplarile in mijlocul carora am trait“, cele 797 de secvente ale acestei colectii de aforisme si schite caracterologice se inscriu in buna traditie a Aforismelor lui Montaigne. Observator atent al scenei politice, C. Banu este un moralist cu simtul umorului, niciodata indigest, cultivat si lucid. Multe din observatiile sale dau impresia astazi, la saptezeci de ani de la data aparitiei, ca autorul lor este contemporan cu noi.

Cit despre intelesul acestor insemnari, autorul il lasa „pe seama cititorilor obisnuiti sa descopere un tilc chiar acolo unde nu este nici unul“. Cititi si judecati:
E mai multa necesitate sufleteasca la cel care linguseste decit la cel care se lasa lingusit. (XXI)
Ca si astrele, lichelele sint de toate marimile. Sint lichele marunte, pierdute in pulberea anonimatului. Te izbesti de ele la fiecare pas. Te lingusesc, se gudura, primesc cuvintul brutal si dispretuitor ca o binefacere, te cuceresc prin persistenta, prin nedemnitate si servilism. Va sufla vintul interesului intr-alta parte? Nu numai te vor parasi, dar te vor scalda in talazuri de birfeli si te vor lovi fara niciun fel de crutare. Sint si lichele importante, stralucind prin personalitatile de mina intii. Afiseaza sentimente si virtuti cardinale. Nu le lipseste cultura, uneori nici talentul.

Toata lumea le recunoaste prestigiul si autoritatea. Se impun in situatiile cele mai inalte. Au banii si onorurile. Dar vine o imprejurare si licheaua ce dormea intr-insii se trezeste, se misca, triumfa. Scuipa unde a lins, calomniaza, insulta, loveste. Nu te emotiona. E gata, daca interesul ii va dicta, sa revina de unde a plecat. Sa linga unde a scuipat, sa linguseasca din nou, sa te ridice in slava cerului, sa se bata cu pumnii in piept urlindu-si devotamentul. Intre licheaua marunta si licheaua importanta nicio deosebire. Doar ca pe cea dintii o maturi cu o lovitura de picior; pe cea de-a doua o accepti caci dintre amindoi tu esti toleratul, iar cind iti revine, o primesti cu toata cinstea ce i se cuvine. (XXV)
Cind o societate nu mai vede in institutiile libere garantia ordinei, a libertatii si a dreptului ei la viata, despotismul devine o chestie de indrazneala si de prilej. (CXXVII)
Oricare ar fi regimul, oamenii sint aceiasi. In democratie ca si sub dictatura: aceleasi instincte, aceleasi pasiuni, aceleasi ambitiuni. Ceea ce se schimba sint numai metodele de a le exploata. (DXII)
Intrebat care constitutie e mai buna, Solon raspundea: „Pentru cine si in ce moment?“. Ceea ce inteleptul grec pricepea acum citeva veacuri, citi dintre noi pricepem astazi? (DXXXIV)

In afara de citiva luminati, nu crede nimeni in capacitatea de cirmuire a masei ignorante si amorfe. Cred insa multi, si cu drept cuvint, in capacitatea ei de a se robi sprijinind dictatura unui om sau a unui partid. (DLIV)
Orice conducator are ceva din sufletul unui tiran. De aceea si confunda interesul public cu propriile lui interese, iar in jurul lui nu poate suferi nici o superioritate, a inteligentei ori a inimii. (DLXXV)
Despotismul e forma ce convine sufletului colectiv. De aceea se si poate mentine. (DLXXXVII)
In politica esti ceea ce pari nu ceea ce esti. Sextus trece drept o mina de fier; e fricos ca un iepure. Quintus se bucura de reputatia unei vaste culturi; n-a cetit decit romane politienesti. Lucius are faima unui extraordinar tragator de sfori; sforile lui sint odgoane. Cu cinstea e la fel. Nu cei care trec drept onesti sint cei mai putin verosi. (DCXC)
Poporul nu numai tolereaza, dar inca aplauda orice minciuna si orice violenta. Cu o singura conditie: sa i se asigure piinea cea de toate zilele. Si cit mai din belsug. Caci asa cere idealismul burtii. (DCCXC)