OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Puţini fac diferenţa între criza financiară şi criza economică. România a rezolvat-o pe prima, prin împrumuturile excesive de la FMI şi Uniunea Europeană, fără a găsi soluţii de relansare economică. Strîngerea şurubului nu rezolvă problemele. Orice contabil de CAP ştie că, dacă ia bani de undeva, trebuie să-i dea înapoi cu dobîndă. Şi, dacă nu creează valoare adăugată, vin portăreii şi îi închid dugheana. Vlădescu este un ministru care administrează feliile de buget, cum ar împărţi bunica un măr. Nu are ştiinţa scoaterii banilor din piatră seacă. A stimulării circuitului banilor. A bugetelor pe proiecte. A stimulării consumului.

Sigur că prin această acţiune (tipic FMI) se prelungeşte agonia. Frica cea mai mare a puterii portocalii e să nu iasă românii în stradă. De aceea, liderii de sindicat, singurii care s-au eternizat pe poziţii şi au făcut ce au vrut cu patrimoniul moştenit, sînt controlaţi de către DNA. Un şantaj ordinar opreşte dreptul constituţional al oamenilor de a se revolta. De a spune nu unei puteri incapabile de a gestiona banii publici. În Grecia, oamenii s-au revoltat avînd situaţii financiare mult mai bune decît ale românilor. Se ştie cît de îngăduitoare au fost la ei băncile cu creditorii, cum nu se emit facturi la serviciile prestate, cît de puţin sînt dispuşi să muncească. Unii susţin că mişcările de stradă au fost stîrnite chiar de puterea politică, în acord secret cu liderii sindicatelor, doar pentru a speria Occidentul. Nici o ţară din UE nu poate da faliment. Şi,  dacă nu mai are bani, cineva va sări să o ajute. E în pericol însăşi stabilitatea regiunii.

Ce s-a întîmplat cu banii de la FMI? Românilor li se aruncă forme fără fond: „finanţarea deficitului“ „acord stand-by“, „drepturi speciale de tragere“, fără a li se respecta un minimum drept la informare. Angajatului român îi cresc birurile, îi scad salariile, nimeni nu-i mai garantează prezentul, darămite viitorul. Şi este ţinut în ignoranţă. Doar bun de plată. Să ţină un imens aparat de stat. De ce nu se reduce schema instituţiei prezidenţiale, de ce nu se taie în carne vie la contractele cu statul, de ce nu se diminuează corupţia? Unde sînt banii europeni, pentru că nu se vede nimic?

Bine că Băsescu nu aplică soluţia finală: genocidul. Pentru oamenii neinstruiţi, găluşca scăderii veniturilor este anafură. Pentru cei care gîndesc, catastrofă. Dacă puterea de cumpărare va scădea, atunci, implicit, şi veniturile la stat din TVA, şi ajungem ca la toamnă să se mărească şi acestă taxă. Din rău, în mai rău.

Soluţii ar fi existat, dar marii finanţişti nu sînt băgaţi în seamă. Nu prin măsuri restrictive se salvează o ţară. Ci prin soluţii dinamice, care să amplifice piaţa, să crească puterea de cumpărare a oamenilor, implicit consumul, singurul care stimulează producţia de bunuri şi de servicii.

Numai un stat despotic pune populaţia în derivă şi lasă monştrii statului să înfulece prada. Problema e că jumătate din populaţie a dat girul unei puteri discreţionare şi astfel suferă toţi.

Modelul Băsescu va da faliment. Cu ce preţ? Cine va fi vinovat? Va plăti echipa portocalie cele cinci miliarde de euro, anual, dobînzile la creditele externe şi ratele rambursabile? Tot românul, ca prostul, pentru că şi-a refuzat sieşi o administraţie mai democratică, mai puţin hămesită şi mai pragmatică. Încă mai avem soluţia Johannis.