OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Emanuel Borcescu - film, fotografie, grafica, pictura, 27 de ani:

Cred in existenta unor influente in cazul oricarui artist, si asta mai ales in perioada contemporana, cind cantitatea de informatie a crescut. A trai acum in afara influentelor inseamna a-ti asuma riscul de a reinventa roata. Mai cred ca a fi influentat de ceva nu inseamna deloc a copia ceva. Vad influentele ca pe niste catalizatori pentru munca fiecaruia, iar in cazul meu cred ca unele imagini se nasc din „pofta“ de alte imagini care s-au creat mai demult.
Pentru a vorbi de influente ar trebui sa o iau cronologic.

Despre influente la nivelul tehnicii putem vorbi in perioada liceu-facultate. Din Renastere pina la artisti contemporani ca Anselm Kiefer sau Ryan McGinness, m-am lasat influentat pe rind, pentru a acumula cit mai mult. Cred ca aici sta secretul: cind te lasi influentat si cind „uiti“ ce ai invatat. As vorbi, insa, mai mult, de artisti care m-au influentat conceptual sau ca atitudine. Si aici o sa incep mereu cu intimistii francezi (Bonnard, Vuillard, Valloton), intre care nu l-am pus niciodata pe Bonnard in virf, cum o face istoria artei de obicei. A recunoaste la Bonnard existenta geniului fata de ceilalti inseamna a omori starea de spirit din acea perioada. Toti nabistii (inclusiv Maurice Denis) m-au influentat in sensul apropierii de natura si de lucrurile aparent marunte, care ni se intimpla zilnic. Atunci am inteles prima data ca fenomenalul poate fi ratat usor, daca nu esti atent. Si mai e bucuria pe care o capeti in timp – de a observa banalul aparent si a-l pune intr-o lumina care sa-i reveleze partea de frumusete latenta, de intimitate, pe care n-o gasesti in Place Vandôme, ci in cartierele de linga Place Pigalle.

Atunci am descoperit pentru prima data cu adevarat pictura si am inteles ca ea nu are cum sa moara vreodata, pentru simplul fapt ca unele lucruri pot fi formulate doar prin intermediul ei. M-au impresionat apoi neoexpresionistii germani din anii ’80. Forta si simplificarea limbajului am invatat-o uitindu-ma la ei. Immendorf, Lupertz, Kiefer, Baselitz. Mai tirziu, un contemporan cu aproape aceeasi structura, Neo Rauch. Alti artisti care mi-au marcat evolutia au fost Jeff Wall, Cindy Scherman, Helmut Newton, iar din cinematografie, Antonioni si Passolini. La ei am admirat prima data lumea ca un spectacol pe o scena si lumea devenea cu atit mai spectaculoasa, cu cit cadrul era mai artificial scenografiat. Apoi am fost cucerit de minimalismul, forta si ascetismul vizual Bauhas. Asa am ajuns la afisul sovietic si arta totalitara, in general. In prezent, preocuparile mele sint grupate in jurul unui concept si al unei platforme de lucru pe internet (http://docmarcell. blogspot.com) si intr-o arhiva de imagini (desene si foto) care studiaza evolutia de la distrugere la autodistrugere in istoria contemporana.

In general, nu cred in stil decit in masura in care, daca il adopti temporar (sau il citezi, sau mimezi), te poate ajuta sa dezvolti o idee. Nu sint insa atit de pornit impotriva stilului asa cum a fost Stefan Sagmeister cind soca lumea graphic-design-ului spunind Style is fart. De altfel, Sagmeister si-a retras afirmatia si a nuantat optiunea de la vremea respectiva. De unde se vede faptul ca si cei mai radicali impotriva stilului nu-i pot nega existenta. Cred ca stilul devine periculos cind se transforma in maniera pentru artist, iar lucrarile acestuia se golesc de continut. La rindul meu am fost indragostit de anumite stiluri si le-am practicat, le-am revizitat la vremea respectiva, pentru ca imi sustineau vizual ideile si pentru ca reprezentau cea mai scurta cale spre emotiile pe care vroiam sa le transmit. Doua stiluri pe care trebuie sa le mentionez sint rococoul si grafica afiselor sovietice de propaganda. Reperele artistice sint de gasit peste tot (inclusiv in media sau carti), depinde ce selectie faci.

Daca esti motivat sa transmiti ceva, ar trebui sa stii sa-ti alegi niste repere care sa te ajute in acel sens.
Nu am avut maestri, dar am admirat putini profesori care stiau sa-ti ofere un drum spre un sistem personal de gindire. Restul profesorilor stiu, unii mai bine, altii mai putin, sa te invete o tehnica si atit. Cred ca poti ocoli „invataturile maestrilor“ in momentul in care ajungi sa te formezi ca personalitate si sa ai niste modele care transcend retetele locale, din „bucataria“ vreunei scoli.
Nu apartin nici unei scoli pentru ca nu servesc „programul“ vizual al nici uneia. Fac doar proiectele care imi trec prin cap. Si, inclusiv din acestea, selectez. Nu am o aversiune fata de invatamintul romanesc, cred ca are profesori care iti pot da o educatie clasica; ce nu se intelege, sau nu se vrea inca, este folosirea si a altui tip de profesori sau oameni care pot ajuta la largirea ofertei catre studenti. anume, a le oferi si posibilitatea sa se pregateasca pentru societatea in care traim si, mai mult, pentru a face fata lumii artistice actuale. Cred insa ca, in timp, o sa fie un import de fresh blood chiar si in invatamintul artistic romanesc.

Nu sint dezamagit de arta romaneasca si cred ca sint artisti care pot avea ceva de spus, chiar si in context international; unii deja au facut-o. Problema artei romanesti este cadrul in care se desfasoara; pina acum era foarte restrins, dar vad ca apar noi spatii foarte diverse de la un an la altul, ceea ce e bine. In general, trendurile care sufla prin lumea artei trebuie sa fie foarte diverse, iar oamenii care fac selectii sau curatoriat trebuie sa fie foarte diversi pentru a asigura o paleta cit mai larga de optiuni.
Uneori imi pare rau ca nu am plecat din tara, alteori cred ca numai aici puteam face anumite proiecte. Si numai viitorul poate raspunde, in general, la intrebarea cu plecatul din tara. Cred ca prin anumite premii si expozitii mi-a fost recunoscut talentul in Romania. Este, insa, foarte important sa pastrezi in continuare un nivel cel putin la fel de bun al muncii tale. Estul a fost si ramine interesant; intr-adevar, exista riscul, si au fost exemple, cind artistii au alergat dupa modalitati de exprimare existente in Vest. Important este sa ne pastram originalitatea in gindire, dar fara a fi deconectati de la lucrurile care se intimpla in lume (nu neaparat numai in Vest).