OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Citeva ginduri disparate ale unui crestin ortodox practicant,
absolvent al Scolii de arhitectura „Ion Mincu“

„O catedrala a neamului ar fi un kitsch mortal!“, spunea Alexandru Paleologu intr-un interviu cu Gabriela Adamesteanu in revista 22 (30 septembrie – 6 octombrie 1997). O buna parte dintre acei oameni a caror opinie conteaza si ar putea sa determine o buna directionare a acestui proiect (printre care si o seama de buni arhitecti) stau deoparte, in expectativa, pentru ca o simt enorma si o vad monstruoasa. Biserica nu pare sa aiba nevoie de dialog. In aceeasi masura in care ma simt tentat sa ma multumesc cu aceste presupozitii, ma vad nevoit sa le depasesc. Altfel, blocajul lor risca sa dea rezultate nocive.
Cred ca singura problema grava, cu adevarat importanta, de natura teologica, doctrinara, a bisericii mele (BOR) este ispita filetismului. Izvorul acesteia este renasterea de tip romantic a elenismului, incurajarea nationalismului grec pe fondul redescoperirii Greciei antice de catre Occident. Nationalismul romantic este o ispita la care Biserica ortodoxa a cedat. Asa am ajuns astazi ca fiecare neam ortodox sa fie mai ortodox decit celelalte (ca si cind acesta nu ar fi un deziderat, ci un fapt). Etnicul este numai un instrument, care poate fi folosit corect sau incorect. El poate fi instrumentalizat spiritual. Dar cantonarea in etnic devine rapid toxica si denaturanta pentru sacru si religios. Cred ca biserica mea greseste cind incearca sa flateze poporul. Sint de parere ca este necesara o catedrala patriarhala, de vreme ce ne lipseste una (actualul edificiu cumulind trei functii administrative), dar in nici un caz nu este o catedrala a neamului.

Cu toata parerea de rau, nu pot sa nu observ ca traditionala lene romaneasca este caracteristica principala a relatiei biserica-intelectualitate (printre rindurile careia ii plasez, cu oarece indreptatire, si pe arhitecti). Nu trebuie sa ne mire lipsa de consistenta a argumentelor din dezbaterile legate de arhitectura ecleziastica. Biserica vrea putin de la intelectuali, intelectualii vor mult de la biserica, dar fara sa stie ce. Lenea cred ca este explicatia faptului ca Biserica se multumeste sa colaboreze cu arhitecti si urbanisti mediocri, sa promoveze proiecte (cum este cel al Catedralei) in care lipsa de transparenta si graba ascund ginduri meschine. Tot lenea face ca o seama de arhitecti sa strimbe din nas. Sint cuvinte grele, dar atunci cind mai toata lumea se asteapta la un rezultat caldicel, un strigat de disperare e necesar. Ar trebui sa ne fie frica de Dumnezeu si sa nu ne ingropam talantii. Arhitectii ar trebui sa isi spuna punctul de vedere prin proiecte, chiar in ciuda temei, pentru ca acestea vor ramine si se va sti astfel cine de ce a fost in stare.
Amplasamentul este un compromis, nu este imposibil, este mai bun decit cel din Piata Unirii. Dar mutatul de colo-colo e hilar. Studiul de fezabilitate si tema de concurs sint dezarmante prin lipsa lor de viziune. Dimensiunile sint discutabile, dar nu imposibile. Sentimentul general de nepregatire, de impacienta, este evident.

Suspiciunea bisericii fata de intelectul uman, desi necesara, nu trebuie sa degenereze in antiintelectualism, impropriu celor care ne revendicam de la Bizant, care punea atita pret pe civilizatie, eruditie, intelepciune (Sfinta Intelepciune), educatie. Interzicerea invatamintului institutionalizat pentru crestini in Imperiul Otoman n-ar trebui sa ne determine si astazi gindirea.
Arta si arhitectura bisericeasca ortodoxa sint de aproximativ 200 de ani lipsite de reusite, nici macar strict estetice. Nu avem exemple pozitive, modele care ne-ar putea indruma sa acomodam prezentul la gloriosul ei trecut. Cred ca nu exista arhitectura traditionala si arhitectura moderna, ci arhitectura de buna sau proasta calitate.
Apelul meu este urmatorul: arhitectii sa nu ezite sa participe la concurs, iar Biserica sa nu se multumeasca cu putin.
_________
Tudor Rebengiuc este masterand in programul de Antropologia locuintei si a spatiului sacru al UAUIM.