OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Marturisesc ca nu stiam ce sa fac dupa conferinta de presa de la Muzeu: sa „protestez“, bombanind colegilor nemultumirile mele, sa-i stric buna-dispozitie domnului Lefter explicindu-i ofurile mele romanesti sau… Acest sau pentru care am optat este, cred eu, o formula mai inteleapta, aceea de a pune pe hirtie observatiile asupra topului dedicat romanului romanesc. In primul rind, citind clasamentul, am constatat ca nu mai stiu ce este un roman. Apare listat Jurnalul fericirii, mai mult, apare Viata lui Mihai Eminescu!!! Ca Ucenic la clasici are si elemente romanesti, mai treaca-mearga (desi parca este doar jurnal, dar…). Insa a considera si primele scrieri, excelente de altfel, romane este prea mult. Si asta probabil in numele unui noninterventionism exagerat in optiunile unor critici. Daca cineva ar fi optat pentru dialogurile din Apocalipsa dupa Cioran…, oare ar fi aparut listate aici? Si sigur mai sint si alte romane in devenire: nuvelele lui Eliade, Domnisoara Christina si Pe strada Mintuleasa (nu cred ca avem structura de roman, este doar intindere de roman), Jurnalul de la Paltinis (ma intreb de ce nimeni nu a ales, in aceeasi perspectiva jurnal-roman-confesiune, Zbor in bataia sagetii). Ce sa insemne aceste false si exacerbate optiuni: gustul nostru pentru exagerare, dorinta de a fi inedit cu orice pret sau gustul unora de a considera orice proza un virtual roman?

As nota si unele absente, pe care le striga subiectivitatea mea de lector de romane: Thalassa lui Macedonski, un foarte interesant roman, Maidanul cu dragoste al lui G.M. Zamfirescu sau, de ce nu, Balanta lui Baiesu. Desigur, aici nu pot reprosa nimic nimanui fiindca au fost alese cele mai bune 10 romane, iar acestea enumerate de mine nu sint crema romanului, dar nici nu sint de ignorat.
Un alt semn de intrebare il constituie prezenta Hortensiei Papadat-Bengescu cu mai toate romanele sale, dar si cu Ciclul Hallipilor. La fel e si Petru Dumitriu prezent cu Cronica de familie, dar si cu o sectiune a Cronicii…, Bijuterii de familie. Inteleg dificultatea unor mai experimentati cititori de romane de a opta intre cartile din acest ciclu, dar cred ca este un nonsens includerea si a cartilor, separat, si a ciclului, integral.

Dincolo de aceste aspecte, iar cel mai grav mi se pare a fi stabilirea unui raport de sinonimie perfecta intre (orice) proza si roman, sint evident si multe beneficii aduse de acest clasament. Desi s-a dorit o surpriza, o miscare spontana pe scena culturala romaneasca, nu este deloc asa, deaorece el continua indirect discutiile din anii trecuti despre canon. Ce face acest clasament chiar prin simpla atribuire de puncte unor romane? Foarte simplu, arata ca perceptia contemporana asupra literaturii este radical diferita de aceea dirijata de inca actualul canon literar (desi lucrurile tind sa se schimbe, prin noile manuale de literatura romana). Nume cvasi-noi sint aduse in prim-plan, Mateiu Caragiale spre exemplu, pina nu demult surghiunit la final de manual, la capitolul bizarerii literare; la fel si Gib Mihaescu, un scriitor imposibil de ignorat, totusi pe nedrept marginalizat (poate ca unii dintre furnizorii clasamentului ar fi putut include Bratul Andromedei sau Zilele si noptile unui student intirziat, in locul jurnalelor si biografiilor). Iar un scriitor de facultate, in sensul ca abia acolo se vorbeste despre el, Max Blecher, este apreciat cu o carte excelenta situata printre primele 10 romane. Scriitori impusi deja canonic apar in top cu carti tot de facultate. Este cazul lui Sadoveanu reprezentat prin romanul Creanga de aur. Si, in fine, opera cea mai importanta a lui Rebreanu devine Padurea spinzuratilor (semn poate ca dupa decenii de taranism literar – Viata la tara, Ion, Morometii etc. –, depasim acest enorm complex literar), desi recunosc ca speram ca Adam si Eva sa fie cel mai gustat astazi.

Aceasta ancheta va schimba ceva si in canonul literar? Este de sperat, mai ales ca perioada este propice – acum este momentul cind manualele se schimba. Daca nu va fi si scoala influentata de aceasta noua realitate literara, atunci clasamentul va ramine un simplu exercitiu intelectual, o joaca de-a ierarhiile de tipul: ce carte/carti ati lua pe o insula pustie? Cred sincer, dincolo de incoerentele semnalate, ca ancheta aceasta este un demers util. Trebuie doar sa stim sa-l folosim, dar nu numai in dezbateri intelectuale, ci si in relatia cu scoala romaneasca.