OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Doamne Dumnezeule, fa-ma sa inteleg cum de e posibil ca un ins venit sa citeasca, sa se documenteze, sa-si mobileze, chipurile, mintea la Biblioteca Academiei, dupa ce primeste drept de acces la colectiile publicatiilor de altadata, sa lase in urma semnele celei mai rudimentare mentalitati, neemancipate inca, ramase la stadiul primitiv al urii si al agresivitatii sovine.
Se intilnesc pe zidurile orasului inscriptii barbare, josnice, indemnuri de ultima speta la xenofobie, cu sloganuri din arsenalul legionarismului antisemit si troglodit, dar nu era de asteptat sa se constate ca reziduuri din huliganismul strazii patrund pina in salile de lectura, unde – prin traditie – isi fac veacul cercetatori de redutabil profesionalism si carturari preocupati de un randament inalt in planul creatiei intelectuale. Tezaurele de cultura tiparita, pastrate in depozitele Academiei, impun o atmosfera de studiu riguros in biblioteca si favorizeaza climatul de concentrare pentru explorari fecunde in arhivele trecutului din perspectiva exigentelor actualitatii. Si totusi, apar surprize, abateri abominabile de la deontologia cercetarii, de natura sa nu lase pe nimeni impasibil, fara reactie.
Pe parcursul investigatiilor proprii, am consultat in diverse rinduri revista Tiparnita literara, aparuta la Bucuresti intre 1928-1932, la initiativa tandemului Petru Comarnescu-Camil Baltazar, a caror reputatie scriitoriceasca avea sa atraga prestigioase colaborari. Un ecou deosebit in epoca a recoltat ancheta pe tema „noii spiritualitati“, cu participarea unor ilustre personalitati, de la Radulescu-Motru la Mircea Eliade, iar opiniile exprimate atunci continua sa intereseze, furnizeaza sugestii, repere in agitata chestiune a schimbului de generatii si a confruntarilor de idei, acutizate pe fondul expansiunii ideologiilor dictatoriale. De parca nimic nu s-ar fi intimplat si nu s-ar fi limpezit intre timp, vine astazi cineva, inversunat adept al extremismului antidemocratic, dispus sa intoarca din drum carul istoriei spre vremurile de prigoana rasista si se apuca sa opereze nemernice discriminari in rindurile semnatarilor din cuprinsul ultimelor numere ale Tiparnitei literare. Nici mai mult, nici mai putin, anonimul consultant al colectiei isi da pe fata infamia personala cind caligrafiaza calificativul jidan in dreptul unor nume de mult intrate in patrimoniul literaturii noastre. Incearca, astfel, sa-i aplice un tratament dezonorant animatorului insusi al revistei, poetul Camil Baltazar, recunoscut pentru virtuti artistice reale de critici de autoritate, de la E. Lovinescu la G. Calinescu.
Nu-l iarta de la oprobriu nici pe Mihail Sebastian, desi ar fi trebuit sa paleasca orice aversiune preconceputa in fata analizelor acestuia, extrem de minutios argumentate, pentru o recunoastere deplina a meritelor Hortensiei Papadat-Bengescu in procesul de modernizare a romanului romanesc. Cu jalnica perseverenta, impricinatul adopta simbolurile propagandei de funesta amintire si stampileaza cu steaua lui David fruntea lui Peltz, mizgalind un portret desenat de Marcel Iancu. Bineinteles, si acesta din urma are parte de un tratament identic.
Mai sint si altii supusi furiei descalificante, ca M.H. Maxy, ca F. Aderca. E limpede de la o posta ignoranta individului, faptul ca habar nu are ce reprezinta, la bursa valorilor, fiecare dintre cei stigmatizati. Insa o atare ignoranta, datorata probabil tineretii, poarta stigmatul gindirii bezmetice si risca sa produca efecte pernicioase. Umple de sila si stirneste, spontan, revolta intilnirea incredibila cu manifestarea unei atit de retrograde incrincenari. Ca sa nu mai catalogam procedeul in sine al inscriptionarilor pe tiparituri ingalbenite de vreme, care cer sa fie ocrotite, sa fie protejate ca lumina ochilor.
In vechime, copistii de manuscrise aveau grija sa astearna la loc vizibil cite o atentionare speciala prin care destinau teribile imprecatii acelora dintre viitorii lectori ce ar indrazni sa intervina in text, sa adauge, sa-l pingareasca, revarsindu-si otrava neputintei asupra osirdiei lor. Ceva din acea vigilenta furie anatemizatoare va trece in blestemele argheziene. Poate si le aduce aminte si „jivina gingas ginditoare“, pripasita – din cine stie ce bezne – tocmai in Biblioteca Academiei.