OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Citeam zilele trecute comentariul unui ziarist iesean dotat cu spirit critic (Dorin Spineanu), care era surprins sa constate ca, in ciuda unui guvern inept si macinat din toate directiile de convulsii politicoide, economia nationala functioneaza la parametri cit de cit normali.

Remarca era incoronata cu urmatoarea intrebare de bun-simt: „Oare n-ar fi mai bine fara guvern ca s-o ducem noi decent?“ Introspectia social-filozofica poate fi dusa mai departe: nu numai ca hoardele guvernamentale care s-au perindat pe la cirma patriei au incurcat bunul mers al economiei, luind masuri impotriva naturii capitaliste sau stagnind cu miinile in sin cind trebuiau macar sa preia cu acte pomenile occidentale, dar au spoliat averea publica de zeci de miliarde de dolari.
- Scuzele viciate nu sint minuite doar de lumea fraudei economice
O intrebare de bun-simt atrage alta: nu sint in stare organele justitiei noastre fara dinti sa aplice dreptatea in cazuri de notorietate redusa, cum ar fi posibil sa-i condamne macar pentru neglijenta criminala pe responsabilii guvernarii post-ceausiste? Se pare ca Nicolae Ceausescu nu a intinat doar idealurile comuniste, dar a aruncat in derizoriu masurile care s-ar fi impus in democratia cu narav din iubita noastra tara. De fiecare data cind o capetenie anunta deschiderea frontului de lupta impotriva coruptiei, zeci de analisti infiltrati sar ca broastele de pe mal acuzind reluarea terorii economice comuniste.

Filozofia nationala e nevoita sa mai urce o treapta: specificul unui popor nu poate fi decit partial estompat de forma perena de guvernamint, fie ea totalitara. Mai mult: artistii infractiunii se vor folosi de meandrele trecutului pentru a-si implini destinul mai cu spor. Dupa ce i-au alungat pe burghezo-mosieri, pentru ca, exploatind masele, si-au ridicat palate, capeteniile comuniste au instaurat noua justitie sociala confiscindu-le pentru uz propriu si pe viata (daca nu se puneau rau cu tatuca). Cind, in regim democrat, pe urma presiunilor publice determinate de multitudinea vilelor ridicate din salarii mici de indivizi iuti de mina, s-a incercat impunerea unei legi care sa cerceteze provenienta banilor, politicieni de virf si ziaristi celebri au alertat mapamondul despre tentativele de restalinizare a patriei (au tacut milc cind Ion Iliescu reinstitutionaliza recursul in anulare, metoda stalinista pentru a stopa retrocedarile vilelor confiscate de inaintasii politici).
Daca un brigand din rindurile opozitiei este chemat la ancheta, e vorba de persecutie politica pusa la cale de cei aflati (de regula, fraudulos) la putere. in caz ca este incoltit un membru al cercurilor filfiind in jurul Cotrocenilor, motivatia este data fie de faptul ca procurorul este virful de lance al unui complot organizat de „fosti“, fie ca rezultat al actiunilor de denigrare purtate de agenturile straine interesate. Din pacate, scuzele viciate nu sint minuite doar de lumea fraudei economice.

De fiecare data cind s-a ridicat (cu multa timiditate) problema dezvaluirii trecutului rosu al preotimii ortodoxe, motoarele idignarii publice au fost puse cu promptitudine in miscare: dusmanii patriei s-au strins iar la fruntarii, incercind sa loveasca in insasi inima neamului. Daca inima neamului se manifesta prin colaborarea cu Securitatea, ce se intimpla cu inaintasii care n-au avut acest privilegiu? De ce a fost uns drept sfint al neamului Stefan cel Mare, care nici n-avea la cine sa toarne? Inclusiv Gheorghe Calciu, preot razvratit si persecutat de confratii colaboratori, s-a ridicat mugind de indignare impotriva tradatorilor de neam care faceau propaganda demascarii securistilor in sutana (macar identitatea celor care-o prigonisera pe Sfintia Sa sa ne fi fost permis s-o aflam).
Mai saltam o treapta pe scara teoriei cunoasterii nationale de sine: de ce mari paturi de romani fac atit de lesne si de aprig zid in jurul minciunii? Nu este acesta un semn al groaznicei boli care a lovit de moarte Romania? E in interesul turnatorilor sa nu li se afle trecutul, e in interesul hotilor ca justitia sa ramina fara vlaga, e in interesul impostorilor culturali ca adevarul literar si artistic sa fie camuflat, dar care e interesul celor care nu au nici in clin, nici in mineca cu aceste categorii pentru a-si clama solidaritatea? Una din explicatii ar fi capacitatea maselor de a se lasa manipulate, dublata de prostia perfectionata printr-o lunga terapie de pahar.

Justitia la romani aplicata accidental si nesemnificativ
Daca o seama de analisti, obiectivi cum ii stim, ar prezenta publicului telespectator cazurile lui Adrian Nastase (premier arogant, hot si semidoct cu gusturi indoielnice) si al lui Paul Goma (unul dintre cei mai persecutati romani – pina si acum! – din putinul celor demni cu adevarat dati lumii in ultima suta de ani de patria-mama), am temerea ca primul ar isca mai multa simpatie pentru faptul ca este tirit prin anchete, decit cel de-al doilea pentru ca nu si-a recapatat nici acum cetatenia ridicata samavolnic de organele ceausiste pentru crima de a se fi ridicat impotriva sistemului (ca sa nu tabircim in analiza lista tuturor confiscarilor la care a fost supus, inclusiv cea a memoriei breslei din care face parte). Vorbim de perceptia populara manipulata, nu de cea a aparatului, care s-a pronuntat deja (in favoarea lui Nastase si in defavoarea lui Goma).

Abia acum vine rindul urmatoarei intrebari: e posibil si e just ca membrii unui popor care nu pune pret pe dreptatea facuta altuia s-o primeasca ei insisi? Doar accidental si nesemnificativ… Asa ca nu trebuie sa ne miram de cum va mai fi o vreme aplicata justitia la romani: accidental si nesemnificativ. in fata atitor cazuri fatise de musamalizare grosolana reusite de magistratul roman, masele se simt inecate de revolta, dar nu plenar, pentru ca si ele, cind au fost incoltite de lege, au resimtit din plin indulgenta aplicarii in dodii.

Cum poate fi sparta carapacea infractionalitatii multilateral nepedepsite? Recent, Traian Basescu a scapat o remarca plina de amarul truism al neputintei nationale: „Si eu stiu cei trei piloni: sa fii impacat cu Dumnezeu, sa fii impacat cu tine, sa fii impacat cu semenii. Uneori insa, ca sef de stat, pentru a fi impacat cu Dumnezeu si impacat cu tine nu poti sa fii impacat cu toti semenii. Tara trebuie schimbata“. Ultima propozitie a fost scoasa din context si aspru comentata de indignatii acoperiti prin diferite redactii. Tara, vezi bine, a fost jignita! Dar daca tara nu trebuie schimbata inseamna ca toate sint bune si estetice, situatie in care la ce ne mai zbatem sa criticam, la ce mai avem nemultumiti, la ce mai vocifereaza neincetat partidele politice?

Ceva tot trebuie sa-i concedem lui Traian Basescu: daca ar fi fost un egoist, s-ar fi multumit sa spuna ca e de ajuns sa fie schimbat premierul oligarh. Schimbi premierul si ce se intimpla? Un mare nimic. Au fost schimbati atitia… Cercurile hraparetilor se regrupeaza in jurul noului premier. Nu e nici un tilhar roman legat pina la moarte de Calin Popescu-Tariceanu si el ar trebui sa fie primul care s-o stie. Loialitatea este conjuncturala. Pe deasupra, prapastia cascata de ani de zile intre membrii Guvernului si guvernati este atit de mare incit unii n-ar resimti lipsa ori schimbarea celorlalti. Daca romanii ar fi inlocuiti peste noapte cu bulgari si unguri, i-ar trebui citeva luni bune Guvernului sa bage de seama. La fel si invers.
Nu aduce acest divort cu o tradare a contractului social? Ei se fac ca ne guverneaza, dar noi sintem sinceri in mizeria noastra. Este acest gen de sinceritate in stare sa constituie baza redresarii morale a romanilor? Saracia nu este decit o circumstanta agravanta pentru cei care au indus-o. in grade diferite, si unii, si altii. Problema e cum vor face toti rost de o noua tara in care sa mai fie ceva de furat…

14 aprilie 2007
Romanian Times