OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pare din ce in ce mai greu sa iti pastrezi calmul si dreapta masura in vacarmul ce a cuprins, treptat, toate sferele vietii publice autohtone. Frenezia distrugerii, de care s-a molipsit intreaga clasa politica, se extinde si asupra scenei culturale, tulburind si mai mult apele realitatii autohtone. Senzatia pe care o am, urmarind inevitabilele talk-show-uri sau deschizind presa zilnica, este ca ne-am reintors cumva in zilele de maxima confuzie de la inceputul anilor ’90, cind se putea spune orice despre oricine, cind se traia intr-o permanenta tensiune si incertitudine, cind nu mai stiai prea bine nici cine iti sint adversari si cine prieteni, iar existenta cotidiana se derula sub semnul instabilitatii.

Sa nu se fi schimbat oare nimic in modul nostru de a reactiona si de a actiona, in tot acest timp, desi in viata publica a inceput sa-si faca simtita prezenta o noua generatie? Raspunsul nu e usor de dat, pentru ca a nega transformarile reale produse in societatea romaneasca in intervalul de timp scurs de la inceputul anilor ’90 pina astazi ar fi pe cit de nerealist, pe atit de contraproductiv. Multe s-au schimbat, intr-adevar, de la legislatie la institutii – create, majoritatea, dupa model occidental –, de la oamenii din prim-planul scenei publice (desi unii par sa se fi eternizat, au aparut, totusi, si figuri noi) la structura si mentalitatea electoratului autohton. Cu toate acestea, ceva a ramas mereu la fel si, din pacate, e vorba de un aspect esential – dispretul total al societatii romanesti pentru profesionisti, desconsideratia abia mascata pentru efort, fie el intelectual sau fizic, ca si dezinteresul fata de formarea si pastrarea specialistilor. Asa se face ca acum, cind Romania a devenit membru al UE, exodul competentelor nu s-a diminuat, ci, dimpotriva, s-a accentuat, iar efectele se fac simtite la toate nivelurile vietii sociale.

Absenta specialistilor pune sub semnul intrebarii capacitatea institutiilor autohtone de a face fata provocarilor integrarii europene. Desi acest lucru este mult mai vizibil in domeniul politic – recentul scandal care a determinat demisia lui Claudiu Saftoiu din functia de director al SIE este semnificativ pentru consecintele nefaste ale amatorismului asupra climatului politic –, promovarea pe principii clientelare, in detrimentul competentei, face ravagii in majoritatea institutiilor finantate din bani publici. Complicitati istorice, vanitati incomensurabile, umori si interese meschine fac legea in institutii a caror menire este, astfel, deturnata sistematic. Pentru a nu mi se reprosa ca lansez acuzatii generale, am sa ma refer la un singur exemplu: Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“, patronat de Eugen Simion.

Revista noastra a publicat saptamina trecuta un protest initiat de cercetatori din Institutul „G. Calinescu“, la care s-au raliat si alti intelectuali, care cunosc situatia din Institut (s-au strins, pina acum, peste 90 de semnaturi la adresa http://www.petitiononline.com/qd7d8932). Argumentele invocate de initiatorii protestului sint foarte grave si ridica serioase semne de intrebare cu privire la legalitatea actiunilor actualului director si la atmosfera instaurata de acesta in Institut. Semnale ca acolo bunul plac al directorului este litera de lege au existat si inainte – Monica Spiridon, Roxana Sorescu, Dan C. Mihailescu si altii au demisionat, au fost demisi sau pensionati, ca urmare a conflictelor pe care le-au avut cu Eugen Simion –, dar nimeni din Institut nu a avut, pina acum, curajul sa protesteze public sau sa solidarizeze in acest demers un numar atit de mare de persoane.

Reiese, din Protestul amintit, ca Eugen Simion a reusit pina acum sa-i reduca la tacere pe opozantii sai, comportindu-se intr-o institutie publica asemeni unui stapin de sclavi, impunindu-si in mod abuziv vointa si transformind proiecte de interes personal in obiective unice ale unei intregi institutii. Actiunile pe care Eugen Simion le-a intreprins ca Presedinte al Academiei si ca director al Institutului de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu“ au avut ca efect deteriorarea progresiva a comunitatii academice si a cercetarii din Romania (si asa foarte grav afectate de cei cincizeci de ani de comunism). Rezultatul se vede astazi cu ochiul liber – tot mai multi tineri capabili sint nevoiti sa plece din Institut, cind nu sint demisi de-a dreptul, iar cercetatori valorosi renunta sa mai lupte cu un director care nu-si ascunde preferinta pentru nulitati intelectuale, ale caror calitati evidente sint servilismul si mediocritatea.

Lipsa de reactie a celor mai multi dintre cercetatorii aflati pe statele de plata ale Institutului „G. Calinescu“ este determinata de teama pentru ziua de miine. In fond, Eugen Simion a reusit, pina acum, sa se debaraseze de toti cei care au avut curajul sa-l infrunte, denuntind practicile dictatoriale prin care intelege sa conduca, fara ca vreuna dintre institutiile abilitate ale statului (de drept?) sa se sesizeze si sa inceapa o ancheta adevarata. Protestul semnat de un numar atit de mare de intelectuali va reusi, oare, sa determine o schimbare de atitudine? Va risipi inertia in care se complac de ani de zile cei care cred ca „merge si asa“?