OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In prima saptamina a lunii aprilie a avut loc la Praga cea de-a 11-a editie a Festivalului International al Scriitorilor, care l-a avut ca invitat, intre altii, pe scriitorul american Gore Vidal.
Nascut in 1925 la West Point, in Statele Unite ale Americii, Gore Vidal este autorul a peste 20 de romane, cinci piese de teatru, scenarii de film, nuvele si peste doua sute de eseuri. Intre romanele sale, cunoscute in intreaga lume, se afla The City and the Pillar, Mira Breckinridge, Duluth, Live from Golgota si The Smithsonian Institution. Eseurile sale, reunite in volumul Statele Unite, au primit distinctia National Book Award pe anul 1993. Gore Vidal s-a implicat si in politica, candidind de doua ori pentru Congresul american, experienta invocata, printre multe altele, in volumul de memorii Palimpsest, publicat in 1995. The Golden Age, cel de-al saptelea roman si ultimul din seria Narratives of Empire, acoperind istoria Statelor Unite, a aparut anul trecut.
Anul acesta, tema festivalului a fost Umanismul si i-a fost dedicata scriitorului Primo Levi. La o zi dupa dezbaterea consacrata unui subiect precum Caderea umanismului, care i-a avut ca invitati pe Gore Vidal, Salman Rushdie si Arnost Lustig, l-am abordat pe Gore Vidal in libraria „Globe“ din Praga, unde acesta dadea autografe cititorilor sai.
Revenind la discutia purtata cu o seara inainte, l-am intrebat pe scriitorul american ce crede despre postmodernism, tema care stirneste discutii aprinse in lumea literara contemporana.


„Pentru mine, cuvinte ca «postmodernism» sint simple sloganuri care nu inseamna nimic. Nimeni nu este in stare sa defineasca postmodernismul, asa ca orice lucru de pe pamint poate insemna postmodernism. Ce inseamna atunci «premodernismul»?
Catedrele de limba si literatura engleza din universitati nu au iubit niciodata literatura foarte mult, nu le place sa citeasca si cauta totdeauna numai scurtaturi. Unii dintre profesori cauta un fel de prestigiu pe care il au scriitorii si pe care desigur ca ei nu il au. Asa ca au inceput, prin noua critica din anii ’50, sa elimine autorul, pastrind insa textul. Apoi au eliminat contextul, istoria scrierii cartii, si au avut un mare succes.
In cele din urma, prin postmodernism au scapat si de text, spunind ca de fapt nu este nevoie sa citesti cartea, pe care au inlocuit-o cu teoria literaturii care, desigur, nu inseamna nimic.

Teoria literaturii este un lucru despre care numai profesorii vorbesc. De fapt, cititorul este cel care decide asupra textului. Si acest lucru este un slogan, dar il putem afirma. Putem spune de exemplu ca, deoarece o carte este filtrata prin ochii cititorului, el este cel care schimba cartea.
Asadar, postmodernismul nu inseamna de fapt nimic. Este doar un mijloc de a ajunge direct la teoria literaturii, care este un mod de a elimina literatura. In ceea ce priveste subiectul dezbaterii (de la Festivalul International al Scritorilor de la Praga – n. M.D.), Caderea umanismului, nu eu am fost cel care l-a ales. Inainte de orice, nu am stiut niciodata daca umanismul a fost vreodata in picioare si, asa cum a spus si Salman Rushdie, nimeni nu l-a vazut cazind. Formula aceasta este, la rindul ei, un slogan.
Dar spuneam ca eliminind autorul si cartea, elimini de fapt literatura si o foarte importanta parte a traditiei umaniste care este romanul. De aceea, eu cred ca universitarii, in special cei americani, au adus prin postmodernism un imens prejudiciu culturii mondiale, poate din vanitate.

Ei nu creeaza nimic, nu fac nimic, nici macar nu pot citi cartile despre care trebuie sa predea. Ei vor doar sa vorbeasca despre ei insisi. Cred ca ar trebui sa fie descurajati si sa fie mutati intr-un alt domeniu, iar in locul lor sa fie aduse persoane care pot atrage oamenii spre literatura si arta.“

Praga