Să începem cu un post scriptum,
altminteri, plin de generali:
1. În prezentarea lui Cristian
Tudor Popescu – nu cunoaştem gradul, dar nici nu-l judecăm după
uriaşa pălărie neagră cu care a stat pe cap, în studioul
Pro Cinema, tot timpul discursului de prezentare a filmului Zorba
grecul, cumva în genul lui Goran Bregovic, al lui Mircea
Dinescu şi al lui Varujan Vosganian, a cărui pălărie neagră şi
mare, azvîrlită publicului în momentele de euforie ale
alianţei DA este deja istorie trecută –, dar şi în
traducerea titrată pe micul ecran, s-a pomenit de faimosa Bubulina –
intrepretată magistral de Lily Kedrova, care a şi luat un Oscar
pentru rol secundar, ce vremuri, ce vremuri… – ca de „o eroină
a războiului de independenţă al Greciei“. Numai că Bubulina din
film era o tandră amintire a unei cîndva distinse curtezane,
pe cînd comparaţia reală trebuia făcută cu faimosul
general… Bubulinas! Care nu era damă bine, ci un vajnic militar de
carieră. General, general.
2. Ca şi alt general, francez,
faimosul Joseph Joffre, comandantul-şef al Armatei Franceze între
1914 şi 1916, aliat al României în cele mai grele
momente ale Primului Război Mondial – ruşii ne-au lăsat de
izbelişte şi de această dată –, căruia fraţii Capşa, în
timpul prezenţei lui la Bucureşti, îi dedică cunoscuta
delicatesă de ciocolată, „Joffre“. Şi pe care am descoperit-o,
cu stupoare, sub noua denumire de „Giofră“!!! Sărmanul general
Joffre!
3. Tot la categoria dulciuri şi
generali, să menţionăm o altă invenţie a celor de la Capşa,
cunoscutul tort de ciocolată „Mareşal“, care a fost făcut
special în onoarea dragului prieten al românilor şi al
României – generalul, ulterior, mareşal, Berthelot.
Simplitatea cazonă a veşmîntului de ciocolată al tortului
este completată de două frunze de stejar şi cîteva boabe de
ghindă. Atît şi nimic mai mult. Aşa l-a conceput Capşa,
fără brise-brise-uri. Descoperim cu uimire că inventivii cofetari
români de astăzi au adăugat cîte o floare colorată în
mijlocul tortului, „ca să fie mai atractiv; se vinde mai bine de
cînd este cu floare la mijloc“. Comentariile noastre despre
simpaticul General francez, numit de soldaţii români
„Burtălău“, din pricina pîntecului său imens, devin
inutile.
Generalii cu ale lor, noi cu ale
noastre.
Generalii români Victor Atanasie
Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost încarceraţi, săptămîna
trecută, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 15
ani, sentinţă definitivă, după un lung şir de procese ce a durat
peste 10 ani. Fiecare în parte a fost socotit vinovat de
moartea unor civili, primul – legat de evenimentele de la
Timişoara, celălalt – de cele întîmplate în
13-15 iunie 1990. În fine, nu detaliile exacte ale fiecărui
caz în parte atrag rezervele şi nedumeririle noastre, ci
faptul că cei doi generali – unul chiar de patru stele, ceea ce
înseamnă de rang maxim pe timp de pace – au peste 80 de ani.
Hodoronc, tronc, după ce ani de zile s-a tergiversat şi amînat,
sub diverse forme şi din variate pricini, cei doi generali sînt
deja arestaţi şi încarceraţi la Penitenciarul Jilava. Nu
sîntem în măsură să judecăm aspectele juridice. Ştim
însă bine că, dacă se dorea cu adevărat Dreptate şi Adevăr
în România, se putea realiza. Nu s-a dorit şi nici nu
s-a putut. Acum e prea tîrziu să facem o justiţie retroactivă
şi să ne bucurăm că doi oameni de peste 80 de ani vor face 15 ani
de puşcărie! Gestul decisiv vine prea tîrziu şi lasă un
gust amar, al unei etici lăsate la voia întîmplării.
Este straniu să vedem beizadelele vechiului regim de dinainte de ’89
luptînd azi pentru puterea politică în România, în
timp ce generalii care au creat culoarul favorabil creşterii acestei
gîndăcărimi să fie încarceraţi! Nu discutăm
vinovăţia juridică a celor doi generali, ci aspectul politic indus
de gesturile lor.
Generalii au acţionat de conivenţă cu liderii
politici – nici un general nu e de capul lui, nici măcar pe cîmpul
de luptă, pînă şi generalul Napoleon Bonaparte se consulta
cu generalii Davos sau Ney – şi împreună au decis ce şi
cum. Noaptea generalilor din sediul CC-ului putea da alt curs
istoriei României dacă generalul Nicolae Militaru prelua
frîiele oferite de Ion Iliescu din mîna generalului
Stănculescu. Poate am uitat de acea noapte teribilă, cînd şi
mult hulitul general Iulian Vlad ţinea în frîu
debusolatele trupe ale Securităţii. La revoluţie, ca la revoluţie,
dar circumstanţe se pot găsi. Şi generalul Wojciech Jaruzelski a
beneficiat de ele, oricîte capete de acuzare avea pe cap. Sigur
că învingătorii îi pot judeca pe cei învinşi,
doar că la noi nu au fost alţii, ci personaje puiate din aceeaşi
manta a fesenismului născut în noaptea de pomină a
generalilor, atunci cînd Adrian Sârbu a filmat cu
aparatul lui Paul Cozighian şi apoi, preţ de trei luni, a fost
secretar de stat în primul guvern Petre Roman.
Dacă apelăm la memoria peliculei am
putea avea o altă perspectivă asupra încarcerării celor doi
generali, după atîţia ani. Dacă nu s-a făcut atunci cînd
trebuia şi cînd era chiar necesar, acum este inutil şi
grotesc. Ca de altfel şi mult mediatizatul „Proces al
Comunismului“, care nu a produs consecinţe şi nici dreptate nu a
făcut nimănui. Păcat. Păcat, nu doar de sîngele vărsat, ci
şi de vieţile noastre risipite în polemici sterile şi într-o
trăncăneală fără orizont şi ieşire. Încarcerarea celor
doi generali, în acest moment, lasă un gust de cenuşă şi nu
rezolvă nimic nici în plan moral. Poate ne înşelăm,
dar acesta este sentimentul nostru de astăzi, cînd criza
financiară mondială bate la porţile României şi lupta
acerbă pentru „Să trăiţi bine!“ scoate la iveală tot ceea ce
este mai urît în noi. Noaptea generalilor este un film
din 1967, cu Peter O’Toole, Omar Sharif, Tom Courtney şi Phillip
Noiret. Regia este semnată de Anatole Litvak, aşa cum la cealaltă
peliculă cu „Noaptea generalilor“, în varianta românească,
regia i-a aparţinut dlui Ion Iliescu. Koneţ filma.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters