OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Că Necuratul s-a făcut nevăzut, împreună cu acoliţii lui, şi n-a mai apărut în nici un alt oraş decît Moscova, să-mi fie cu iertare c-o spun, dar este o minciună sfruntată. 70 şi ceva de ani mai tîrziu – dacă măsurăm timpul după calendar, deşi nu am siguranţa că e cea mai bună unitate de măsură – Dracu, să-i spunem pe numele lui adevărat, face un popas în capitala B. Aici însă prezenţa lui nu e contestată, aşa cum am văzut că s-a întîmplat prin alte locuri unde trăiesc atei de la care te poţi aştepta la absolut orice. Inclusiv să închidă ochii în faţa evidenţei. În B. chiar şi oamenii cu un psihic foarte robust recunosc că s-au întîmplat evenimente cu adevărat neobişnuite: o bătrînă a cărei moarte a fost prevestită de un individ dubios, apărut de nicăieri, este victima unui accident în faţa Teatrului Naţional; nişte fundamentalişti creştini îl omoară pe Demonolog în faţa clădirii Universităţii şi acesta învie chiar în seara destinată, prin tradiţie, Învierii altcuiva; unei femei din Dămăroaia îi cresc coarne în urma căsătoriei cu un soţ divin, şi încă altele, mult mai radicale... 

În B. s-a ştiut, vizita a fost anticipată şi anunţată pe toate posturile de televiziune. Ochii întregului glob s-au aţintit asupra oraşului mai ceva ca la Revoluţie. Angelologul şi Fenomenologul, cei mai culţi şi mai evoluaţi intelectuali din capitală, îşi pun competenţele culturale în slujba populaţiei încercate: ei nu neagă realitatea aşa cum fac colegii lor de breaslă de pe alte meleaguri, situaţi, evident, mult mai jos spiritual şi caracterial. Lumea academică este, de această dată, de partea celor doi mari înţelepţi şi securea războaielor culturale este îngropată: faptele cu adevărat mari din acea Săptămînă Mare cer mobilizări şi intervenţii pe măsură. Nici preşedintele nu mai poate sta deoparte: într-o parcare din nordul oraşului este somat să-şi asume funcţiuni transcendentale... (Lavinia Bârlogeanu)

Capitolul 6

Ziua de primăvară te invita parcă să imortalizezi verdele strident al aerului, frunzele fragede fremătînd subtil, păsările ciripind vesele deasupra oraşului... Iar undeva, în centru, într-o sală de conferinţă, Fenomenologul invitat să susţină un expozeu „Despre minciună“, s-a trezit aşa, brusc, vorbind „Despre seducţie“, uimindu-i pe cei care veniseră acolo pentru a mai ieşi puţin din atmosfera misterioasă care le-a invadat viaţa odată cu mesajul lui Elendiar. Dar, după cîte se vede, de mister nu poţi fugi pentru că el te găseşte cînd trebuie şi-n gaură de şarpe, ce să mai vorbim de Teatrul Naţional! Oameni mulţi s-au strîns la un loc într-o masă compactă, cu creierele şi respiraţia încordate pentru a sorbi cunoaşterea oferită cu generozitate de un adevărat maestru al raţionamentului. Ce altceva aveau de făcut, într-o zi atît de specială, pentru a-şi recupera liniştea făcută praf de Elendiar şi acoliţii lui mistici? Era evident pentru toată lumea că biserica, zdruncinată în esenţa ei, nu mai putea oferi populaţiei tulburate şi, de ce să n-o spunem pe şleau?!, însemnate, liniştea după care tînjea. Şi-atunci unde să caute oamenii alinare şi un strop de normalitate într-o zi minunată şi binecuvîntată cum este duminica Floriilor, dacă nu în înţelepciunea Fenomenologului? Nici un locuitor al oraşului B. nu pune la îndoială competenţa eruditului gînditor şi om de cultură care vorbeşte calm şi măsurat despre orice subiect, deoarece le ştie pe toate şi le poate exprima chiar într-o limbă străină, după cum am constatat deja.

 

Dar un eveniment plutea în aer, lua formă din ce în ce mai definită, îşi sorbea energia de la fiinţele prezente în sală pentru a se manifesta. Alma, atît de sensibilă la freamătul aerului, simţea că se apropie ceva care va schimba cursul zilei. Fenomenologul şi-a făcut apariţia în uralele publicului avid de filosofie, ca de fiecare dată. Acum însă era foarte tulburat. A mărturisit de la bun început că nici el nu pricepe de ce este atît de emoţionat în condiţiile în care o conferinţă la Teatrul Naţional este pentru el o activitate de rutină. Avea rost să acorde atîta atenţie unui act absolut obişnuit? Dar oricît se lua în rîs în faţa mulţimii, era evident că nu-şi găseşte locul. Şi brusc schimbă macazul, înşelîndu-şi ascultătorii care voiau să înţeleagă tainele minciunii, să priceapă şi ei dacă există justificări morale pentru diversele manifestări ale acestui fenomen caracterial şi social, ca de exemplu minciuna constructivă, minciuna salvatoare, minciuna indispensabilă, să revină în felul acesta la viaţa şi preocupările lor obişnuite de dinaintea mesajului cosmic, cînd colo, să vezi minune care nu-i stă Fenomenologului în caracter, i se luminează privirea sub imboldul unei anume stări de spirit şi pleacă cu pluta pe apele unduitoare ale seducţiei condus, de cine credeţi? Păi tocmai de închipuirea aceea care plutea prin aerul sălii de conferinţă şi care de-acum se vedea cu ochiul liber. „E posedat!“, strigă o doamnă din sală, dar oamenii de bun simţ  n-au întîrziat să dea replica: „Ţine-ţi gura sau cară-te  de-aici, idioato!“ şi atmosfera de conferinţă s-a pogorît deasupra tuturor.

 

„Există un  adevăr fundamental despre seducţie, bătut pe muche. El stă în picioare şi umanitatea îl poate scoate la lumină dacă priveşte cu atenţie în arhivele sale. Grupul editorial pe care-l conduc îl va reedita în ediţie de lux. Personal, voi adăuga la zestrea de înţelepciune a umanităţii punctul meu de vedere despre acest subiect fascinant. Pe scurt, cînd avem de-a face cu un act de seducţie, Dracu este tot timpul prezent, de fapt totul se întîmplă pentru că-şi vîră el coada. Omul nu se abandonează de bună voie deliciilor care-i asaltează toate simţurile, pentru că în această situaţie el nu mai este capabil să-şi controleze viaţa. Altcineva o face, altcineva dirijează partitura întîlnirii dintre «frumoasă şi bestie», ca să folosesc o metaforă. Omul însuşi!, hm, să-mi fie cu iertare c-o spun, dar nu este în stare de o reacţie rezonabilă, nu este capabil   să-şi facă un plan de salvare pentru o astfel de situaţie de criză. E convenabil să afirmăm că altcineva decide cum decurg lucrurile şi, de regulă, deznodămîntul e tragic“.

 

Publicul asculta cu luare aminte discursul Fenomenologului, în timp ce acesta privea spre închipuirea fixată în faţa lui, cerîndu-i încuviinţarea aşa cum făcea odinioară căutînd „ochiul dirijist al Bătrînului“. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, cum ar fi frica de mediocritate a Fenomenologului, aceea  care-l face neîncetat să caute confirmarea vreunui duh din afară. Acum închipuirea postată între el şi auditoriu îl îndeamnă să se răzvrătească şi ridică din adîncimile fiinţei sale un glas greu de recunoscut, cu accese cînd de tiranie, cînd de dulceaţă, cu idei imprevizibile pentru că, s-o recunoaştem deschis, cine şi-ar fi închipuit că eternul învăţăcel va aborda chestiunea la ordinea zilei? Nici măcar el, după cum se vede. Păi, vine omul la conferinţă ca să-şi mai schimbe ideile şi, cînd colo, pleacă cu ele şi mai fixate, şi mai detaliate, şi mai clare decît înainte. Şi-ntr-aşa o zi mare!
„În orizontul seducţiei se intră ca în armată. Nu ajunge să ai un corp, nu, trebuie să te transformi pentru a răspunde unui anumit canon: să te îmbraci într-un anume fel, să te parfumezi, să-ţi subliniezi linia ochiului cu negru, să-ţi pui ornamentele de rigoare. Puneţi mîna pe arme, seducători! Numai aşa puteţi să vă bucuraţi, pentru scurt timp, de experienţa senzaţională ce vă aşteaptă după colţ iar apoi îngrijiţi-vă de sufletele oarbe şi şchioape, stăpînite de zbucium“.
– Stimate domn, se auzi o voce de bărbat, vreţi să spuneţi că nu trebuie să-l luăm pe Dracu metaforic? Adică nu-i doar o născocire literară sau de altă natură?
– Nu-i deloc o născocire. E om ca mine, ca dumneavoastră. Dar numai pentru simţurile noastre. Altminteri este altfel decît noi. Trăieşte printre noi, dar nu e la fel ca noi. Este pe pămînt, dar şi în Cer. Să ni-l amintim pe Huysmans care ne spune că Diavolul există. Personajele sale l-au văzut, l-au auzit, i-au simţit mirosul... Vedeţi dumneavoastră, ca să nu pară discuţia noastră ruptă de context, spun că Elendiar are, în general, dreptate în ceea ce susţine. Singura lui afirmaţie pe care o resping este aceea că Diavolul ar fi în rău. De ce? Pentru că are  planurile şi mijloacele sale? Admit că poate să le facă rău oamenilor, dar nu de amorul artei, ci pentru a-şi împlini misiunea. Sîntem în spaţiul unor logici supraumane pe care trebuie să le acceptăm în totalitate. Biserica ne învaţă să acceptăm voinţa lui Dumnezeu, chiar  şi-atunci cînd este de neînţeles pentru o minte de om. Ei bine, afirm că în aceeaşi măsură este de neînţeles voinţa luciferiană, a făcut filosoful „alifie“ – aşa cum îi place unui fost prieten să-l numească – o comparaţie pe înţelesul tuturor. Oamenii, în general, au dificultăţi să pătrundă sensul acestor raţiuni tainice. Dar cei care, genetic vorbind, sînt programaţi totuşi să înţeleagă – şi cu toată modestia afirm că mă situez în această categorie: Nodurile de pe harta mea o arată clar – nu trebuie să ascundă cunoaşterea la care şi-au cîştigat dreptul încă dinainte de a veni pe lume. Aceasta este o lege naturală a oricărui iniţiat şi din acest punct de vedere afirm că Elendiar a procedat corect dezvăluind ceea ce este mai mult decît o profeţie, pentru că nu se bazează doar pe ceea ce i-a dezvăluit arhanghelul Uriel. Colaborez cu Agarttha de cîţiva ani, ştiu cît de serios se lucrează în laboratoarele Universităţii Iniţiatice. Elendiar este, pînă una-alta, cel mai mare specialist în Noduri de pe mapamond. El a văzut acolo, în Axa Dragonului, dovada spuselor Arhanghelului. Iar dacă astăzi am fost provocat de închipuirea pe care o vedeţi cu toţii să vorbesc despre o ipostază concretă a demonicului - cea mai încîntătoare dintre toate - ei bine, totul se întîmplă ca expresie a necesităţii de a vă pregăti pe dumneavoastră, neofiţii, pentru a primi acest mare secret pe care istoria îl ascunde cu obstinaţie ochilor noştri. Fără alegoria mea, secretul lui Elendiar ar fi fost un simplu pumn de mărgăritare aruncat la porci, să-mi fie cu iertare c-o spun, adică, ceea ce încerc să fac este să vă pregătesc pentru a primi învăţătura, să vă împiedic să denaturaţi mesajul celest sau să-l deformaţi într-un mod care ar putea diminua forţa şi energia operaţiunii existenţiale în curs... V-am arătat pe viu un secret al intimităţii reale, ascuns printre cărările greu de străbătut ale geneticii, l-am eliberat de aparenţe înşelătoare. Şi vă doresc în încheiere, să trăiţi bine cu El.     

 

Cîte baliverne mai toarnă şi Fenomenologul ăsta pentru a obţine capital cultural!, mi-am spus. Cu coada ochiului însă am văzut jos, în stînga mea, nişte picioare care se căutau, se încrucişau, se contopeau stabilind o altă relaţie cu pămîntul. Mă întrebam dacă vor mai putea fi desprinse vreodată, altfel decît prin sacrificare, dar mi-am amintit că nu era ziua sacrificiului, ci a intrării triumfale în Cetate. Am răsuflat uşurat pentru Alma. O cetate îşi deschidea porţile, iar eu presimţeam textul pe care-l voi aşterne pe hîrtie. O mulţime de paturi se desfăceau în adîncimile ochilor pe  care-i întîlneam, guri se căutau, corpuri se dezmierdau, emoţii circulau libere şi nude printre scaune, izbindu-se între ele cu zgomot, făcîndu-l pe Fenomenolog să protesteze: „Vă rog, mai încet. Calmaţi-vă, nu e nici timpul, nici locul pentru aşa ceva! Trebuie să învăţaţi să gestionaţi această harababură prin cultivarea unei anumite stări de spirit... Nu trăim vremuri uşoare. Imaginaţi-vă frămîntarea Bisericii Ortodoxe de cînd problema luciferiană este subiectul unor astfel de controverse şi tulburări. Face greşeli care pot sta în calea descoperirii ştiinţifice la care se lucrează intens în laboratoarele Agartthei. Şi asta numai din cauză că biserica e părtinitoare, ambiţioasă şi, de ce să n-o spunem, egoistă! Ca de obicei, aruncă anatema asupra lui Elendiar. Şi nu m-aş mira dacă ar încerca în cele din urmă, pentru a reintra în lume şi pentru a-şi mai reface reputaţia şifonată, să adapteze descoperirea conexiunii dintre universul genetic şi Nodurile Lunii, propriilor sale interese“.
– A-nnebunit şi ăsta. Ce Dracu, îl ştiam om serios, spuse o cucoană cu pălărie roşie.
– Aţi spus ceva? întrebă un tănăr cu zîmbet ironic, apărut din senin sub ochii ei.
– N-am vorbit cu dumneata, tinere.
– Ciudat, am avut impresia că m-aţi strigat, continuă acesta şoptind printre buze „Lilith în casa a 8-a în conjuncţie cu Soarele, Marte în conjuncţie la grad perfect cu Pluton în casa a 12-a ce se împlineşte în aproximativ zece minute, Saturn traversînd Ascendentul natal şi Ascendentul anual în casa a 8-a, hm, nu-i de bine cucoană. O sa dai ortu’ popii mai curînd decît crezi. Cam în zece minute, cum am mai spus“.
– I-auzi nebunu’ ce spune! Îţi dai seama draga mea, spuse doamna adresîndu-i-se tinerei care o însoţea, că se-ntoarce lumea cu sus-n jos? Dacă şi Fenomenologul ţine isonul consilierului pe probleme de captare a energiilor cosmice, ăla, ştii, de zicea chestia cu flacăra violetă. Păi a-nnebunit oraşul! N-ai văzut că toţi din sală aveau ceva violet pe ei? E clar că nici Fenomenologului nu-i prinde bine la minte  apropierea de Preşedinte. Ce să mai zic! Să-şi facă apariţia în sacou mov şi să afirme în conferinţă că Dracu există! Să bage spaima-n oameni şi mai tare decît au făcut-o descreieraţii ăştia pe la televizoare, că eu nici nu-l mai aprind pe-al meu.
– Dar poate chiar există, tanti, spuse înfocată tînăra, ştiţi, am auzit-o eu odată pe bunica mea. Spunea că l-a văzut.
– Bun, eu nu l-am văzut şi nu cred, e clar? Dar dacă există, este cu siguranţă rău. Cum de-a putut să spună şi apucatu’ ăsta că nu e rău din toate perspectivele, că are planurile lui chiar dacă oamenii nu le înţeleg, bla, bla, bla...
– Vai tanti, spuse tînăra hohotind, „bla, bla, bla...“, auzi, dar simpatică mai sînteţi!     
– Închipuiţi-vă doamnelor, Dracu există realmente, s-a băgat iar în vorbă individul apărut de nicăieri.
– Uite ce e tinere, fără dovezi n-ar trebui abordat subiectul ăsta.
– O, dar sînt atîtea dovezi. Şi să vedeţi ce-o să curgă cu ele de-acum înainte. Chiar în capul dumneavoastră o să cadă una mare...
– Ce tot îndrugi acolo? Ce-i mare? Ce?
– Dovada pe care-o aşteptaţi.
– Cine eşti dumneata şi de ce te iei de noi? Ia vezi-ţi de treabă. Dumnezeule mare! Preşedintele nu mai are scăpare. Trebuie să liniştească naţiunea. Nu poate lăsa nebunia asta să continue.
– Preşedintele o s-o facă pentru că este un om responsabil, în ciuda a ceea ce susţin rivalii lui politici. Şi-atunci o să vă lămuriţi cu toţii că face ce trebuie în această conjunctură. Bunăoară, acum se întîlneşte cu Lucifer într-o parcare din nordul B. El crede în existenţa Diavolului. La cîte informaţii i-au pus la dispoziţie serviciile secrete, ehe, nu-i de mirare! Dar, s-o spunem răspicat, nici înainte n-avea îndoieli. Iar eu, personal, sînt convins că această întîlnire clandestină, departe de ochii presei, este o dovadă de maturitate politică, doamnele mele. După cum aud, cei doi se-nţeleg, mai adăugă tînărul izbucnind în hohote de rîs.
– Ăsta suferă cu mintea, draga mea. N-aş fi crezut pentru nimic în lume că indivizi de teapa lui vin pe la conferinţe. Lasă-l în plata domnului, îi spuse doamna cu pălărie roşie tinerei sale însoţitoare, refuzînd să mai asculte neroziile vînturate de un ins dubios care, culmea, s-a evaporat, a dispărut de sub ochii tuturor în văzduhul plin de însăilările aeriene ale seducţiei, pe care tocmai le-a eliberat din chingile istoriei Fenomenologul.

___________________