OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Noi cercetari literare, publicatie a Seminarului de Istoria Literaturii Romane Vechi „Nicolae Cartojan“ din Facultatea de Litere a Universitatii bucurestene, a ajuns la numarul 5 (V). Apare, din 1994, sub ingrijirea stiintifica a prof. univ. dr. Dan Horia Mazilu, ca publicatie interdisciplinara de studii si cercetari medievistice. Este o revista tip caiet, de 100-150 de pagini, alcatuita din doua sectiuni: Studii si Recenzii. In analize sint convocate instrumentele mai multor discipline: istoria mentalitatilor, imagologie, mitologie, iconologie, stiintele imaginarului, istoria artei, istoria religiilor, textologie, istoriografie politica, literara etc. Din sectiunea de Studii am retinut textul lui Dan Horia Mazilu despre imaginea lui Vlad Tepes in posteritatea sa imediata vs. recentul mit occidental al lui Dracula (Un „Dracula“ pe care Occidentul l-a ratat), un eseu al Silviei Marin despre Arta romaneasca intre Orient si Occident, substantialul studiu semnat de Delia Grigore despre Modelul voievodal stefanin asa cum a fost el conceput in imaginarul voievodal romanesc si analiza minutioasa a Helgai Bogdan (Actul de cancelarie in vremea lui Stefan cel Mare, mijloc de impunere a unui model monarhic).


reviste straine

La Quinzaine littéraire, numarul 794 din 16-31 octombrie 2000 are, ca de obicei, un sumar foarte bogat in cronici literare pe marginea ultimelor aparitii editoriale din Franta, fie ele carti semnate de autori francezi sau traduceri din literatura universala. Philippe Barrot comenteaza cel mai recent volum publicat de J.M.G. Le Clézio la Gallimard, Cœur brûle et autres romances, un volum de povestiri centrate asupra influentei pe care o au emotiile copilariei in comportamentul adultilor – in special cel al femeilor sau al tinerelor fete. Sub titlul „La honte, le chagrin et la haine de ces journées…“, Nicole Casanova prezinta Jurnalul lui Thomas Mann din perioada 1940-1955, tradus in limba franceza de Robert Simon, aparut de curind la Gallimard. Celebrul autor al romanului Doctor Faustus consemneaza in jurnalul sau „raul fundamental“ pe care il reprezenta Hitler, numit adeseori monstru, bruta, salaud, intruchipare a „anti-materiei, negatie a oricarei inteligente, a oricarei culturi“. Decazut, impreuna cu intreaga sa familie, din calitatea de cetatean german, din pricina atitudinii sale ostile fata de regimul lui Hitler, Thomas Mann – caruia facultatea din Bonn i-a retras titlul de doctor honoris causa (in 1936) – n-a incetat sa reflecteze asupra „specificitatii germane“ a nazismului. Dupa ce in 1933 a emigrat in Elvetia, Thomas Mann a plecat in Statele Unite in 1938, imediat ce Austria a fost anexata celui de-al III-lea Reich. Desi a parasit America in 1952, scriitorul nu s-a mai intors niciodata in Germania, preferind sa traiasca in Elvetia. Jacques Le Rider comenteaza volumul De Vienne et d’ailleurs. Figures culturelles de la modernité de Carl E. Schorske, aparut la Fayard, in traducerea lui Sylvette Gleize. El insusi autor al unor importante studii despre Viena inceputului de secol XX, Jacques Le Rider il considera pe Schorske „un rationalist negru al istoriei culturale: luciditatea sa caustica pune in lumina angoasa si violentele fondatoare ce stau la baza modernitatii noastre“. Cartea lui Pierre Rosanvallon, La Démocratie inachevée, Histoire de la souveraineté du peuple, considerata de recenzentul ei, Maïté Bouyssy, ilustrarea ideii potrivit careia democratia este si o functie a timpului, tributara memoriei, este recomandata cu multa caldura, ca o carte ce abordeaza in paralel „locurile incertitudinii politice prezente cu examenul tuturor credo-urilor posibile in materie de suveranitate a poporului“. In ansamblu, un numar incitant, care invita la lecturi ulterioare.


replica noastra

In editia din 16 noiembrie a saptaminalului ABC – Supliment literar-artistic al ziarului Azi – Ion Butnaru monitorizeaza presa de pe malurile Dimbovitei, reusind sa infirme atit titulatura rubricii, Cap limpede, cit si subtitlul acesteia, Cultura in mass-media. Dl. Butnaru ne face surpriza sa semnaleze o confuzie de termeni strecurata in paginile revistei noastre: cea dintre alegerile „locale“ si cele „parlamentare“. Corecta, observatia din „suplimentul literar-artistic“ nu ne-ar fi surprins atit de tare daca ea nu s-ar referi la un articol publicat in numarul… 23 (!) al Observatorului cultural, aparut in… iulie!?! Intirzierea – de 16 (saisprezece!) saptamini in cazul nostru – cu care dl. Butnaru citeste presa culturala se mentine si atunci cind comenteaza articolele aparute in presa cotidiana, recenzentul ABC-ului oprindu-se la nr. 3153 al ziarului Adevarul (ajuns astazi, marti 21 noiembrie, la nr. 3251!) si la nr. 2758 al Cotidianului (ajuns, si acesta, la nr. 2827!). Nici cu definitia culturii nu sta prea bine dl. Butnaru, de vreme ce nici viitorul aeroport civil din Tirgu Jiu, nici interviul cu Decebal Traian Remes si nici fostul Ministru al Sanatatii, Francisc Baranyi, de care autorul rubricii Cultura in mass-media se ocupã cu atita promptitudine, nu pot fi considerate subiecte „culturale“…


doliu in lumea literara

Decesul neasteptat al presedintelui Uniunii Scriitorilor din Romania, criticul si senatorul UFD de Braila Laurentiu Ulici, a provocat durere si consternare in lumea culturala romaneasca. Presa a reactionat imediat. Sub titlul Din cauza unui cuib de pasari care astupa cosul de fum, presedintele Uniunii Scriitorilor, Laurentiu Ulici a murit intoxicat cu monoxid de carbon, in Adevarul de vineri 17 noiembrie 2000, Adrian Popescu relateaza pe un ton informativ conditiile tragicei disparitii a lui Laurentiu Ulici si a soferului sau, Constantin Tuca: in urma cercetarilor efectuate de organele de ancheta abilitate, s-a ajuns la concluzia ca decesul celor doi, survenit in cursul diminetii de vineri 17 noiembrie intr-o locuinta din comuna brasoveana Parau, a avut drept cauza o intoxicatie masiva, in somn, cu monoxid de carbon. S-a descoperit ca la baza cosului de fum al casei in care Laurentiu Ulici si-a petrecut ultima noapte din viata a fost gasit un cuib de pasari care a obturat evacuarea gazelor arse.

Sub un titlu extras din versurile unui bocet anonim maramuresean din secolul al XVIII-lea, „Vita vie, iadara...“, simbata 18 noiembrie, in pagina de cultura a ziarului Adevarul, C. Stanescu publica un articol de despartire, comentind doua proiecte ambitioase ale lui Laurentiu Ulici: antologiile Nobel contra Nobel si O mie si una de poezii romanesti. Vocatia constructiva a criticului, a carui activitate este privita ca lupta cu „fatalitatea“ unuia dintre miturile romanesti – mitul fatalitatii esecului, varianta sui-generis a mitului sisific este ideea de baza a acestui articol: „Multi compara soarta culturii romane cu zidul «inceput si neispravit» din balada mesterului Manole. Paradigma esecului pare sa fi pus stapinire pe mentalitatea celor care judeca istoria romanilor situati, vorba cronicarului, «in calea tuturor rautatilor» care dau peste cap proiectele si impiedica ducerea lor pina la capat. Aceasta privire deprimanta si sumbra asupra destinului nostru i-a inspirat unui critic literar ideea de a scrie o crestomatie insolita, intitulata «Biblioteca proiectelor esuate»: ideea acestui bilant negativ a ramas ea insasi neindeplinita, ilustrind astfel, cu o tragica ironie, aceeasi fatalitate a esecului ce pindeste aici, la portile Orientului, orice mare proiect, lasindu-l «un zid parasit si neispravit»... Laurentiu Ulici, a carui disparitie o deplingem astazi cu totii, este unul din rarii intelectuali romani care s-au impotrivit din rasputeri, prin actiune si scris, nenorocitei fatalitati a esecului – mentalitate care distileaza gustul veninos si paralizant al nesansei [...] Viata acestui buzoian optimist si tenace, cu radacini puternic infipte in Maramuresul istoric, pare sa ilustreze, pina la absurdul si tragicul sau sfirsit, un veritabil triumf al proiectelor implinite, duse la capat cu o tenacitate exemplara, ce sfideaza traditia esecului bazata pe «zidul inceput si neispravit» din balada.“ In aceeasi pagina, criticul Gabriel Rusu semneaza o scurta „fisa de dictionar“, intitulata Bridge-ul vietii si al mortii din care citam urmatoarele: „A purtat batalii literare si politice. A fost un impatimit si iscusit jucator de bridge. A cistigat de multe ori. Dar o intimplare stupida, cu un cuib de pasari care a facut inutilizabil un cos de fum, i-a asezat in fata un adversar imbatabil.“

In Adevarul din 20 noiembrie, Gabriel Ursu revine cu un articol despre inmormintarea lui Laurentiu Ulici, sub titlul Scriitorii romani nu se aduna nici in moarte: „Parerea mea este ca toti cei ce fac gloria scrisului romanesc in contemporaneitate ar fi trebuit sa-l conduca pe Laurentiu Ulici pe ultimul drum. Era presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, iar breasla aceasta, si asa amenintata de vremuri, trebuie respectata, ca sa poata supravietui.“

Tot pe 17 noiembrie, ziarul Ziua rezerva un spatiu amplu, in pagina 3, accidentului. Pe linga informatii legate de imprejurarile decesului, declaratii ale unor cunoscuti oameni de cultura si colegi de partid ai defunctului critic, am retinut un articol de ramas-bun al prozatorului Ioan Grosan, conjudetean al lui Laurentiu Ulici (Ultima verba). Citam citeva fragmente in care este evocata activitatea de sprijinitor generos al debutantilor: „Ani in sir, in deceniile opt si noua, orice tinar debutant in literatura deschidea cu infrigurare si nemarturisite sperante Romania literara sa vada daca Laurentiu Ulici i-a citit si semnalat prima carte. Era, de fapt, singurul critic care s-a consacrat acestei eroice munci – de a scormoni in molozul tuturor debuturilor literare pentru a descoperi acolo, primul, nestemata rara, inconfundabila. [...] Iar daca volumul citit il dezamagea, Laurentiu Ulici nu «radea» autorul – cum prea repede se repezeau altii s-o faca – ci ii acorda, elegant – cum sa zic? – „prezumtia de nevinovatie», sugerindu-i, generos, ca il asteapta cu o alta carte, mai buna. Aceasta grija admirabila de a nu rani iremediabil pe junele debutant, de a-i intelege, patern, primii pasi in literatura eu n-am intilnit-o, cel putin in acei ani, la nimeni. Dar caldura lui sufleteasca, irigata citeodata de o fina ironie, nu se rezuma numai la critica de intimpinare. Maramuresenii, de pilda, veneau la el la Bucuresti cum se duc musulmanii la Mecca. [...] Isi facea timp pentru toti si toate. De-aceea, poate, eu nu cred sa-l fi urit cineva. Ceea ce, in lumea noastra mistuita de pasiuni, nu e putin lucru.“

Pe prima pagina a ziarului Cotidianul din aceeasi zi, Ioan Buduca semneaza un articol in memoriam in care face, in cuvinte putine si emotionante, bilantul activitatii literare si politice a lui Laurentiu Ulici: „Ca senator, initiase un proiect legislativ pentru infiintarea unui Institut Cultural Roman, o institutie necesara, care ar urma sa administreze exportul de traduceri din literatura romana. Ca presedinte al Uniunii Scriitorilor, vreme de opt ani, a reusit sa echilibreze finantele breslei scriitoricesti. A gasit sponsorizari pentru premii importante si pentru numeroase colocvii revolutionare. Din activitatea sa politica ce va ramine oare? Proiectul Institutului Cultural Roman pierde un mare animator. Cele treisprezece carti pe care le-a publicat ii vor cinsti memoria in biblioteci si in literatura vie. Un important animator al vietii noastre literare ne-a parasit. La revedere, Laurentiu Ulici. Stiu ca si tu credeai ca dupa moartea noastra ne vom putea vedea mai des, vom fi mai buni si vom scrie cu pene de inger.“