OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Flămînd şi gol făr’de-adăpost – aşa începea unul dintre cele mai dramatice şi emoţionante mesaje sociale ale poeziei româneşti. Ca paranteză, dacă mi s-ar încredinţa şi aş începe un curs de perfecţionare a cerşetorilor români, aş începe cu o învăţare temeinică a acestei poezii. Ca şi La oglindă, Noi vrem pămînt a inimosului George Coşbuc ar putea sensibiliza inima trecătorului, mai lesne decît enervantele trimiteri la mamele bolnave de cancer şi duioşii frăţiori lăsaţi de izbelişte, pe versurile lui Adrian Păunescu şi songurile Cenaclului Flacăra. Straniu şi de analizat pe ce căi s-au perpetuat aceste cîntece ajunse, astăzi, pînă la noi, pe canale obscure. Revenind, cred că poemele pline de farmec şi candoare ale lui George Coşbuc nu mai găsesc resorturi intime pentru fiorul nostru lăuntric, după ce o mare parte dintre locuitorii României s-au mutat direct de la sat şi stat la curte, la bloc. Alte vremuri, alte cerinţe. Şi ce să facă ţărano-muncitorul capitalist de astăzi, şi dacă ar vrea, eventual, şi dacă ar primi nişte pămînt? Balamuc, bătaie de cap, ar fi bun doar ca să-l vîndă. Pămîntul. Pentru care, înainte vreme, se făcea moarte de om. Acum se fac bani. Simplu, ce să faci cu el, cu pămîntul? Doar nu am fi tîmpiţi să ne apucăm să-l mai şi lucrăm!

Cine are carte nu are parte, cine are bani face orice. Nu degeaba prima lecţie de etică a pruncului român începe cu o ciordeală. Fură raţa din coteţ, unu la mînă, şi doi, se jură că n-o fură, adică o minciună sadea, după şi l-am prins cu raţa-n gură! Poftim şi dovada, probele de netăgăduit cerute de Parchet şi procurori pentru începerea urmăririi penale. Şi de ce avem parte? Părinţii pruncului sau pruncuţei rîd de mama focului: ce frumos a recitat mîndreţea de copilandru, hrănită cu kiwi, mango şi suc de agave! Vitamine, maică, nu mai ţine cu agrişe şi ceai de măceşe. Şi atunci, copilul recitator de Căţeluş cu părul creţ se alege c-o bomboană sau ciocolată, mînca-l-ar mama, mamaia şi tataia – care a obţinut pămîntul retrocedat şi l-a vîndut bine la nişte dezvoltatori, ca să le răspundă ăla micu’ cu un fuck you de neînţeles.

Un anume mecanism al muncii şi al răsplăţii corecte, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să funcţioneze. Dincolo de ideologiile care au rămas fără conţinut între Dunăre şi Carpaţi, dincoace de descurcăreala de care mereu dăm dovadă. Să vină o lume nouă, în care să se îmbine stimularea stimulentelor cu responsabilitatea şi calitatea muncii prestate. Altfel, vom rămîne unde sîntem. Fără stimulente legate de propria conştiinţă şi fără respectul unui set de valori, nu va mai merge. Pînă cînd vom trăi urît şi de la o chenzină la alta? Vacanţe la mare, la munte, la soare, mai un botez, mai un parastas, o nuntă, eventual se mai poate încropi şi cîte un pol creştin-democrat.

Lansarea unui think-tank de sorginte creştin-democrată, în interiorul PDL, ni se pare o glumă proastă. Nu doar a istoriei trecute, ci chiar a istoriei prezente. Nu merge, pur şi simplu. Să transformi marele foaier al Ateneului Român în loc de vînzoleală cu sandviciuri, vorbe goale şi un vinişor pentru liderii PDL, de la Boc, Videanu şi Blaga la alde Roberta Anastase şi Elena Udrea – atragem atenţia că recitalul Chopin al lui Ivo Pogorelich, s-a reprogramat pentru duminica viitoare, aşa că ar putea fi convocate şi doamnele Sulfina Barbu, Ridzi şi Plăcintă – ni s-a părut un sacrilegiu. Sau o glumă proastă. Această sindrofie avea loc în timp ce angajaţii de la Finanţe, cadrele didactice şi poliţiştii, plus pensionari de toate vîrstele erau şi sînt în continuare nemulţumiţi. Nu merge, prea sună ca dracu, cum zicea mai ieri un fesenist de frunte, azi, mare liberal. De ce nu s-ar lipi unul, altul, la noul pol, poate iese de-o nouă guvernare? Doar la noi pui în brazdă seminţe de castraveţi şi vezi că ies dovlecei. Şi lumea se vinde doar pe un pol, doi! Una peste alta, treburile merg prost şi nu găsim soluţii la nimic. Nici cu stimulente nu mai merge. Atunci cu ce? Chiar dacă am şti, nu ne-ar asculta nimeni. Dacă încredere, speranţă şi bucurie de a trăi nu mai sînt, nici un fel de stimulente nu sînt de folos. Aviz celor care nu mai vor pămînt.