OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Julia Kristeva
Noile maladii ale sufletului,
Traducere din franceza de Sabina Dorneanu,
Editura Trei, Colectia „Biblioteca
de psihanaliza“, 2005, 240 p.

„Nu avem nici timpul nici spatiul necesare pentru a ne face un suflet. Simpla prezumtie a unei preocupari de acest soi ar parea derizorie, deplasata. Unit ombilical cu propria-i detasare, omul modern este un narcisic, poate suferind, dar lipsit de remuscari. Durerea ii cuprinde corpul – somatizeaza. Atunci cind plinge, o face doar ca sa se complaca si mai mult in lamentatia sa, pe care o vrea fara iesire [...] Fara identitate sexuala, subiectiva sau morala, acest amfibian este o fiinta de frontiera, un «borderline» sau un «sine fals».

Un corp care actioneaza, cel mai adesea chiar fara bucuria acestei betii performative. Omul modern este pe cale sa-si piarda sufletul. Dar el nu o stie, caci tocmai aparatul psihic este cel care inregistreaza reprezentarile si valorile lor semnificante pentru subiect. Or, camera obscura nu mai functioneaza.“

- Transformarile si „simptomele“ omului contemporan
Diagnosticul pe care il pune Julia Kristeva – psihanalist, romancier, critic literar, celebra mai cu seama in spatiul cultural francez – este, probabil, unul dintre cele mai adecvate pentru transformarile si „simptomele“ omului contemporan. Apreciind teoriile lacaniene, dar si activitatea lui Melanie Klein, careia i-a dedicat, de altfel, unul dintre volumele din trilogia Geniul feminin, Kristeva leaga propriul demers de dificultatea de a reprezenta. Paradoxal, intr-o lume a imaginii, a proliferarii discursurilor de tot felul, a transparentei generalizate, omul este incapabil de reprezentare psihica. Suferim, cu alte cuvinte, de maladii ale imaginarului, fiindca starile sufletesti sint „inecate de fluxul mediatic“, inainte de a putea fi narate, formulate in cuvinte, inainte de a dobindi (de a li se acorda) un sens. Viziunea este sumbra: viata psihica se blocheaza „intre simptomele somatice (boala si spitalul) si punerea in imagini a dorintelor sale (reveria in fata televizorului)“.

Ceea ce va putea duce, spune usor ironic, apocaliptic, dar deplin verosimil Kristeva, la o „noua umanitate, care va fi depasit, odata cu complezenta psihologica, nelinistea metafizica si grija unei ratiuni de a fi. Nu e fabulos ca cineva sa se multumeasca cu o pilula si cu un ecran?“. Numai ca, am putea adauga, este aici indubitabil si un proces de dezumanizare, deci „noua umanitate“ va semana mai degraba cu o lume goala de orice sens si de orice emotie, complet aplatizata si depersonalizata, aflata insa la bunul plac al fantasmelor mediatice si al straturilor adinci ale „sufletului“ nostru, ale monstrilor – care probabil zac in fiecare – din adincuri.
Urgenta terapeutica prin care corpul vorbitor – concept impus de psihanalista franceza de origine bulgara – isi reconstituie de fapt „o noua psyche“ este, la limita, tocmai incercarea de a da sens, prin verbalizare, vietii, de a ordona adincurile, de a domoli nelinistile (metafizice, sexuale etc.).

Una dintre frazele memorabile ale cartii este urmatoarea: „Corpul cucereste teritoriul invizibil al sufletului“. Este, putem spune, un proces care a inceput de mult, odata cu valorizarea sensibilului, dupa Renastere. Aici insa este vorba de pierderea controlului asupra vietii psihice simultana cu manifestarile somatice maladive: „Fie ca ia forma mutismului psihic sau ca incearca sa emita diverse semnale resimtite ca fiind «vide» ori «artificiale», carenta aceasta a reprezentarii psihice stinghereste viata senzoriala, sexuala, intelectuala si poate sa aduca prejudicii chiar si functionarii biologice. Si atunci psihanalistului i se cere, sub forme deghizate, sa restaureze viata psihica pentru a-i permite corpului vorbitor o viata optima