OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Anamaria BELIGAN
Dragostea e un Trabant
Traducere din limba engleza de Dana Lovinescu si Anamaria Beligan, Editura Curtea Veche, Colectia „Povestasi romani“, 2003, 200 p., f.p.


Un minut cu Anamaria Beligan

O adevarata provocare, Colectia de proza scurta „Povestasi romani“, initiata de Curtea Veche, o colectie prin care mica dar energica editura isi propune nu doar sa promoveze proza scurta romaneasca a momentului, dar sa si recupereze scrieri mai vechi. Lucru deloc neinsemnat in conditiile in care majoritatea editurilor nu se inghesuie sa reediteze decit in cazuri de exceptie. Primul titlu al acestei colectii, aparut in primavara, este insa traducerea unui volum inedit al Anamariei Beligan, semn ca la ora actuala cam ducem lipsa de povestasi romani tineri si talentati. Nu vreau sa se inteleaga ca n-am avea prozatori buni, dar, de pilda, colectiile de traduceri de la Polirom si de la Humanitas – colectii de real succes in mare parte – publica povestitori, o distinctie deloc gratuita. Ce bine ar fi ca Editura Curtea Veche sa ne rezerve niste surprize!

Dupa ce a absolvit, in 1981, sectia de regie film a IATC Bucuresti, Anamaria Beligan (fiica lui Radu Beligan) a emigrat in Australia, unde a devenit masteranda in lingvistica a Universitatii „Monash“ din Melbourne. In 1988 a infiintat o companie independenta de productie, „Athanor“, iar in prezent lucreaza ca regizor si scenarist si preda la Australian Film, Television and Radio School din Sydney. In palmaresul de prozator figureaza premiul Editurii Cambridge University Press si mai multe burse literare acordate de guvernul australian. In limba romana, Editura Polirom i-a publicat doua carti, Inca un minut cu Monica Vitti (proza scurta, 1998) si Scrisori catre Monalisa (roman, 1999), ambele carti, din cite stiu, bine primite de critica.

Experienta culturala occidentala se vede imediat in scriitura Anamariei Beligan, ale carei proze sint greu de identificat carui spatiu cultural apartin de drept. Probabil, mai mult celui australian. Autoarea aprecia intr-un interviu benefica distantare de origini si considera inutile distinctiile etnice sau cele care pornesc de la premizele diferentierii cu orice pret. Chiar daca „sensibilitatea post-coloniala“ i-a mentinut interesul pentru notiunea de alteritate si a intretinut discursul anticolonial, Anamaria Beligan face parte dintre acei scriitori minoritari (cu atit mai mult cu cit locuieste in Australia) multilingvi si multiculturali pentru care problemele identitare sint mai degraba interesante decit dramatice.


Farmecul povestirii diferentei

In prim-planul povestirilor, pe linga alti imigranti, apar indivizi care apartin comunitatii romanesti din Australia, si nu niste destarati inadaptati, pentru ca, social vorbind, ei sint destul de bine incadrati in noua societate. Atmosfera si, in general, relatiile dintre personaje sint incarcate de semne prevestitoare; oamenii traiesc, in fond, intr-un spatiu mai mult sau mai putin strain, intr-o lume care se arata si ostila. Prozatoarea are organ pentru a surprinde foarte bine identitati culturale si doar la prima vedere povestirile par declansate de senzatia vreunei crize identitare. Povestirile nu sint grave, au chiar foarte mult umor, derizoriul e surprins reconfortant, cu ironie, de catre imaginatia senina a autoarei.

Conditia imigrantilor nu e una problematica, intrucit departarea in timp si in spatiu de locurile natale a capatat accente exotice. Citind povestirile acestor imigranti, ai ocazia sa descoperi specificitatea spatiului cultural est-european, devenit astfel fascinant, pitoresc, ciudat. Chiar trecutul comunist este surprins nostalgic. Memoria imigrantilor a lucrat selectiv in favoarea diferentei care conserva si care, astfel, se legitimeaza, fara a accentua vreo fisura de criza. Personajele sint prinse intre timpul australian real si unul aproape magic, cel al unor spatii, cutume si ritualuri din care s-au desprins demult, dar fara traume. A ramas doar nostalgia si povestirile lor nascute mai mult sau mai putin din fascinatia unor intimplari, imagini, cuvinte din trecut, care capata deseori o aura fantasmatica. Caci povestitul, spunea undeva autoarea, este in primul rind o chestiune de supravietuire spirituala.

Cum spuneam, povestirile au o trama captivanta, subiectele se preteaza la dezvoltari spectaculoase (poate prea cautate uneori) si lectura place, te tine in carte. In povestirea care da si titlul cartii, un turist australian extravagant ajunge in Romania, pe urmele unui CD, in cautarea unui taraf de tigani din Plopeni, cunoaste o juna tiganca si afla povestea ei de iubire cu un neamt care le lasase tiganilor, ca arvuna, Trabantul sau. Lautarii tigani erau in turneu in Elvetia, iar turistul australian se intoarce acasa cu un Trabant, lansind la Melbourne, printre cei „cu inclinatii usor de stinga“, o adevarata moda. In Sarea pamintului, nenea Zaharia, un roman amarit, fost miner, ajunge sa converseze cu Regina Angliei – un moft al reginei de a cunoaste si oameni autentici –, apoi acesta e anchetat de securisti, pentru ca, dupa aproape 40 de ani, sa o intilneasca din nou, de data aceasta in Lumea Libera, si sa fie recunoscut de regina la o manifestare publica.

Emigranta Otilia isi aminteste de mica vrajitoare Cucharadita intr-o povestire cu iz marquezian in care apar jocuri erotice bizare, morti suspecte de vraji diabolice, iar finalul te arunca in plina confuzie psihologica. In vreme ce Betsy si imparatul e un mic roman sentimental en croqui, Eu, tu si Ciprian Porumbescu este o farsa plina de umor in care un pietrar din Banat, poreclit pe loc Demetrius, sculpteaza pentru un milionar excentric si kitschos (personajul Nenea e antologic) un fastuos monument funerar: „I-am adus cea mai buna marmura care se gaseste pe piata neagra si i-am spus: «Sa faci ceva ce nu s-a mai pomenit, ceva de neuitat, care sa dainuiasca peste saptezeci de generatii si dupa aceea. Ceva la care cind ma uit sa-mi cinte muzica in urechi. O muzica de ingeri cintata». «De unde stii?», a intrebat el. «Ce sa stiu?», l-am intrebat si eu. «Ca-i fac pe ingeri sa cinte. Numa ca tre sa-mi spui ce anume vrei sa cinte. Ca ei nu cinta asa, in general.» Mi-am stors creierii – ca era o intrebare la care, zau, nu m-asteptasem... Si dupa citeva ceasuri de gindire intensiva si citeva pahare de uischi, i-am spus: «Balada lui Ciprian Porumbescu, asta sa cinte. Ca taica a fost patriot»“ (p. 173).

Una dintre povestirile cele mai reusite este Printre fragi si celestine, care se poate citi si ca o foarte frumoasa metafora a literaturii. Un scriitor, polonez de origine, intra intr-o criza de creatie in momentul in care citeste o fraza a lui Borges despre Kafka, o fraza aleasa la intimplare dintr-o carte tocmai cumparata de la un buchinist. Cum avea dead-line pentru o povestire, prietenul sau roman se ofera sa-l inspire povestindu-i o intimplare pretins autentica, pe care, de fapt, o inventase pornind insa de la un fapt autobiografic, cu multi ani in urma, inainte de a renunta el insusi la scris. Motivatia renuntarii la literatura a romanului este – pentru cunoscatori – o fraza din Borges, insusita fara ghilimele, iar fraza lui Borges care declansase criza de creatie a polonezului are un adaos – tot pentru cunoscatori –, insa intr-o alta carte a lui Borges (si, bineinteles, tot intr-un fragment despre Kafka), un adaos care vorbeste, in fond, despre sinceritatea unui prozator bun. Un labirint metaforic sofisticat, inteligent construit, ascuns intr-un text la prima vedere inocent.

Anamaria Beligan acorda multa atentie detaliilor, scrie contrapunctic si taie bine cadrele (fara timpi morti, povestirile au verva si dinamism), dialogurile sint savuroase, foloseste un lexic variat (preocuparile lingvistice se vad aici foarte bine) si are umor. La un moment dat, un personaj marturiseste cuiva ca s-a nascut la Bucuresti, iar celalalt exclama bucuros: „O, ce coincidenta, imi place gulasul!“. Daca i se poate reprosa ceva este, uneori, artificiozitatea. Autoarea insa si-o asuma prin ironie, mai mult, artificialul este chiar principiul ei creator: „Scrisul trebuie sa exagereze, nu trebuie sa ascunda ca e construit“.