OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Era toamna lui 2000. Ma stabilisem in Bucuresti, imi cumparasem o garsoniera. Ma angajasem la revista Observator cultural si nu-mi lipsea niciodata din geanta sprayul paralizant. Era noapte si eu urcam impleticit de oboseala scarile blocului F8C de pe strada Foisorului, ma prabuseam pe scaunul din fata calculatorului si simteam cum incepe sa infloreasca in mine firul pervers de iarba al acestei iubiri. O plamadeam din ce aveam mai bun, din singele ce-mi bubuia in timpane si din respiratia mea otravita de tigari si nopti albe. O faceam sa existe putin cite putin, insuportabila ca o obsesie, halucinanta ca un vis de dimineata, cind soarele te bate drept in ochi cu un manunchi de spini.

O prindeam cu putere de mina ca pe un om care e gata sa se arunce de la etaj, in timp ce ea se scufunda curioasa, nepasatoare, cu totul straina de mine, in negura unor instincte barbatesti pentru care nu exista nici notiuni nici intuitii sensibile. ii vedeam uneori o ureche, desenata in aer cu o precizie de holograma. Alteori mi se parea ca stiu totul despre coapsele ei si despre ascunzisurile ei axiale, despre gingiile ei de zmeura coapta. Dar nu stiam. Fata ei raminea un oval neted de lut, infasurat in bandaje murdare, umede. Uneori ma gindeam la ea ca la un copil nascut prematur, alungat din pintecul cald de nerabdarea propriei existente. Trupul ei de fetita mi-era drag, parul ei de papusa ma atragea ca o materie curata, de la inceputurile lumii, cu miros de lapte de capra si porumb crud, salbatic.

Era vara si ma intorceam acasa cu geanta burdusita de corecturi si recenzii inepte, treceam pe linga vinzatoarea de seminte, neagra si nemiscata ca o statuie de antracit, pe linga bautorii de bere de pe treptele magazinaselor non-stop de la parterul blocurilor, derutat de ocheadele tigancuselor de 16 ani, iesite noaptea la agatat, cocotate pe sandalele lor cu talpa groasa, de cauciuc ieftin. Deschideam monitorul calculatorului si ramineam blocat pe scaunul meu ergonomic, ramineam sufocat de neputinta, cu capul taiat pe ecran. ii urmaream silueta in gind si mi-era sila de capul meu batrin, cu parul tot mai rar si cu urechi paroase, mi-era sila de ochii mei placizi, ca de peste oceanic, si mai ales si mai ales mi-era scirba de prezenta mea acolo, in locul ei.

O cautam cu disperare muta printre maldare de cuvinte, printre sintagme cu iz de mincare statuta, propozitiile mele se adunau in pagini ca niste haine purtate si aruncate de-a valma in pungile de plastic din debara. O cautam printre tufele de agris ale gradinii mele din Tohan, printre bancile monstruos de inalte ale scolii in care am invatat sa pun pe liniatura caietului de clasa I bastonase si linii oblice, mi se parea ca o vad in multimea de femei tipind si imbrincindu-se pe treptele magazinului de piine de pe strada Fierastraului, nu departe de apa neagra a Birsei si de gaterul de busteni, unde pe vremea cind eram copil ca si ea cartela de piine mi se umezea in mina. Mi se parea ca o vad printre capetele tigancuselor cu parul murdar, in picioarele goale, care nu stateau niciodata la coada si care coborau treptele prin inghesuiala de trupuri, huiduite de toata lumea, stringind la piept piini negre ca fonta si strigind printre dintii lor albi ca laptele Linge-mi-ai pizda!

O cautam in abecedarul meu din clasa I si-n cartea de rusa din clasa a V-a, in vocabularul de franceza si in internatul meu de la Sighisoare, unde aveam doi prieteni, pe Marcel matematicianul si pe Reini din Cloasterf, specialistul in reviste germane de fotbal. Stiam ca trebuie sa plamadesc aceasta femeie din amintiri murdare si din visuri cu miros de cloramina pentru a scapa o data pentru totdeauna de ticalosiile mele de barbat si de toate neputintele si neimplinirile mele de ins duplicitar. Dar o nasteam incetul cu incetul, ca pe o vietate care te sperie, cu carnea ei zbircita si ochii orbi.
Nimeni nu vrea sa vorbeasca pe lumea aceasta despre monstruozitatea perpetuarii speciei si despre transformarea monstrului in fiinta cu ochi, creier si gura. Nimeni nu are curajul, nici eu. Desi simt cum mi se infioara pielea, cum imi tremura cite un muschi pe picior ca o lipitoare, desi simt sagetarea fiorului de frica in testicule si in venele timplelor. Ca sa aduci pe lume un copil trebuie sa treci si prin momentul cind sorbi licoarea inghinala a unei femei, cuprins de cele mai scirboase placeri. Un nou-nascut e ca un liliac si ca un vierme si ca un sobolan fara coada si nimeni nu are curajul sa spuna asta. Da, nimeni.

Leontina era un nume pe care il uram tocmai pentru a putea sa iubesc fiinta care il purta. Stiam ca in materia lui se ascundea destinul acestui fetus de care toti vor fugi cu oroare. Dar mai stiam si ca atitea cuvinte pedepsite, ascunse, uitate in dulapul secret al murdariei din noi vor iesi la suprafata si vor incepe sa traiasca fara teama. Sa plamadesti un om din furunculi si scrofule, din mucegaiuri si scirna, din gunoiul starilor tale de care ti se face rusine, din pleava a nenumarate visari cu ochii deschisi, din jegul unor nopti de cumplita betie si din oroarea ta de ridicol.
Sa faci asta cu entuziasmul disperarii si calculul matematic al dezastrului provocat. Sa intri in pat stringind fetusul la piept ca pe o progenitura de care ti se face rusine si ca pe o amanta necredincioasa. Sa-l incalzesti sub plapuma ca pe un pui cazut din cuib, ca pe o creatura furata dintr-un bestiar medieval, ca pe un soarece de cimp lovit in burta de coasa, cu matele scoase.
Sau nici sa nu stringi in brate un fat ci o mina care abia si-a conturat degetele, o inima care palpita, un ficat mic cit o limba de ciine, o pereche de picioare si o cutie toracica, peste care poti oricind lipi un cap cu orificii si par. Ce ai devenit tu, un tata care-si apara copilul handicapat sau proxenetul de profesie care-si vinde femeia producatoare pe strazile prafuite ale literaturii?

Frumusetea costa bani multi, ca si puterea de seductie. Leontina seamana cu toate femeile din lume, pentru ca ea e femeia cu care vrei sa te culci, pe care sa o stringi de mina pe banca din parc, pe care sa o terorizezi zilnic pentru pacatele ei, care sa-ti puna pe umeri o camasa bine calcata si sa-ti sufle aer rece in ceafa. Ea e femeia pe care o ciupesti de fese si pe care o mozolesti la un chef intr-un colt mai intunecat, pe canapeaua de piele. Ea e femeia care-si leapada rochia si ramine in pielea goala si se urca pe tine ca husarul pe cal si-ti sterge obrazul cu titele si-ti umple de saliva urechea si gitul.
Cu ea pleci in vacanta la mare, cu ea imparti o umbrela cu spitele rupte, fugind din pridvorul manastirii Sucevita spre autocar, cu ea te certi innebunit de nervi pe plaja de la Neptun si crezi ca s-a terminat totul, ei ii rupi gura cu un dos de palma, ei ii pui cutitul in git si ei ii scrii scrisori interminabile, pe ea o stringi in brate cind afara trasneste in castanul din fata blocului.

Ea e o femeie irezistibila si atit de frumoasa ca-ti vine s-o ineci in bale de cerneala, s-o acoperi cu sperma tuturor masturbarilor tale singuratice din adolescenta, s-o speli cu limba din cap pina in picioare.
E femeia ta cu membre de miriapod, cu dinti de animal de prada si vagin de tigroaica, e femeia ta ca un vierme de matase pe care tu il invelesti in valuri nesfirsite de muci si scuipat verde. E femeia ta ascunsa in gunoaiele colorate din masina salubritatii, femeia ta cu fese obraznice de alabastru, putoarea ta cu care bei rachiu intr-o crisma de cartier, iubita ta fara pretentii si fara ambitii, care-ti cade in genunchi si-ti saruta picioarele, pulpele varicoase si rotulele tepene.
Ea e femeia ta pe care n-ai curajul sa o ucizi. Iei cuvintele bob cu bob si faci din ele un conglomerat de granule, le lasi sa-ti curga din palma ca o dira de praf de pusca. Desenezi aceasta linie care se tot intinde pina face un cerc. Aprinzi chibritul si fugi.
(Fragment din Pupa russa, Editura Humanitas, 2004, pp. 313-316)

Erata
In textul domnului Mircea Martin din numarul trecut, consacrat lui Gheorghe Craciun, s-au strecurat trei greseli de tipar pe care cititorii sint rugati sa le indrepte. Astfel, in coloana a II-a, alineatul al III-lea, se va citi trupul in loc de timpul, in coloana a IV-a, alineatul al III-lea, se va citi asumindu-si in loc de diminuindu-si si nechematii in loc de reclamatii (Redactia).